sunt in mare dilema..

In urma cu 5 ani am inceput o relatie cu cea care avea sa devina un an mai tarziu mama copilului nostru.Eu am un trecut negreu..parinti divortati,crescut pe strada si intr-o scoala speciala pentru minori..ea fata de profesoara,premianta si foarte frumoasa si inteligenta.
Eu am un foarte mare defect,vorbesc foarte urat,injur mult si ma aprind repede,am un temperament mai vulcanic..inainte cand ne certam imi varsam nervii pe peretii din casa..mi-am fracturat si mana..Cand m-a sunat sa-mi spun aca e insarcinata lucrurile s-au schimbat instant..eram disperat sa fac rost de bani cat mai repede si sa pun la punct un loc al nostru..un camin pentru copilul nostru nenascut.
Dupa cateva luni m-a trimis la doctor sa intreb daca mai poate face avort,,,a cazut cerul pe mine..am luat-o razna si mai tare cand a rupt relatia,insarcinata fiind in sase luni..eu imi doream copilul asta din tot sufletul,doar era facut din dragoste si cu femeia pe care o iubesc,mi se parea inuman sa accept sa renunte la el.
Nu mai judecam limpede..la un moment dat macinat de ganduri mia trecut prin cap ca poat nu e copilul meu si de asta vrea sa intrerupa sarcina..intr-un exces de furie i-am spus la telefon"daca asta nu e copilul meu il scot din burta ta eu cu cutitul".Nu mi-am dat seama pe moment ce am spus dar ea a luat-o de buna si a inceput sa ma evite..
Nu concepeam gandul ca femeia pe care o iubeam atat de mult s-a intors impotriva mea,credeam ca va fi langa mine si ne vom ajuta unul pe celalalt sa depasim acea perioada grea si sa ne sustinem moral..s-a intors la mama ei si atunci a inceput cosmarul..plangeam la usa ei sa ma lase sa vad copilul macar 1 minut..stateam cate 16 ore in fata usii,nemancat si nedormit si o imploram sa deschida sa o vad pe cea mica..era deja nascuta de o saptamana si eu nu o vazusem..intr-un final,dupa ce m-au amendat jandarmii de m-au uscat pentru tulburarea linistii publice,a acceptat sa vad copilul..mi s-au muiat picoarele cand am luat-o in brate..imi venea sa plang de bucurie dar nu puteam,imi era teama ca lacrimile mele sa nu-i loveasca obrajii..era superba..era cel mai bun lucru pe care il facusem vreodata..cel mai bun..
3 ani am vazut-o uneori 5 minute pe zi,alteori nu o vedeam cu zilele,,cand stateam o ora cu ea era minune..
Intr-un final un politist m-a sfatuit sa deschid un proces pentru recunoasterea paternitatii..nu mi se parea corect..ea voia sa scape de copil si in locul numelui meu era o linie la "tata"..eu am mers la spital in perioada cand urma sa nasca si am spus clar ca vreau sa recunosc copilul..mi s-a spus ca deja e linie in certificat..
Au urmat procese dupa procese,nervi intinsi la maxim..intr-un final mi s- adat drept de vizita,o ora pe zi de 2 sau 3 ori pe saptamana...:O incredibil dar ma multumeam si cu atat...o vedeam si eram fericit.
Incepusem sa platesc pensie alimentara si am platit pana anul trecut cand ne-am impacat..nu am fost si nu suntem casatoriti..eu imi doresc asta inca..
Dupa ce a plecat ea din tara acum 2 luni,ne-am certat din motive prostesti si m-a anuntat ca s-a terminat..acum imi este teama sa nu incerce sa ia copilul din tara..e tot ce am si nu stiu daca as mai putea trai fara ea.
Desi fetita locuieste cu bunica ei, merg zilnic la ea,o duc si o aduc de la camin,stau cu ea si am grija de ea pana vine bunica de la servici..as dori sa imi poarte numele,cu mama fetitei nu prea mai vorbesc(ea a hotarat asta),si-a schimbat numarul de telefon si nu reusesc sa iau legatura cu ea decat daca o sun la servici(lucreaza intr-o pizzerie in Anglia)si atunci se supara ca o sun..sunt lucruri pe care un tata nu le poate inlocui si uneori vreau sa-i mai cer sfaturi dar nu am cum sa vorbesc cu ea..ultimele 2 saptamani nu a dat niciun semn dect la mama ei si nici nu avea de gand sa dea daca nu o sunam eu..in fond suntem parintii ei si trebuie sa ne sfatuim in ceea ce priveste copilul nostru,nu?

Intrebarea mea este..in ce conditii pot trece copilul pe numele meu? acum sunt trecut in certificatul de nastere la "tata" dar consider ca sunt destul de responsabil si matur incat sa ma ocup asa cu trebuie de copilul nostru atat timp c at ea este plecata din tara si nici nu se stie cand va mai veni,nu vreau sa treaca timpul aiurea si vreau ca fiica mea sa stie ca tatal ei este un om responsabil si ca vrea sa faca parte din viata ei desi nu mai este impreuna cu mama ei,din dorinta acesteia.
Eu mi-am recunoscut greselile,mi-am schimbat radical stilul de viata,vocabularul si comportamentul,ci copilul meu ma port foarte bine si am grija de ea ca de ochii mei..
Inainte sa plece mama fetitei in strainatate,urma sa mai avem un copil dar din nou ea a vrut sa faca avort si asta m-a pus pe ganduri..eu sunt genul de om familist si nu sunt de acord cu avortul decat in cazuri extreme,desi sunt sarac(calculatorul este singurul bun de valoare pe care il am)imi iubesc copilul si mia parut rau cand mia spus ca a suferit un avort spontan si ca a pierdut a doua sarcina :(
Nu stiu ce sa mai cred si imi este teama ca desi ea nu a dorit-o nici pe fetita noastra care are acum 4 ani,in curand va incerca sa o ia de langa mine si nu pot lasa sa se intample acest lucru.
Va rog sa-mi scrieti cat se poate de mult despre TOT ce am nevoie sa stiu in acest caz.
1.Ce trebuie sa fac sa iau copilul pe numele meu,
2.Poate scoate copilul din tara fara acordul meu?
3.Imi acorda statul tutela daca vreau sa cresc copilul singur?

Nu vreau sa o inlocuiesc pe mama fetitei,inainte ca ea sa se nasca am promis ca orice se va intampla,ea nu va avea tata sau mama vitrega si daca eu si mama ei ne despartim,din respect fata de copilul meu si promisiunea facuta o sa raman singur si o sa fac tot posibilul sa cresc copilul asa cum se cuvine,sa devina un om de succes si o persoana respectata.