recunoasterea paternitatii

Si eu sunt de acord cu Todinca ca nu trebuie acuzata mama.
Daca avea posibilitetea sa ia minorii cu ea, i-ar fi luat.
Mai rau facea daca ii lua fara sa stie in ce masura se va putea ocupa de ei.

Nu este vorba de acuzatii, ci de faptul ca de multe ori in asemenea probleme, in afara de sfaturile sau parerile expuse dpdv juridic , sunt necesare si asemenea discutii dpdv uman

Stiti cati copii fara parinti sunt in Romania? Stiti cati dintre ei apuca pe drumul criminalitatii? Ati citit vreun studiu despre calitatile de parinti ale bunicilor?
Stiti ca un copil fara macar o figura de parinte in viata lui are tentinde de autodesconsiderare, sinucigase, de parasire?
Credeti ca e asa usor sa ramai fara parinti?
Credeti ca pana pe la 13 ani copilul vrea toale sau parinti?

Si pe langa toate astea, juridic vorbind, este un lucru foarte prost.
In legea 272 spune ca parintele are obligatia de a-si supraveghea copilul. Cum il supravegheaza de la mii de kilometri? Este o obligatie care, in lipsa de indeplinire, poate duce la plasarea copilului in alta familie, poate duce la decaderea din drepturile parintesti.
E drept, nu se aplica foarte clar azi, insa peste 2 ani? Peste 3?
Legal vorbind, este o greseala mare.
Asta am precizat pentru ca observ ca pentru unele persoane este mai important decat sentimentul de abandon pe care il incearca acesti copii. Este grotesc prin ce trec, daca nu ati lucrat cu micuti, nu e usor de inteles ca un copil de 3 ani incearca sa vada de ce mama si tata l-au parasit, unde sunt? Ca ei nu au la varsta asta conceptul de relatii sociale, bani, lumina, facturi... ei stiu ca din doi niciunul nu l-a vrut, atat. E frustrant si in timp copilul invata sa se foloseasca de asta.
Sunt copii care stau cu parintii in casa si dezvolta unele handicapuri emotionale ca parintii nu se ocupa de ei, sunt mereu ocupati... darmite cand sunt... lipsa!
Imi cer scuze daca am jignit pe cineva, mentionez ca sunt total impotriva ideii de a-ti lasa copilul, indiferent de persoana care face un astfel de lucru.

In plus, mama esti nu pentru ca ai facut un copil, ca un premiu ca odata ai ramas gravida, mama esti pentru modul in care reactionezi dupa, pentru faptul ca iti cresti copilul, pentru ca nu l-ai lasat cand a avut nevoie de tine, pentru ca ai stiut sa ai 3 joburi in tara ca sa-l faci mare, nu pentru ca ai plecat sa faci bani.
Nimeni n-a spus ca mama mea este minunata pentru ca mi-a trimis pachet de Craciun... :((
Imi pare rau ca vedem atat de mica importanta unui parinte in viata unui copil.
Mama ramane mama (ca si tatal, dealtfel) tocmai pentru ca nu-si paraseste puiul... ca e acolo pentru el.

Recunosc, exista si situatii exceptionala si nu ma refer la ele.

=D>=D>=D>=D>
Felicitari pt comentariu ! Sunt perfect de acord cu dvs dna Avlil !

Astea sunt probleme sensibile. Exista situatii si situatii, nu se poate generaliza in nici un fel...
Cunosc mame-eleve care au ajuns pe la centrul maternal pentru ca familia nu le-a acceptat cu tot cu copil, cunosc si mame care fac copii doar pentru acei 200 de lei lunari pe care-i primesc pana cand copilul implineste 2 ani si apoi il trimite la cersit, sau la furat, dar si mame, foarte multe care, intr-adevar o duc foarte greu aici si merg sa lucreze in alta tara si incearca apoi sa isi duca si copiii cu ele...
Este o drama nationala cea a copiilor abandonati la bunici, sau pe la alte rude...
Intr-adevar, anii pierduti din copilarie nu-i mai poti intoarce inapoi, dar eu zic ca e pierderea lor... o imensa pierdere...
La tara si mai demult, dar si acuma, copiii sunt crescuti in grup, de fetite putin mai mari, de vreo 11-12 ani, ca parintii sunt la lucru... sau fratii mai mari ii cresc pe cei mai mici. Si asta pentru ca asa au crescut si ei, asa au vazut si ei in familie, ca parintii erau la munci agricole si se intalneau la masa de seara in familie...

Situatia normala ar fi cea in care un copil traieste cu ambii parinti si este iubit, ocrotit si i se ofera tot ce are nevoie, insa nu pot judeca o mama care a ales sa aduca un copil pe lume stiind dinaite ca nu poate sa-i ofere tot ce are nevoie copilul, chiar si un tata...

Cunosc copil de 4 ani care, crescand la bunici i-a intrebat "De ce tanti aia cu 8 copii poate sta cu ei? Eu sunt doar unul si mama nu poate sta cu mine" :(
Ce poti sa-i raspunzi? ca va veni mama si la el, ca se gandeste tot timpul la el, ca-l iubeste si ii mai trimite una-alta?
Cam astea sunt raspunsurile standard...
Dar, nu pot sa judec pe nimeni pentru ca l-as incadra in modul meu limitat de gandire si dupa standardele mele de gandire... NU exista bine si rau in stare absoluta... poate binele meu este raul altcuiva...