Buna ziua! Conform art. 317 C.pr.pen., obiectul judecăţii în procesul penal îl consituie fapta şi persoana aratată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere şi fapta, respectiv persoana la care se referă extinderea.Datorită efectului in rem produs de introducerea plângerii prealabile, ea prezintă un caracter indivizibil din punct de vedere al răspunderii penale. Acest principiu de drept este exprimat prin două reguli:
- cea prevăzută în art.131 alin.3 Cpen: fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele (indivizibilitatea activă a plângerii prealabile);
- şi cea prevăzută în art.131 alin.4 Cpen: fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei (indivizibilitate pasivă a plângerii prealabile ).
O instanta de fond, la cererea partii vatamate de a extinde procesul penal conf. art.131,alin. 4 CPen. intreaba procurorul (art.337 CPPen.)daca intelege sa se extinda procesul, la care acesta spune NU. Instanta trimite plangerea partii vatamate, parchetului. Parchetul insa nu baga in seama in nici un fel plangerea, timp de 9 luni de zile. De abia dupa ce judecatorii de la recurs au cerut stadiul cercetarilor asupra acelei plangeri, parchetul a trimis politiei plangerea pentru cercetarea penala. Nedumerirea mea se refera la faptul ca desi dispozitiile art.131, al.3 si 4 sunt imperative, procurorul se opune extinderii si instanta este de acord. Cu alte cuvinte procurorul in acest caz obstructioneaza legea, dispozitiile art. 131 neputand opera,ceea ce este de neconceput.(sau poate este !!!). Nu se poate ca procurorul sa poata dispune ce articole din CP se pot aplica si care nu. El nu face legea , ci doar e obligat sa o aplice, sa o respecte.Dacă am considera altfel, în sensul că ar trebui să se aplice în toate cazurile art. 337 C.pr.pen, ar deveni inaplicabile dispoziţiile din art.131 alin. 4 C.pen., iar procurorul ar fi cel care ar decide cine trebuie sa fie pedepsit sau nu. (eu credeam ca instantele, judecatorii pot face asta). Dvs. ce credeti?
Cel mai recent răspuns:
Gabriela Mihai , Avocat
16:28, 27 Ianuarie 2012