avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 580 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Ciudãþenie, sau altceva ?
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Ciudãþenie, sau altceva ?

Divorţat, minor incredinţat unei rude a fostei soţii.
Ambii plătim pensie
Primesc cerere de mărire pensie.
N-am fost impotrivă, doar că n-am fost de acord să-i platesc rudei (din mai multe motive) unul a fost ptr că minorul nu se mai află la el in intreţinere, şi am cerut să plătesc pensia direct minorului.
Cer şi anchetă socială pentru suport, ancheta nu se face.
Mi s-a stabilit plata către minor să spun aşa cel puţin ciudat, “din oficiu” s-a stabilit să plătesc majorarea tot către rudă, deşi am adus dovezi că minorul nu mai e la el in intreţinere şi l-a incredinţat legal mamei aflată in Italia.
De ce ? şi cum fără acceptul meu ?
Am cerut şi drept de vizită ce mi s-a tot refuzat şi unde am avut destule şicane.
Urmează un alt show, fosta (aflată in Italia) cere reincredinţare minor (care de fapt a fost la ea, că doar i-a fost incredinţat ei de către rudă, şi a fost legal, doar pe acte a rămas la rudă, ….cum, iar n-am idée, n-am avut acces la minor niciodată şi nici la ei).
În fine ...urmează demersurile curţii
Cer anchetă socială.
Alt lucru curios se intâmplă, ancheta tinde să nu se facă in Italia pentru că minorul "cică" e domiciliat aici in ţară (deşi nu e).
Fosta a făcut cerere de reincredinţare unde specifică destul de clar că e rezidentă in Italia şi minorul este la ea de câţiva ani buni, specifică cu acte in regulă.
Care e adevărul şi de ce se procedează astfel ?
Luminaţi-mă careva, se fac măgării sau ce se intâmplă ?
Cel mai recent răspuns: user33 , utilizator 12:59, 21 Ianuarie 2009
Mulţumesc pentru suport.
E incîlcită rău treaba doamnă.
Am fost asăzi si am cerut dosarul (să fac şi copii).
Răsfoind am dat de decizia aia "din oficiu"
Citind decizia, am rămas iar blocat de unele neadevăruri.
Am fost de faţă şi eu şi avocatul meu cind s-a incheiat ultima şedinţă la unul din procese.
N-a fost vorba nici o clipă ca avocatul meu să fie de acord cu cele prezentate in instanţă, n-a spus ce mă durea pe mine, că vreau să plătesc copilului din cauză ca nu mai e la rudă, sau cel puţin să ştiu dacă ajunge pensia la el, să-mi dovedească cu ceva, dar nici o dată n-a fost vorba că avocatul meu ar fi fost de acord să rămâna tot aşa şi să-i plătesc ăluia de aiurea cănd copilul e cu totul in altă parte, doar am fost de faţă şi eu atunci impreună cu avocatul.
Iar in rezoluţie spune exact aşa: avocatul x e de acord şi susţine probele şi hotărârea.
??? ce să mai spun ?
Cine minte ? e clar că se minte, dar cine o face ?
Am făcut recurs, eu, personal, nu mai am incredere in nimeni.
ªi cu cererea de anchetă socială pentru reincredinţare se petrece ceva foarte ciudat.
Am de la poliţie că minorul e in italia şi invaţă acolo
Am chiar şi din cererea de reincredinţare acte doveditoare unde se arată la fel de clar că minorul si mama domiciliază acolo cu destule detalii autentice, scoală loc de munca domiciliu etc..
Am ca probă dovada că, copilul a fost incredinţat mamei acolo, nici nu putea să iasă din ţară altfel.
Am de la şcoala de unde a invăţat că a fost transferat in Italia.
ªi cu toate astea cum de se acceptă să se facă aici ancheta socială pentru reincredinţare, tot la domiciliul rudei, unde e domiciliu "ales" al fostei (din câte am inţeles ca se stipulează) deşi e clar ca bună ziua unde e domiciliul.
Ce aş putea să fac ? chiar mă simt neputiincios la toate astea.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Copil refuzat de tatal caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca maria_ba maria_ba Buna ziua, Am o situatie speciala si as vrea sa stiu care imi sunt alternativele. Copilul minor a fost incredintat tatalui prin hotarare judecatoreasca. ... (vezi toată discuția)
Program vizitare copil minor de catre parinte cu domiciliul in strainatate. sim0na sim0na Dupa divort copilul minor (6 ani) a fost incredintat catre tata. Mama era in strainatate si a fost citata prin presa desi tatal stia unde se afla. Mama ... (vezi toată discuția)
Copil incredintat tatalui,nu locuieste cu acesta...... anamiclea anamiclea daca in divort,tutela s.-a acordat tatalui,dar acesta nici macar nu locuieste cu copilul,e motiv intemeiat pt o ancheta sociala?i s-a incredintat copilul lui ... (vezi toată discuția)