Proces pe articolul 905

Stimata dna avocat daca ati inlocui "exemplele" care, ce coincidenta, sunt aceleasi in gura tuturora, cu o comparatie reala si profunada, ati constata ca: "pruncul" cum il numiti dvs urla si cand merge la medic sau cand i se face un tratament stomatologic, si fireste, in ciuda urletelor, parintii insista pentru efectuarea tratamentului. La fel si cu deja consacratul exemplu al "gradinitei". Diferenta majora este ca: gradinita este prima forma de organizare a vietii copilului, in sensul obligatiilor, pe care viitorul adult le va avea. Va merge la gradinita, la scoala, chiar daca se da cu fundul de pamant, caci astea sunt regulile societatii in care urmeaza sa creasca si sa traiasca, si va invata ca, dincolo de ce vrea sau nu, exista obligatii, sau necesitati, pe care trebuie sa le indeplineasca sau de care trebuie sa se achite! Niciuna insa dintre aceste obligatii (mersul la doctor, la gradinita, la scoala etc) NU presupune o relatie de afectiune, de legatura profunda cu medicul sau invatatorul! Sunt lucruri care in mod firesc este de asteptat sa produca bucurii si lucruri care reperizinta strict obligatii firesti in orice societate. Daca premiza dvs, si a celorlalti sustinatori ai exemplului "gradinita" este ca mersul unui copil la tata (de exemplu) trebuie sa fie in regimul "am o obligatie de care trebuie sa ma achit, punct, este foarte trist)! In plus, nici educatorul, nici medicul nu au pornirea instinctiva pe care un parinte ar trebui sa o resimta si anume vreau ca intalnirea dintre mine si copil sa procure celui din urma BUCURIE! Daca parintele nerezident are ca deziderat doar sa ia copilul, ca expresie a dreptului sau si nu ca expresie a dorintei sincere a propriului copil, rezultata dintr-o relatie sincera si profunda de atasament dintre cei doi, asta nu e decat dovada unui fioros egoism din partea parintelui nerezident. In plus, asa-zisul "prunc", care astazi sa zicem, refuza sa plece cu tata (de exemplu) nu avea neaparat o luna cand cei doi parinti s-au despartit. Poate avea 8 ani si poate are propriile amintiri despre aceasta relatie. Copilul nu intra in procedura partajului, nefiind un obiect. Chiar daca parintele rezident are posibilitatea de a influenta copilul (va rog numiti-o asa cum e ea numita pe site-ul a.r.p.c., adica prin asa-zisul sindrom al alienarii parentale" diagnostic INEXISTENT in DSM-5, la fel de veridic precum "deochiul") asta nu inseamna ca vorbim de o prezumtie absoluta, adica daca poate este egal cu a si procedat in acest sens. Dvs sustineti o contradictie in termeni si in rationament: noi, cei doi parinti, avem drepturi si obligatii egale, dar daca ceva merge prost, vinovat este doar unul dintre noi!, eu parinte nerezident, fiind prezumat absolut, ca lipsit de orice vina in raport de relatia mea cu propriul copil!!!

Stimată doamna avocat, aveţi perfectă dreptate, şi fiindcă am ascultat sfaturile dvs., copilul a fost evaluat si de direcţie, şi independent , şi de Autoritatea Tutelară, concluzia scrisă de A.T. a fost că tatăl trebuie să-şi trateze propriile probleme şi să se gândească la psihicul minorului, care este în formare , etc.
Toate acestea au fost la dosar, dovezi scrise negru pe alb dar... fie necitite, fie citite şi ignorate de către judecători. Mă refer la apel şi la recurs, fiindcă la fond, judecătoarea a văzut reclamantul, l-a ascultat, a citit fiecare document depus, a ascultat martori, a ajutat la obţinerea de documente care se dau numai la cererea instanţei şi s-a lămurit, a dat o hotărâre corectă. La apel, s-a schimbat hotărârea la prima înfăţişare, fără elemente noi, iar la recurs...mai repede vă rog...ştim, ştim, mai scurt vă rog...


Apropo, cum bine spuneţi, cum credeţi că un copil este ataşat de cineva cunoscut

în 2 zile pe an cand il vede 30 de minute

?
În ce priveşte grădiniţa, dacă copilului nu-i place, căutăm cauza. Poate nu-i place la o grădiniţă, dar îi place la alta. Depinde de educatoare, de mediu.ªi da, am întâlnit copil care nu a vrut la grădiniţă. Părinţii au amânat un semestru, au încercat din nou. A treia tentativă le-a reuşit, copilul s-a adaptat. Dar nu a fost forţat, ci convins treptat.

Doamnă scumpă, relaţia firească părinte-copil este ca tu, ca părinte,să-i ştergi nasul, să-i ştergi fundul, să-i asculţi aventurile de la grădi, de la şcoală, să stai lângă el noaptea când are febră 40 şi să-l înveleşti în prosoape umede, să-l iei în braţe când se trezeşte din coşmaruri, să-l duci la fotbal, la petrecerile cu colegii , să-i răspunzi la întrebarea câte vieţi are pisica şi câte vieţi are omul, de ce ne naştem şi de murim, de ce peştele nu zboară, ş.a.m.d.

Martonze a scris:

Apropo, cum bine spuneţi, cum credeţi că un copil este ataşat de cineva cunoscut

în 2 zile pe an cand il vede 30 de minute

?
În ce priveşte grădiniţa, dacă copilului nu-i place, căutăm cauza. Poate nu-i place la o grădiniţă, dar îi place la alta. Depinde de educatoare, de mediu.ªi da, am întâlnit copil care nu a vrut la grădiniţă. Părinţii au amânat un semestru, au încercat din nou. A treia tentativă le-a reuşit, copilul s-a adaptat. Dar nu a fost forţat, ci convins treptat.

Absolut de acord cu dv., copilul acela nu e atasat de parintele lui pentru ca NU IL VEDE si nu se stie mai departe daca mai exista ceva in afara de asta.
Multi parinti au probleme de rezolvat, asta nu-i motiv sa nu-si creasca si educe copiii. Daca raportul nu a aratat vreo trauma a copilului, o instanta nu are de ce sa-i interzica acestuia dreptul lui natural de a avea doi parinti.
Asta spune si legea sa faca orice parinte: sa caute cauza, sa duca pruncul la psiholog, sa-l ajute sa se adapteze noii situatii, sa-i explice si de ce pestele nu zboara si de ce parintii lui stau despartiti dar il iubesc amandoi.
Sunt in acord complet cu dv.
Si legea e in acord, ea spune: daca un copil nu vrea la tata mai stati, mai amanati cateva luni, incercati din nou. Perfect de acord si corect.

Cat despre lipsa de afectiune in relatia cu educatorii... ma abtin, insa legea si psihologia spun ca exista un atasament afectiv inerent in astfel de relatii bazate pe incredere reciproca. Daca un parinte isi lasa copilul sa se dea cu fundul de pamant doar pentru ca asa spune regula sa mergi la gradinita (care nu e obligatorie conform legii, deci cam chinui copilul benevol), de ce anume nu se poate sa se dea de pamant pentru cateva intalniri cu tatal? Caci legea spune ca asta e obligatorie pentru copil si psihologia o recomanda mai degraba decat mersul la gradinita.
Abordarea mea si a legii e mai putin drastica, mai apropiata de opinia de mai sus, in sensul de a da copilului mai multe sanse de adaptare, mai incercam, mai lasam ceva timp sa treaca, mai schimbam circumstantele intalnirilor etc.

Repet, noi discutam aici principii generale, nu situatii particulare care difera enorm de la caz la caz.

Eu am convingerea că judecătorul va respinge acţiunea, pentru simplul fapt că nu are cum calcula amenda respectivă.
Dacă obligaţia ar avea caracter de continuitate calendaristică, de ex. un termen de demolare, un termen de restituire a unei sume, legea e logică.
În situaţia unui program de vizită cu periodicitate din 2 în 2 săptămâni , la care - culmea !!!- creditorul nu se prezintă - nu are nici o bază de plecare.
Mai mult, Codul de procedură civilă prevede la art. 12 că drepturile procesuale trebuiesc exercitate cu bună credinţă, în scopul pentru care au fost emise.
Ori, un tată sfâşiat de dorul copilului, care a deschis N procese pentru ca minorul să simtă dragostea părintească, dar nu-şi face timp să-l viziteze, a acţionat cu reacredinţă, a abuzat de drepturile acordate de statul român .

În ce priveşte executarea silită a programului de vizită: În caz de ignorare a somaţiei executorului Art. 909=>905(2) 30 zilex100 lei după care executorul va descinde la domiciliul minorului cu organele, dacă tatăl are timp de vizită(art. 910.) Atunci executorul constată refuzul minorului şi scrie un Proces verbal , trimite copilul la consiliere, unde îl va însoţi, bineînţeles, mama(art.912) dar nu mai mult de 3 luni !! După 3 luni, psihologul scrie un raport, pe care îl înaintează la toate autorităţile, apoi executorul reia executarea silită, conform art. 910! Dacă copilul refuză din nou, se trece iar la 905(2)
Art. 912 (4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 910.

Nu scrie nicăieri că cineva va ţine cont de raportul psihologului.

Concluzia: 909=>905(2)=>910=>912=>910=>905(2) şi aici s-a închis cercul. Oricum, mama e bună de plată cel puţin 3000 lei în primul ciclu, dacă un "judecător" gândeşte aşa

Un judecător adevărat respinge acţiunea fiindcă:
1.mama a executat de bunăvoie hotărârea judecătorească, atunci când tatăl şi-a adus aminte că are un copil
2.executarea silită a fost cerută cu rea credinţă, tocmai fiindcă mama a executat de bunăvoie titlul executoriu
3.executorul judecătoresc nu şi-a îndeplinit rolul activ pentru realizarea executării, a refuzat întâlnirea cu debitorul obligaţiei şi ulterior, nu a stăruit la executarea cu celeritate a executării
4.tatăl nu s-a prezentat la programul cerut de el însuşi şi reclamat la toate autorităţile, este clar un abuz procesual şi domnul merită o amendă judiciară severă, în favoarea statului de astă dată.

Din cate inteleg pana acum mama nu lasa copilul sa vina la tata.
NU a raspuns ce a intrebat AVILL, o da cotita si e o victima.
Intreb si eu:
1.De ce s-a ajuns la executor? Raspuns: deoarece aveti plangeri penale pe motiv ca ati impiedicat tatal sa ia legatura cu copilul. Hai sa nu lasam tatii sa-si vada copiii, ca noi oricum nu patim nimic, ca doar copilul e proprietatea noastra si facem ce vrem cu el. Punem copilul paravan in fata, vai copilul!!!!. Doamna, nu e chiar cum credeti, copiii nu sunt o proprietate, un bun.
2.Aveti martori ca tatal a spus ce a spus sau sunt nascociri? Raspuns: Nascociri, normal, din ce s-a scris pana acum numai pensia alimentara e scris de bine despre tata, in rest nimic bun. Tatal e rau, e baubau in viziunea mamei.
3. M-am uitat si eu pe Sindromul Alienarii Parentale, e exact ce faceti dumneavoastra copilului... normal ca nu-l recunoasteti.