Sotia vrea sa divorteze eu nu... inca

Eu ami doresc sa salvez,,dar fara ajutorul ei nu pot,,,ce tre sa fac?

Sa va asumati ca fara aportul ei nu puteti sa va salvati casnicia si sa fiti de acord cu divortul.
Daca zice ca nu mai simte nimic pt dvs, nu aveti pt ce lupta. Concentrati-va pe copii.

Trebuie gasit o cale de mijloc. Chiar daca nu mai simte pentru dumneavoastra nimik, cel putin la nivel declarativ, se prea poate ca sentimentele ei sa fie amestecate.

La mijloc sunt cei doi copii, si ea va trebui sa constientizeze ca desi mariajul poate inceta in anumite conditii - deoarece nimeni nu poate obliga pe nimeni sa stea casatarit ori impreuna cu cineva - paternitatea si maternitatea nu vor inceta. Deci tata si mama veti fi tot dumneavoastra si ea, si conform noii legislatii aveti drepturi si indatoriri egale fata de copii, egala si teoretic, si practic, custodia comuna mergand pana la dreptul de a avea copiii in mod egal fiecare.

Desi nu stiu detalii sau componente ale situatiei dumneavoastra, lucrurile ar trebui clarificate in sensul urmator:
- ce vrea ea fata de relatia cu dvs? Trebuie vazut daca nu cumva e ceva temporar la mijloc, sau ceva nu prea solid incat sa o duca cu gandul la divort.
- ce vrea ea fata de copii si cum vor suporta copiii costurile separarii, daca va fi?
- Cred ca e constienta ca suntem inainte de 2011 cand custodia se oferea de regula mamei, si noua lege obliga la costodie comuna, ambii parinti fiind datori in mod egal in exercitarea autoritatii parintesti - de aici derivand foarte multe indatoriri comune ale ambilor parinti fie tata fie mama, fata de copii.

De mentionat ca chiar daca, poate, in anumite conditii, se va ajunge la divort, sa stati fara grija ca va va lua copiii. Asa ceva nu se mai accepta de nici un judecator in Romania, veti avea in continuare calitatea de tata, si obligatiile si drepturile de tata - egale cu ale mamei.

Va multumesc pt sfaturi,,dar cred cu tarie,,si asta fara nici o presiune sau hartuire,,ca nimeni nu poate sa indeparteze de la sufletul lui pe cineva cu care ai impartit totul 15 ani..tocmai de aceia cred ca ,,cu bunul Dumnezeu,,pot sa indrept lucrurile. Sa o aduc pe calea cea bune,,(partea proasta este ca ..eu cred ca calea mea e buna,,si nu e bine). Dar cind spun calea cea buna ,ma gandesc la copii,,sa nu traiasca atmosfera urata si tot ce se intampla in jurul lor. Uneori cerem ca cel de langa noi sa se schimbe,,pt noi,,dar important ca noi sa ne schimbam. Cand cerem ca cel de langa noi sa se schimbe,,ne speriem ,sau nu ne place ce ne am dorit sa fie. Schimbarea celui de langa tine,,te face sa crezi ca ti pierzi controlul.ca nu mai esti stapan pe situatie,.cum e cazul Ei,,si a dorit sa devin altcineva,,si nu cred ca I place,. Sa devin un familist convins,,sa renunt la tabieturi si orice nu avea legatura cu famnilia. M am schimbat,,numai ca, se pare prea tarziu. Se pare ,doar,,,caci cred cu tarie ca putem trece peste obstacolul asta,,cum iar spune unii,,a doua tinerete.Sper sa nu fie doar chimie,,intre ei,,iar prin efortul facut de 7 luni ,,luptanduma cu ei,,sper sa imi intregesc familia si sa castig batalia cu El..sau cu ideia de a destrama casnicia. Nimeni,,in lume,,dupa 15-20 de ani nu si mai iubeste aproapele ca la nceput,,dar asta nu inseamna ca tre sa renuntam la el cand apar ispitele cele de care ne lovim la tot pasul.

Va multumesc,,si sper sa va scriu ca am reusit,stiu doar ca am reusit sa aman pt o perioda sa depunem actele,. Asta pt ca,,un necaz nu vine niciodata singur,,am ramas fara permis cu dreptul de al recapata in 30 de zile. Se pare ca a inteles ca nu e momentul si nu ma pot concetra. Sper sa fie un semn . Cu ajutorul Bunului Dumnezei si cu rugaciunea fetitei care asi doreste sa ramanem Impreuna.

Eu v-am spus de varianta cu hartuirea si ca nu cred ca ajuta in acest caz.
Incercati o mediere cu ea.
Medierea poate fi buna in acest caz...daca o convinge mediatorul sa vina la mediere...

catalinmc a scris:

Nimeni,,in lume,,dupa 15-20 de ani nu si mai iubeste aproapele ca la nceput,,dar asta nu inseamna ca tre sa renuntam la el cand apar ispitele cele de care ne lovim la tot pasul.

Ba da, unii oameni pot renunta foarte usor. Sentimentele de dragoste sau atasament nu sunt la fel intelese de fiecare. Fiecare le pricepe dupa cum doreste.

Oricum, retineti, dragoste cu sila nu se poate. Ati fi mai multumit sa ramana cu dvs. dar sa va priveasca ca pe o mobila ?
Oricum, relatia incepuse sa se "termine" mai demult insa nu v-ati dat dumneavoastra seama. Sentimentele dispar in timp, nu chiar de pe o zi pe alta ....

Incercati o mediere, asa cum spunea si altcineva mai sus. Asta ca sa nu ziceti ca nu ati incercat. Parerea mea este sa va impacati cu ideea, desi durerea este mare. Stiu. Si eu am trecut prin asta dar din fericire nu am avut copii. Sau din pacate, depinde din ce punct de vedere privim lucrurile.