avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 959 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Listele de Întretinere neidentice incalca Legea ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Listele de Întretinere neidentice incalca Legea Contabilitatii - sursa de Delapidare

Avem o problemă pe care vrem s-o discutăm şi s-o clarificăm, poate are cineva habar de aceste abuzuri, cred eu, rar întâlnite, dar făcute fără ruşine şi fără frică de legi.
Se ştie că Listele de Întreţinere ale unei Asociaţii de Proprietari (de-acum voi prescurta A.P.), conform Legii Contabilităţii nr.82/1991, se întocmesc în maxim două exemplare: unul la Avizier, pentru informarea proprietarilor şi altul în documentele contabile ale Asociaţiei, cu menţiunea că listele afişate la Avizier ar trebui, logic, să fie identice (şi prin copii Xerox) cu cele aflate în Asociaţie, ca şi document contabil justificativ, conform Art.6 alin.(1) "Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."
Ce spune Ordinul nr.1969/2007 despre definiţia "LISTEI DE PLATĂ A COTELOR DE CONTRIBUŢIE LA CHELTUIELILE ASOCIAŢIEI DE PROPRIETARI (cod 14-6-28)"
1. Serveşte pentru determinarea cheltuielilor comune din fiecare lună şi repartizarea lor pe proprietarii din Asociaţie în vederea încasării şi re-întregirii fondurilor Asociaţiei de Proprietari.
2. Se întocmeşte în două exemplare de către Administratorul Asociaţiei de Proprietari.
3. Circulă:
- prin afişare la Avizier (exemplarul 1);
- la administraţia Asociaţiei de Proprietari (exemplarul 2).
4. Se arhivează la administraţia Asociaţiei de Proprietari (exemplarul 2).

Cele două exemplare ale listelor de Întreţinere făcute de fosta contabilă a Asociaţiei de care aparţin (una afişată la Avizier, alta, în Contabilitatea Asociaţiei) era OBLIGATORIU să fie identice, pentru că altfel nu pot fi recunoscute, astfel dovedindu-se că era un haos în Contabilitate, cu sume puse aiurea, după preferinţe şi simpatii, în timp ce alţii îşi plăteau "la sânge" sumele de Întreţinere. Menţionez că fosta contabilă, la o lună după schimbarea fostei conduceri a recunoscut că erau chiar 3 exemplare ale Listelor de Întreţinere, lista în plus fiind tot în original la Administrator, pentru că aşa îi ceruse el !!! Avem şi înregistrări cu această declaraţie senină a contabilei, care cred că nu ştia deloc Legea Contabilităţii, care spune clar că Listele de Întreţinere trebuie făcute în 2 exemplare. Incompetenţă crasă ...
Noi avem, spre ghinionul celor care conduceau Asociaţia până în 2013, şi listele afişate la Avizierul scărilor noastre (pozate sau chiar cele originale), şi cu care putem demonstra cum nu se calcula mai nimic conform legilor, mai ales ale contabilităţii. Dacă e nevoie, putem pune aici câteva dintre listele de Întreţinere să faceţi comparaţie între ele, observând cifre diferite între listele din aceeaşi lună, cu rubricile Restanţe şi Penalizări sau alte rubrici lipsă de pe Lista de Întreţinere ... originală !!!
Deci, pe lista de la Avizier erau trecute Restanţele şi Penalizările, dar pe Lista de Întreţinere aflată în contabilitate, nu !!!??? Măcar dacă era invers, dar se ştie că legal "nu se admit ştersături, modificări sau lăsarea de spaţii libere în documentele contabile sau în cele justificative", ceea ce denotă abuzuri grave în această Asociaţie. Şi sunt foarte multe astfel de liste total diferite, cu alte valori sau rubrici lipsă într-una dintre ele, iar în celaltă nu, etc. Legea spune: "Pentru a putea fi înregistrate în contabilitate, operaţiunile economico-financiare ale persoanelor
juridice fără scop patrimonial trebuie să fie justificate cu documente originale, întocmite sau reconstituite potrivit prevederilor legale." ... dar în cazul nostru se încalcă acest paragraf.
Cum să ni se ceară acele sume pentru Întreţinere dacă în Contabilitate era totul ilegal şi discriminatoriu ? Cum împărţeau, oare, sumele pe Cota Parte Indiviză, odată ce acestea nu se treceau corect, problemele fiind mai ales la Restanţe şi Penalizări, care se puneau în funcţie de prietenii şi favoritisme ? La fel, contabila nu trecea nici Ajutoarele de Încălzire pe niciuna din cele două liste, ceea ce e puţin cam ilegal.
Am descoperit minim două familii cărora nu le-au fost trecute vreodată restanţele şi Penalizările pe Listele de la Avizier ... dar din comparaţia cu cele originale, nici pe acelea nu erau trecute !!! Am aflat că acele familii erau prietene cu contabila ... deduceţi de-aici ce activitate s-a desfăşurat până-n 2013 ... şi sunt multe procese pentru restanţeri, unii care sunt săraci lipiţi, dar li se cer sume imense ca penalizări, în timp ce altora, prieteni cu angajaţii Asociaţiei, se pare că li s-au iertat unele sume restante !
Art. 10 al.(4): "Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine persoanei împuternicite să îndeplinească această funcţie. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale C.E.C.C.A.R., răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale."
Art. 41: "CONSTITUIE CONTRAVENŢII URMĂTOARELE FAPTE: al.3) prezentarea de situaţii financiare care conţin date eronate sau necorelate..."
Aceste Liste de Întreţinere ce se pot încadra la Fals în Acte oficiale (Contabile în cazul nostru) încalcă Noul Cod Penal, CAP. III Falsuri în înscrisuri; ART. 320 - Falsul material în înscrisuri oficiale; ART. 321 - Falsul intelectual; ART. 322 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată şi ART. 323 - Uzul de fals ! Nu pot spune că le încalcă pe toate, dar aşa se deduce ...
Ce ziceţi, mai putem face ceva, acum, după 2 ani de la descoperirea acelor aberaţii contabile, mai ales că unor proprietari li se cereau sume imense, iar altora se pare că nu ? Poate o Plângere Penală
Avem ceva şanse să contestăm acele Liste de Întreţinere, mai ales că sunt multe procese pe rol cu restanţieri care sunt ameninţaţi cu Executarea Silită ?
Vrem să stopăm aceste abuzuri, dar cerem pe Forum un sfat direct, bazat numai pe legi. Ce paşi să urmăm în continuare, pentru a reuşi să terminăm cu astfel de mafioţi care-şi băteau joc de familii care n-aveau ce pune pe masă, însă ei le cereau penalizări imense ! Vă dau un exemplu cu datoriile "criminale" cerute de cei care conduceau Asociaţia în acea perioadă unei famili amărâte, care n-avea nici perdele la geamuri - la 5.000 lei restanţe, li s-au pus penalizări ... peste 4.000 lei, deci, în total, 9.000 lei ! Speriaţi de aceşti mafioţi că vor fi executaţi silit, nu ştiu de unde au făcut rost de bani, s-or fi împrumutat, şi au achitat tot, repet, speriaţi că vor fi daţi în judecată şi că li se va vinde apartamentul pe nimic.
Penalizările astea sunt prea aberante şi ar trebui ca Legea 230/2007 să fie modificată în Parlament pentru a pune un procent ca penalizări mai pentru vremurile pe care le trăim, sub 0,1%, mai ales că nu mai plătim decât apa rece şi energia electrică, la ultima nici nu ştiu dacă se cer penalizări de către RENEL.
Ăştia chiar vor să umilească sau să provoace infarct multor proprietari fără posibilităţi de subzistenţă, chiar dacă Legea 230 din 2007 permite ? Ei favorizează pe prieteni sau rude (cum am exemplificat mai sus), dar pe alţii îi "îngroapă" !
Mulţumim anticipat celor care ne vor sfătui ce acţiuni să întreprindem pentru a stopa aceste abuzuri împotriva unor cetăţeni sărăciţi de nişte incompetenţi din Asociaţii, care sunt plătiţi, culmea, tot de aceştia, cu un procent (Cotă-Parte Indiviză).
Ultima modificare: Sâmbătă, 4 Iulie 2015
asd1, utilizator
Cel mai recent răspuns: asd1 , utilizator 11:21, 13 Iulie 2015
Lista de plata are, in contabilitate, semnificatia unei facturi; o factura cumulata.
Asa cum o factura se intocmeste in trei exemplare identice, si lista de plata, daca se intocmeste in mai multe exemplare, ele trebuie sa fie identice.
Conform dispozitii in vigoare,art 12 A al d din HG nr 1588/2007 valoarea impusa in lista de intretinere poate fi contestata in termen de 10 zile de la afisarea listei
Presedintele de asociatie detine obligatia sa raspunda la contestatie in termen de 7 zile
a reuşi să terminăm cu astfel de mafioţi care-şi băteau joc de familii

Alegerea reprezentantilor asociatieid e proprietari intra in competenta proprietarilor,a presedintelui de asociatie,comitetului executiv
Inclusiv proprietarii au dreptul -cand exista probe temeinice,sa sesiseze autoritatile in domeniu
nici nu ştiu dacă se cer penalizări de către RENEL.

Furnizorul de energie electrica prin contract prevede clauza ca in cazul neplatii in termen,urmeaza sa se aplice penalizari zi/intarziere la valoarea facturii
Ei favorizează pe prieteni sau rude (cum am exemplificat mai sus), dar pe alţii îi "îngroapă" !

Nu exista dispozitie in vigoare care sa favorizeze incalcarea normelor
Exista persoane care pretind ca exercita responsabilitati,pentru care sunt retribuiti dar care nu inteleg sa respecte dispozitiile in vigoare
Daca detineti probe temeinice,puteti sa promovati plangere catre autoritatile in drept sa cerceteze si sa solutioneze,eventual sa dispuna trimiterea in judecata a celor vinovati
Sunt probleme pentru Plângerea Penală dacă au trecut peste 2 ani de când au fost ultimele facturi de tipul ăla ilegal, pentru că din Mai 2013 a venit altă conducere şi a mai pus la punct aceste nereguli ? Erau incompetenţi, dar eu cred că erau şi rău-intenţionaţi, făceau totul cu premeditare, conştienţi că fac ceva ilegal !
"ynocentta", răspund pe puncte:
1. s-au făcut multe Contestaţii, de către mulţi proprietari, cu probleme diverse, dar nu se vrea să se răspundă deloc, ce să mai zicem de cele 7 zile în care sunt obligaţi de lege s-o facă ?
Vă spun, rar auziţi de aceste abuzuri. Deja nu cred că e incompetenţă, această nouă conducere care a înlocuit-o pe cea care a comis enorm de multe ilegalităţi, se vede că are aproape aceleaşi apucături, nu răspunde la nicio Contestaţie, dar ce e mai grav, nu dă voie nimănui să consulte documentele A.P., încălcând grav art. 10 din Legea 230/2007. Preşedinta spune că ... "nu dă voie să vedem documentele Asociaţiei decât dacă Instanţa decide" !!!???
Sărăcuţa, mi-e milă de ea, e dusă rău de tot dacă repetă aceste lucruri ! Să n-ai tu, ca proprietar, dar şi ca "angajator" al acesteia, dreptul de a vedea documentele Asociaţiei, arată că sunt multe lucruri de ascuns. Problema e că procurorii nu vor să se implice mai mult, mai ales că sunt multe plângeri penale contra lor.
2. Aţi scris că "Alegerea reprezentantilor asociatiei de proprietari intra in competenta proprietarilor, a presedintelui de asociatie,comitetului executiv"
Răspunsul se află aici: www.avocatnet.ro/content/for...
3. Până acum n-am aflat dacă RENEL ia un procent ca şi penalizare. Apropo, cât percepe ? Eu ştiu că nici la factura mea de curent nu am penalizări, nici la 2 luni măcar.
4. Am făcut mai mulţi plângeri penale, şi foştilor, şi actualilor, dar, cel puţin două, s-au clasat - pentru una eu compun acum o Contestaţie (plângere) pentru a se relua ancheta penală în acel dosar clasat. Ştiu că trebuie să respect termenul de 20 de zile de la primirea Ordonanţei.
Să vedem ce va fi, poate am noroc, mai ales că am multe probe noi.
Mai e o plângere penală făcută de noua conducere împotriva foştilor "ilegalişti" de până în 2013, dar care e încă în faza de cercetare, fiind nevoie de o altă Expertiză, acum Judiciară, pentru că noi am făcut una Extra-Judiciară pe 3 ani (2009-2012), destul de scumpă.
Oare de ce nu se ia în considerare şi ce s-a găsit în acea Expertiză Extra-Judiciară, mai ales că s-a găsit o Delapidare de ... 60.000 lei ?!
Acum iar trebuie să convingem proprietarii să dea şi pentru această Expertiză Judiciară.
Cât poate să coste pentru 3 ani ?
Ultima modificare: Sâmbătă, 4 Iulie 2015
asd1, utilizator
Conform disp NCP termenul pentru introdus plangere penala este de 3 luni cand se cunoaste autorul
Pentru incalcare disp art 10 din L nr 230/2007 sesizati oficial serviciul de specialitate din primarie
Problema e că procurorii nu vor să se implice mai mult, mai ales că sunt multe plângeri penale contra lor.

Orice plangere penala,temeinic motivata,ajunge in final sa fie solutionata fie prin rezolutie,fie prin rechizitoriu-conteaza mult probele !
Oare de ce nu se ia în considerare şi ce s-a găsit în acea Expertiză Extra-Judiciară, mai ales că s-a găsit o Delapidare de ... 60.000 lei ?!

Daca dvs ati solicitat expertiza extrajudiciara,nu ati primit un exemplar al expertizei?
Costul exepertizei este conditionat de expertul care o realizeaza
Incercati sa contactati expert membru CECCAR,cu care puteti negocia obiectivele si pretul
Ultima modificare: Sâmbătă, 4 Iulie 2015
ynocentta, utilizator
Mulţumesc, "ynocentta" pentru replicile şi informaţiile date, chiar e utilă discuţia, dar sper ca Moderatorii să nu ne şteargă ceva de-aici, pentru că sunt probleme care pot interesa publicul (de interes public) şi vrem să obţinem informaţii utile din domeniul legislaţiei Asociaţiilor de Proprietari şi nu numai !
Şi acum să revin la subiect.
În legătură cu sfatul de a merge la Primărie nu numai pentru art.10 din Legea 230/2007, ci pentru orice Petiţie sau Audienţă, e exclus s-o mai facem, pentru că mereu ne lovim de refuzul celor 3 angajaţi de la Biroul specializat (şi al Primarului şi Vice-Primarului), care ne replică: "Nu avem baza legală să controlăm Asociaţiile de Proprietari, la fel, n-avem nici fonduri în Buget, şi nici personal suficient (!?)"
Asta întrece orice închipuire ... dar cine are în atribuţii să controleze nu numai o Asociaţie, ci orice altă persoană fizică sau juridică, care e sesizată de cel puţin un cetăţean, în cazul nostru, un proprietar de apartament ? Să ne rugăm la Dumnezeu să vină să ia măsuri ?
De ce oare s-or fi dat legile din domeniul A.P., mai ales art. 52, 53, 54, 55 şi 56 din Legea 230/2007 - vedeţi aici detalii: [ link extern ]
Referitor la art.55 care arată că cei din Primărie au atribuţii de a face măcar un mic control atunci când ai plângeri scrise, cu detalii, că s-a încălcat serios legea A.P. Niciodată n-au vrut să se informeze măcar dacă acele acuzaţii (repet, cu dovezi clare şi multe de încălcări grave ale legilor) sunt reale sau nu. Ei răspund, invariabil, inclusiv în Petiţii - "nu ne băgăm, nu putem face nimic, legea nu ne permite să intervenim ... schimbaţi conducerea pt. că dvs. aţi ales-o, mergeţi la Poliţie, Procuratură etc., nu la noi !". Dar, spre ghinionul lor, avem mai multe adrese trimise de cei la Primărie, care răspundeau prin somarea celor din Asociaţie să respecte legile (asta până acum vreo 2 ani, de-atunci nici atât nu fac, refuză să atenţioneze că sunt abuzuri - OARE DE CE SUNT FAVORIZAŢI ŞI COCOLOŞIŢI ?)
Concluzia e că până acum doi ani cei din Primărie îşi respectau atribuţiile legale cel puţin prin somarea şefilor din A.P. să respecte legile (noi asta vrem, nu neapărat să sesizeze ei organele penale, cu toate că ar putea, vrem doar prin somaţii, să-i liniştească pe cei din A.P.), iar din 2013, văzând că sunt probleme grave cu toate Asociaţiile, au ales să se comporte precum struţul, cu motive puerile că n-au personal ... dar legile cine le respectă, numai noi, proprietarii ?
Vreau să discutăm puţin şi comentând articolele de legi ce au legătură cu Asociaţiile, dar şi cu Primăriile care ar trebui să acţioneze mai hotărât dacă se încalcă legile (nu se numesc ei Autoritate Locală, de ce oare ?).
Art. 59 din H.G. 1588/2007 spune aşa
(1) Exercitarea controlului asupra activităţii financiar-contabile din cadrul asociaţiilor de proprietari se realizează în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 230/2007 de către organele competente potrivit legislaţiei financiar-contabile.
(2) Asociaţia de proprietari sau orice proprietar din condominiu poate contracta, în nume propriu, lucrări de expertiză tehnică şi/sau contabilă cu o persoană fizică sau juridică care are calitatea de a efectua expertize, conform legislaţiei privind organizarea activităţii de expertiză tehnică şi contabilă, judiciară şi extrajudiciară.
(3) În condiţiile stabilite de Consiliile Locale, judeţene şi în funcţie de resursele bugetare proprii, primăriile pot încheia parteneriate cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în vederea efectuării expertizei financiar-contabile a gestiunii fondurilor asociaţiilor de proprietari, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai asociaţiei, ulterior efectuării de către comisia de cenzori a controlului financiar-contabil pe respectiva perioadă.

La aliniatul 1) totul e clar, art.55 arată Autorităţilor Locale că au atribuţii în acest sens, de a controla A.P. reclamate de către minim un proprietar. Ar mai fi ceva - "CONTROLUL FINANCIAR LA A.P. SE EXERCITĂ DE CĂTRE ORGANELE COMPETENTE POTRIVIT LEGISLAŢIEI FINANCIAR-CONTABILE". Care sunt acelea, mai concret ?
Dar la aliniatul 3) se dă "apă la moară" celor din Primărie (cred că ei se leagă de acest paragraf) "În condiţiile stabilite de Consiliile Locale, judeţene şi în funcţie de resursele bugetare proprii, primăriile pot încheia parteneriate cu C.E.C.C.A.R., în vederea efectuării Expertizei financiar-contabile ... la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai A.P. ulterior efectuării de către Comisia de Cenzori a controlului financiar pe respectiva perioadă"
- "condiţiile stabilite de Consiliile Locale" - care ar fi acelea ?
- "în funcţie de resursele bugetare proprii" - oare ce mari fonduri implică un control, să zicem pe o lună, sau hai, pe 3 sau 6 luni ? Sunt probleme în Asociaţia noastră cu facturi la Utilităţi calculate ilegal (sunt multe cazuri dovedite) pe vreo 2-3 luni sau numai pe o lună ... chiar Primăria nu poate trimite un amărât de contabil, nu Expert Contabil, să facă un calcul, bazat pe acele legi încălcate, mai ales pentru Căldura de la C.E.T.-uri sau pentru apă ori gaze ?
Ce Buget le trebuie să constate aceste abuzuri, eu, cel puţin, le-am calculat în maxim o oră, pentru 2-3 luni de facturare făcută fără a se aplica legile din domeniu (nu s-au împărţit echitabil unele facturi la Utilităţi).
Pentru asta trebuie să pierdem timpul şi sănătatea prin procese, Expertize Contabile extrem de scumpe (noi am dat pe Expertiza Contabilă extra-judiciară 5.000 lei pentru 3 ani de calcul, fiind finalizată în 9 luni, apoi urmând o plângere penală pentru Delapidare de aprox. 60.000 lei, dosar penal care e încă în faza de cercetare, de peste un an !) ?
Care mai e rolul Primăriei, doar să ne ia taxe şi Impozite pentru acel Buget Local de care se plâng că e sărac şi de care se leagă când le cerem să facă controale financiare sau legislative la Asociaţiile dovedite că au încălcat legile ?
În concluzie, cel puţin art.59 e făcut să se bată cap în cap aliniatele de acolo, cu art. 55 şi 56, făcând pe cei din Primărie să se lege de faptul că scrie acolo "în funcţie de resursele bugetare proprii,".
Deja sunt penibili cei din Primărie să spună că prin aceste controale financiare pe 1-6 luni (de exemplu, de calculat nişte facturi care nu s-au împărţit conform legii, pe Cota-Parte Indiviză sau conform Legii 325/2006) se implică mari forţe umane şi materiale ! Cât să coste calculul unor facturi, să zic pe 3 luni, şi de câţi oameni e nevoie să constate asta ?
- "controlul financiar se face ulterior efectuării de către Comisia de Cenzori a controlului financiar pe respectiva perioadă"
Ce Comisie de Cenzori, că n-am avut vreodată, ba nu, mint, fosta conducere avea angajat un Cenzor bolnav de Alzheimer, cu toate că omul ne-a spus, înainte de a muri, că nu mai era, neoficial, cenzor, de doi ani, dar ... el figura ca angajat remunerat !!! Eu eram vecinul lui şi chiar şi nepoata lui mi-a confirmat aceste abuzuri ale fostului fals preşedinte. Tragem concluzia că acesta nu vroia să angajeze alt Cenzor pentru a nu-i descoperi fraudele - Expertiza Contabilă a stabilit că e acuzat de delapidare de aproape 60.000 lei !
Dacă nici Cenzorii nu şi-au făcut datoria, mai e valabil paragraful din art.59, alin.3 ?
Dacă dvs. ati solicitat Expertiza extra-judiciară, nu ati primit un exemplar al Expertizei ?

Cu toate că eram nu doar proprietar, ci chiar membru în Comitetul Executiv la momentul finalizării acestei Expertize, preşedinta a refuzat să-mi dea un exemplar, cu toate Petiţiile făcute ! Ce pot să fac să obţin o copie a acestei Expertize Contabile, pentru că am nevoie pentru un dosar penal împotriva fostei conduceri ? Excludeţi Primăria, pentru că acolo nicio şansă să rezolvăm ceva !
Dacă v-am zis că această mică dictatoare nu dă voie nimănui din Asociaţie să poată consulta vreun document al A.P., astfel încălcând grav art.10 din Legea 230/2007, dar nici nu răspunde la vreo Contestaţie sau Petiţie nci măcar în termen de ... X ani, nu în 7 zile cât o obligă legea 230/2007 !
Vă spun, o văd toţi vecinii cum cară, cred, 20 kg zilnic, sacoşe cu documente ale Asociaţiei la apartamentul ei ! Sărăcuţa, cred că se leagă cu lanţurile de acele genţi sau sacoşe, numai să nu-i fure "averea". Vă daţi seama ce are ea de ascuns acolo, dacă nu permite nimănui să vadă vreun document al Asociaţiei, conform art.10 din Legea 230 ?
Doamne, ce blestem a picat pe capul nostru, nu ştiu dacă aţi mai auzit să existe un preşedinte astfel de incompetent, dar care se laudă că e mare expert în domeniu, el încălcând legile fără teama că ar putea fi vreodată anchetat penal !
Păi, dacă Primăria lasă să se întâmple astfel de abuzuri, e logic că preşedinţii (administratorii, cenzorii) ne sfidează şi continuă ilegalităţile. Intră şi în atribuţiile Primăriilor să sesizeze Organele Judiciare dacă ei nu pot sau nu vor să controleze aceşti conducători de Asociaţii care se cred nişte mici dictatori în relaţia cu proprietarii ... cei care-i plătesc să gestioneze activitatea din Asociaţie respectând legile şi împărţind orice sumă ne-discriminatoriu - mă refer la unele facturi la Utilităţi, calcule făcute eludând legile în vigoare !
Ultima modificare: Duminică, 5 Iulie 2015
asd1, utilizator

Alte discuții în legătură

Plata penalitatilor impuse de asociatia de locatari popem popem Buna ziua Asociatia de proprietate are dreptul sa inpuna penalitati proprii daca in hotararea ... (vezi toată discuția)
Dacă mi se refuză accesul la orice act al asociației, nu mi se încalcă dreptul constituțional la apărare și la informații ? flory_mr flory_mr Dacă mi s-a refuzat accesul (și foto-copierea) ORICĂRUI ACT al Asociației de care aparțin (încălcându-se grav Legea 230/2007, art. 10, dar și H.G. nr. ... (vezi toată discuția)
Administrator de bloc care fura pe rupte.. StefanRobert StefanRobert Cine in afara de primarie poate face un control inopinant unei administratore de bloc care fura din banii nostrii,ne pune penalizari la penalizari...nu vrea sa ... (vezi toată discuția)