avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 330 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... DECLARATIE MARTOR
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

DECLARATIE MARTOR

DACA DAU O DECLARATIE IN CALITATE DE MARTOR IN CADRUL UNOR CERCETARI POLITIENESTI TREBUIE SA DEPUN JURAMANT MENTIONEZ CA NU ESTE INCEPUTA URMARIREA PENALA MULTUMESC ANTICIPAT
Cel mai recent răspuns: Tulcea Detectiv particular , Alte profesii 14:30, 3 Septembrie 2009

Unul din mijloacele de probă prevăzute de lege este şi proba cu martori. Conform art.78 din C.P.P., martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.
În principiu, orice persoană fizică poate fi martor în procesul penal, indiferent de starea fizică (orb, surd, mut) sau psihică. Desigur organul judiciar poate să decidă care persoane pot furniza date necesare pentru aflarea adevărului. Calitatea de martor poate să o aibă orice persoană fizică indiferent de situaţia socială, vârstă, sex, religie, cetăţenie, naţionalitate etc. Ca martor, poate fi ascultat şi minorul, iar dacă nu a împlinit 14 ani la ascultare trebuie să participe şi unul din părinţi sau altă persoană care-l are în îngrijire, creştere şi educare, etc.
În primul rând, persoana chemată în calitate de martor are obligaţia procesuală de prezentare - este obligată, conform prevederilor art.83 alin.1 Cod procedură penală, să se înfăţişeze la locul, ziua, ora arătate în citaţie în faţa organelor judiciare. Lipsa nejustificată a martorului de a se prezenta la data stabilită de organele judiciare se sancţionează cu amendă judiciară de la 250 lei la 5.000 lei, potrivit art.198 alineatul 2 Cod procedură penală, cu obligaţia însă din partea organelor judiciare ca acesta să fi fost legal citat. Martorul, potrivit art.327 alin.5 Cod procedură penală, poate fi si adus silit în vederea ascultării lui.
Odată prezentat, martorul are obligaţia să facă declaraţii cu privire la faptele şi împrejurările la care este audiat. Este posibil ca martorul să refuze să facă declaraţii. Când persoana chemată ca martor refuză să facă declaraţii sub motivul că nu ştie nimic în cauză, deşi cunoaşte împrejurările esenţiale asupra cărora i s-a cerut să facă declaraţii, el comite infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 Cod penal. Obligaţia de a depune ca martor este personală nefiind permisă reprezentarea.
Martorul are obligaţia în aceste condiţii de a nu face afirmaţii mincinoase. Martorul când este ascultat de organele judiciare trebuie să-şi îndeplinească obligaţia cu bună-credintă, să contribuie efectiv la aflarea adevărului într-o cauză penală pe măsura posibilităţilor sale. Înainte de a fi ascultat, martorul depune jurământul, respectiv va rosti fraza: „Jur că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu” art.85 alin.1 Cod procedură penală. Jurământul creează o solemnitate necesară actului procedural şi poate determina martorul să spună adevărul. După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute de art.85 alin.5 Cod procedură penală, pentru cei care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul, se va pune în vedere martorului, dacă nu va spune adevărul săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Consider că martorul nu poate comite infracţiunea de mărturie mincinoasă decât după începerea urmăririi penale, deci în cadrul procesului penal. Faza actelor premergătoare constituie o activitate de investigaţii pentru identificarea mijloacelor de probă, inclusiv a martorilor care pot fi audiaţi. În această fază martorii nu sunt audiaţi sub prestare de jurământ, neurmărindu-se întru totul procedura legală de ascultare, ci numai pe coala alba. Relevant este în acest sens şi faptul că, începând cu anul 2004, organele poliţiei judiciare consemnează declaraţia martorului numai pe formulare tipizate, care conţin şi formulele de depunere a jurământului, decât după începerea urmăririi penale, iar formularele de declaraţie sunt înseriate şi au un regim special.
Deci, daca s-a inceput urmarirea penala sunteti obligat sa depuneti si juramantul prevazut de art 85 Cpp.


Formularele tipizate au in continutul lor formula juramintului...:)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Procuratura haivas haivas AM vazut in ultimile zile in lupta politica ca sa adus in discutie faptul ca procurorii au folosit Biblia pentru a lua declaratii.Au dreptul?Stiam ca numai in ... (vezi toată discuția)
Cand se face declaratie sub juramant? dariusene dariusene Acum un an am depus o declaratie scrisa olograf (cu propria mea mana) fara a depune niciun fel de juramant. Din declaratie rezulta ca pot fi considerat martor ... (vezi toată discuția)
Retragere declaratie martor, consecinte Bogdann98 Bogdann98 Buna ziua, un prieten a fost lovit de un om acel prieten a scos certificat si a făcut plângere sa deschis dosar am fost sunat de politie sa ma prezint sa dau ... (vezi toată discuția)