Dacă internarea nevoluntară într-o instituție medicală nu este considerată sancțiune, cum se poate deduce aceasta din durata pedepsei?

Este o sancțiune supletivă care înlocuiește și măsura arestului preventiv:
”măsuri de siguranţă - sancţiuni de drept penal cu caracter exclusiv preventiv care au ca scop înlăturarea unei stări care a generat comiterea unei infracţiuni şi preîntâmpinarea repetării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranţă se iau numai faţă de persoane care AU COMIS fapte prevăzute de legea penală şi chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă (cu excepţia interzicerii de a se afla în anumite localităţi). Codul penal în vigoare prevede următoarele măsuri de siguranţă: obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie, interzicerea de a se afla în anumite localităţi, interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o anumită perioadă, expulzarea străinilor şi confiscarea specială. ~provizorii - măsuri de siguranţă luate în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau judecăţii. Pot avea caracter provizoriu următoarele măsuri: obligarea la tratament medical şi interzicerea medicală (art. 111-118^1 C. pen.).”

Această lege permite hărțuirea unei persoane în mod nelegitim, doar pe baza presupunerii că ar suferi de o boală psihică. (Art.53)


[ mesaje consecutive conexate ]

Eu v-am rugat sa scrieti care este temeiul de drept pe care se bazeaza afirmatia dvs cum ca masura internarii nevoluntare in vederea efectuarii expertizei psihiatrice este o masura de siguranta si nu altceva. In plus, fiind deja in 2017, nu m-am gandit ca o sa imi indicati texte si articole din codul penal vechi, in prezent abrogat, pentru ca in felul acesta nu putem sa avansam. In fine, poate ca nu stiti, insa textele pe care le-ai indicat nu mai sunt in vigoare din 2014. De exemplu, interzicerea de a se afla în anumite localităţi, interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o anumită perioadă, expulzarea străinilor, pe care le-ati enumerat, nu mai sunt masuri de siguranta astazi, ci au fost modificate si preluate de alta institutie de drept penal (nu dezvolt si subiectul acesta pentru ca si asa vorbim multe si nimic concret).
Bun, dar sa presupunem ca suntem in 2014, vad ca ati citat asa: "Codul penal în vigoare prevede următoarele măsuri de siguranţă: obligarea la tratament medical, internarea medicală, ...etc". Eiii, sa stiti ca internarea medicala citata ca masura de siguranta (care exista si in VCP si in NCP), nu este acelasi lucru cu internarea nevoluntara in vederea efectuarii expertizei psihiatrice, pentru ca, desi ambele se refera la "internare", totusi prima se face in vederea stabilirii discernamantului suspectului/inculpatului, iar cea de-a doua se face in vederea efectuarii unui tratament si a insanatosirii (si de obicei, atunci cand persoana nu executa de buna voie tratamentul medical dispus anterior) si asa cum am mai spus, este vorba despre doua institutii de drept penal diferite, cu regim juridic diferit, cu scop diferit, in sectiuni distincte ale codurilor, etc.
Si, masura internarii nevoluntare in vederea efectuarii expertizei psihiatrice, nu este o hartuire a persoanei care a savarsit fapta penala asa cum afirmati dvs, ci dimpotriva este o masura care vine in favoarea persoanei, pentru ca daca se constata lispa discernamantului persoana este exonerata de raspunderea penala. Deci in concluzie, nu se incalca constitutia, ci se respecta drepturile omului.

P.S. Ma retrag voluntar din acest topic pentru ca deja mesajele risca o redundanță evidentă.
Bafta multa in continuare!

Am citat și din art.184(4-5) CPP, care nu s-a schimbat, iar abrogările nu fac referire la măsurile de siguranță cu caracter medical.
Măsura internării nevoluntare pentru efectuarea expertizei psihiatrice este un mod de hărțuire a suspectului/inculpatului, încălcându-se astfel și Art.101 din CPP. Această măsură îl determină pe suspect/inculpat să contribuie la propria acuzare, încălcând Art.4 și 99 din CPP și Art.23(11) din Constituția României, deoarece suspectul/inculpatul participă forțat la expertiza ce are la bază prezumția săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală.
O persoană cu discernământ și prezumtiv nevinovată nu acceptă o soluție de compromis, ca exonerarea de răspunderea penală, prin care să fie considerată ca autor al unei fapte de natură s-o prejudicieze.