Bună ziua, soția mea a avut de aproximativ 10 ani de zile certificat handicap grad accentuat cu revizuire la 12 luni, în acest an după comisie a primit certificat de handicap grad mediu. Am vrut sa depunem contestatie dar ni s-a spus ca trebuie depusă contestația la tribunal și nu au vrut sa ne spună nici ce acte sunt necesare pentru ca ei nu se mai ocupa de contestatii, doamna de la registratura de la tribunal nu a vrut sa ne spuna ce acte sunt necesare pentru contestatie pentru ca nu are voie se ofere consultanta juridica și ca trebuie sa caut pe internet sau sa îmi iau un avocat. Va rog frumos dacă se poate sa îmi spuneți care cunt actele necesare pentru contestatie și care sunt etapele. Va mulțumesc.
Bună ziua, o sa va scriu exact ceea ce constata tribunalul.
" Tribunalul constata ca in cauza figurează în calitate de pârât Direcția Generală de Asistență socială și protecția copilului, iar certificatul contestat este emis de Comisia de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulti, care nu a fost citată în prezenta cauză, motiv pentru care instanța din oficiu invocă exceptia lipsei calității procesual pasive a Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului si în aplicarea art. 78 CPC urmează a se cita reclamată cu mențiunea sa-si precizeze pozitia față de această excepție și sa precizeze in concret cu cine înțelege să se judece în prezenta cauză, sub sancțiunea prev. De art. 78 alin. 2 CPC."
Tin sa precizez ca soția mea a chemat in judecată "DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SIBIU - COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP"
Noi stiam ca, Comisia de evaluare a persoanelor cu Handicap este in subordinea DGASPC, Acum trebuie să specifice ca se judecă cu Comisia de Evaluare a persoanelor cu Handicap pentru Adulți? Noi inițial am chemat in judecată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. Se mai poate face ceva sau este pierdut procesul?
romascanu
Moderator 2din 2 utilizatori consideră acest răspuns util
Ce a cerut instanța reclamantului? „...să precizeze in concret cu cine înțelege să se judece...”
Și, printre rânduri, vi s-a zis și ce și cum: „constată ... că certificatul este emis de ... care nu a fost citată”. Cine a emis actul și nu a fost citată? Comisia ... (v-a „suflat-o” chiar instanța).
Precizați în scris că înțelegeți să vă judecați cu Comisia ... (aceea pe care v-a scris-o nu numai Dapix, mai sus, ci chiar și instanta între cuvintele emis... și citată). Instanța aștepată o precizare. Scrieți-o.
Cred că este organ de specialitate al Consiliului Județean. (nu prea am vreme de studiat acte normative în materie, care nu sunt chiar subțiri și nici nu mă pasionează pentru ziua de azi).
Văd însă (pe portalul instantelor) că aceia cărora li s-au admis astfel de cereri, scriseră: Consiliul Județean Sibiu - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. Sau Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Sibiu.