Bună ziua tuturor,
Am nevoie de ajutorul sau sfatul dvs...
În 15 octombrie 2017 am făcut un transplant de ficat, aflându-mă în concediul de creștere al copilului (un prichindel de 1,4 luni)
Astăzi sunt încadrată ca persoana cu Handicap Grav + Însoțitor (din martie urmează să primesc ajutorul material)
Copilul meu în iunie împlinește 2 anișori .
Din punct de vedere legal, pot beneficia de stimulent de insertie ? (Știu că stimulentul o sumă de bani ce se acordă părinților care se întorc mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului, pe o perioadă de 12 luni)
Eu ar trebui să reîncep activitatea la locul de muncă (nu știu cu cat timp înainte, 60 sau 90 zile), aș putea lucra câteva ore, apoi din a doua zi ar trebui sa duc concediu medical la serviciu (180 zile) pentru că am interzis la efort fizic timp de 1 an până la regenerarea organismului.
Având datele de mai sus, ce drepturi as avea? Pot beneficia de acest stimulent?
Pot primi suma de 75% sau 85% (conform legii) pe concediul medical?
Pentru ca după ce ies din concediul de creștere al copilului suma ce o voi primi lunar va fi 450 lei cat este pensia de handicap (restul merge la însoțitor, persoana care mă îngrijește)
Aș vrea să știu dacă mai pot beneficia de ceva bani pentru a-mi crește copilul și a-l duce la grădiniță !
Vă rog scuzați romanul, nu am știut să mă exprim mai concret decât am scris!
Vă mulțumesc foarte mult pentru înțelegere și ajutor!
Multă sănătate !!!!
Mulțumesc !!!
Voi beneficia de concediu medical până la recuperare! Vroiam sa știu dacă în situația mea actuală, pot beneficia de stimulentul ptr copil!
Dapix a scris:
Nu există pensie de handicap, aveți o indemnizație pentru gradul grav.
Soluția ar fi să vă pensionați pe caz de boală, până vă recuperați sănătatea.