avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 650 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Paşapoarte, cărţi de ... Refuz eliberare pașaport CRDS de la consulat. Nu ...
Discuție deschisă în Paşapoarte, cărţi de identitate, acte de stare civilă - formalităţi, obţinere, probleme

Refuz eliberare pașaport CRDS de la consulat. Nu înțelegem natura acestei îngrădiri a libertății unui cetățean român de a-și stabili domiciliul acolo unde dorește

Bună ziua,
Aș dori să prezint comunității o situație un pic ciudată, de care ne lovim în mod frecvent la unul din consulatele României în Regatul Spaniei.
În pofida faptului că sunt întrunite condițiile de eliberare ale pașapoortului CRDS (drept de ședere, certificat de naștere și de căsătorie, pașaport anterior, carte de identitate, etc.) sunt întâmpinate refuzuri cu următoarea justificare: "Dvs. nu va calificati pentru un pasaport CRDS - cetatean roman cu domiciliul in strainatate deoarece aveti o CI valabila care atesta un domiciliu in RO. Rugam refaceti cererea pentru un pasaport simplu electronic pentru cetateni romani majori cu domiciliul in RO."
Chiar dacă petentul este informat de faptul ca eliberarea pașaportului CRDS duce la anularea cărții de identitate, nu înțelegem natura acestei îngrădiri a libertății unui cetățean român de a-și stabili domiciliul acolo unde dorește, ținând cont de faptul că petenții NU MAI AU domiciliu în România și locuiesc în mod statornic în Spania..
Am dori un răspuns justificat legal, în măsura posibilităților.
Vă mulțumim!
Ultima modificare: Miercuri, 21 Martie 2018
Manuela Rășină, administrator
Cel mai recent răspuns: xdaniel , utilizator 19:21, 15 Octombrie 2018
V-am raspuns la alta rubrica: bifati ca renuntati la domiciliul in Romania si la CI.
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Probabil ca sunt prea multi romani care nu mai doresc sa aiba domiciliul in Romania si pe domniile lor cine-i mai alege daca toti romanii pleaca? In tara raman prea putini in statistici si nu da bine ca se depopuleaza Romania. Daca ar face acum un recansamant nu suntem in tara nici jumatate din nr. total al populatiei. E de speriat asta. Daca ar face salarii ca in alte tari, pai nu ar veni toti romanii acasa? Dvs. faceti o scrisoare la presedintie. Mai mult solicitati sa va fie inregistrata cererea la consulat si sa vi se dea un raspuns in scris la solicitare. La depunere solicitati nr. de inregistrare a cererii, asta ca sa-i intimidati putin. Asa ceva nu se face. Cum adica mai am buletinul valabil? Zau asa, pai pana la 55 de ani CI e valabil din 10 in 10 ani. Ce sa faca omul sa astepte 10 ani ca sa solicite pasaport CRDS? Nu este un temei legal ca am buletin valabil, nicidecum.
Nu stiu daca asta e sarcasm, in orice caz eu am afirmat serios: semneaza o cerere de stabilire a domiciliului in strainatate, prin care implicit renunta la domiciliul din Romania si renunta la cartea de identitate.
Bună dimineața,
Probabil nu sunteți familiarizat cu SIMISC, ghișeul consular online. Din câte am văzut, nu există această opțiune de a bifa renunțarea la cartea de identitate și la domiciliul din țară, iar aspectul cu "implicit" este exact motivul postării mele inițiale.
Nu cred că este vorba de evitarea depopulării, ci de faptul că odată ce populație înscrisă în evidențele locale scade, scade de asemenea categoria localității respective. Asta poate duce la reducerea bugetelor pentru primării, etc.
Ca să nu mai vorbim de falsitatea declarării domiciliului la o adresă la care locuiești sporadic, având reședință stabilă în străinătate (pentru marea majoritate a cazurilor).
În legătură cu conversația și numărul de înregistrare, nu este nicio problemă în a demonstra refuzul abuziv din partea consulatului, deoarece acestea rămân în sistem până la soluționarea cererii sau până la ștergerea (anularea) ei de către consulat.
Revenind la subiect, conform
"Art. 26 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
(1) Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.
(2) Cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi/sau o singură reşedinţă. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.
"
mă interesează care sunt acele cazuri expres prevăzute de lege?
Vă mulțumesc!


Paşaportul simplu electronic este documentul de călătorie care se eliberează , la cerere, cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.
Cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate poate depune cerere pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic, cu menţionarea statului de domiciliu.
La depunerea cererii pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic domiciliul în străinătate, actul de identitate (carte de identitate/ buletin de identitate) prezentat se retrage şi se transmite serviciului public comunitar pentru evidenţa persoanelor competent, iar paşaportul anterior se anulează şi se restituie titularului.
Prezenţa personală la sediul misiunii diplomatice/oficiului consular a solicitantului de paşaport simplu electronic este obligatorie la momentul depunerii cererii.

[ link extern ]


Documentele necesare:
paşaportul anterior, dacă acesta există;
certificate de stare civilă (naştere, căsătorie – pentru persoanele căsătorite, deces-pentru persoanele văduve, certificate de stare civila româneşti cu înscrierea menţiunilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi numele purtat in urma divorţului - pentru persoanele divorţate);
cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau buletinul de identitate (dacă acestea există);
documente eliberate de autorităţile statului de domiciliu împreună cu traducerea în limba română, după caz, din care să rezulte dreptul legal de şedere pe teritoriul statului respectiv (una dintre următoarele situaţii):
dobândirea unui drept de şedere pentru o perioadă de cel puţin un an sau, după caz, prelungirea succesivă a dreptul de şedere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;
dobândirea unui drept de şedere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificării familiale cu o persoană care domiciliază pe teritoriul acelui stat;
dobândirea unui drept de lungă şedere sau, după caz, un drept de şedere permanentă pe teritoriul statului respectiv;
dobândirea cetăţeniei statului respectiv;
dobândirea unui drept de muncă ori înscrierea într-o instituţie privată sau publică cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională;
dobândirea unui certificat de înregistrare sau alt document care atestă rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană.
dovada achitării taxei consulare, completată pe numele solicitantului.

Toate documentele trebuie prezentate în original.
NOTĂ:
cetăţeanul român care are domiciliul în străinătate îşi poate stabili oricând, în mod liber, domiciliul în România;
actele de stare civilă ale cetăţenilor români eliberate de autorităţile străine pot fi acceptate numai după efectuarea înscrierii sau transcrierii în registrele de stare civilă române, potrivit legii;
în cazul în care există diferenţe între nume şi prenume înscrise în documentele prezentate şi cele solicitate a fi înscrise în paşaportul simplu electronic, cu menţionarea statului de domiciliu, ca urmare a schimbării numelui sau prenumelui intervenite în străinătate, cererea poate fi acceptată numai după înscrierea menţiunii privitoare la această schimbare pe actul de stare civilă.
sunt acceptate doar hotărâri judecătoreşti pronunţate în România sau care au fost recunoscute de către o instanţă română.

[ link extern ]

Sigur, daca nu va puteti dovedi sederea legala in Spania si nu puteti dovedi ca sunteti inscris de catre autoritatile spaniole ca domiciliind la o adresa din Spania, nu se poate elibera un pasaport CRDS.

Despre ce inseamna "sedere legala in Spania" vedeti [ link extern ]

Din ce-mi amintesc eu de la eliberarea pasaportului meu CRDS, la prima cerere de pasaport CRDS vi se ofera in mod automat sa completati cererea de declarare a domiciliului in strainatate. Deci ori n-ati completat aceasta cerere, ori n-ati putut dovedi cele doua lucruri enuntate mai sus (sederea legala si domiciliul). De ex. anumite tari considera ca hotelurile si parcurile de vacanta nu pot fi domicilii, nu stiu daca e asa in Spania.
Ultima modificare: Miercuri, 21 Martie 2018
tgeorgescu, utilizator

Alte discuții în legătură

Refuz eliberare crds de către consulat român în spania mapostolro mapostolro Bună ziua, Aș dori să prezint comunității o situație un pic ciudată, de care ne lovim în mod frecvent la unul din consulatele României în Regatul ... (vezi toată discuția)
Dubla cetatenie si actul de identitate al cetateanului roman ContSters185701 ContSters185701 O persoana cu dubla cetatenie poate detine carte de identitate pentru fiecare tara a carei cetatean este? (vezi toată discuția)
Dubla cetatenie si actul de identitate in romania adnana1967 adnana1967 Buna ziua. Eu locuiesc in Italia de 10 ani si am dubla cetatenie romana -italiana. Anul acesta imi expira CI in Romania , dar eu nu mai am resedinta in ... (vezi toată discuția)