avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 712 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Divulgarea pe Facebook a valorii sumei restante la ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Divulgarea pe Facebook a valorii sumei restante la întreținere a unui proprietar de către Președintele Asociației de Proprietari

Președintele Asociației de Proprietari a furnizat în cadrul unor comentari pe Facebook de pe pagina personală a unui proprietar-debitor valoarea sumei restante la întreținere a acestuia, stadiul procesului deschis în instanță pentru recuperarea debitului, vârsta acestuia, componența membrilor familiei acestuia. Comentariile au fost inserate din statututul de prieten Facebook al Președintelui Asociației cu proprietarul debitor, în cadrul unei postări având ca subiect doar niște simple fotografii personale ale proprietarului, fotografii care au atras mai multe like-uri și comentarii apreciative din partea prietenilor Facebook, dar și a altor cunoscuți cu cont de Facebook. Comentariile cu pricina ale Președintelui, postate undeva în ultimele zile ale lunii aprilie 2018-prima săptămână din luna mai 2018 (deci înainte de 25 mai 2018) au rămas neșterse de către proprietar. Contul Președintelui Asociației a fost blocat de catre proprietar între timp (căci nu mai contenea cu tot felul de informații și comentarii veninoase).

Cum se încadrează acest caz din punct de vedere al legislației privind protecția datelor personale (inainte de, după intrarea în vigoarea legislației UE în materie)? Care sunt drepturile proprietarului privind protecția datelor personale în acest caz în relația cu Asociația de Proprietari/ Președintele, cum și le poate materializa, respectiv căror instituții trebuie să se adreseze? MULȚUMESC
Ultima modificare: Duminică, 29 Iulie 2018
MagdalenaMariaGrosu, utilizator
Cel mai recent răspuns: flory_mr , utilizator 07:21, 1 August 2018
Conform dispozitii in vigoare,asociatiile de proprietari nu sunt asimilate operatorilor de date cu caracter personal
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Este acelasi lucru daca afiseaza la avizier datoria restanta sau pe alte cai, pe facebook.
Totuși, conform GDPR, datele cu caracter personal (in cazul nostru numele) nu ar trebui sa fie disponibile unui numar nelimitat de persoane; o lista afisata la avizier, de cele mai multe ori, poate fi vazuta de vecini, chiriasi, invitati ai acestora, practic oricine care intra in scara respectiva. Lista de la avizier, în acest caz, a aparut deja de ceva timp in cursul acestui an doar cu numarul de apartament, deci s-ar deduce că o divulgare a unor asemenea informații pe Facebook de catre Presedintele Asociatiei de Proprietari este în afara cadrului legal. Și am impresia chiar ianinte de 25 mai 2018, când prevedrei legale in acest sens existau si atunci, dar aș fi vrut un răspuns autorizat.
Asociatiile de proprietari, NU trebuie sa se inregistreze (sa notifice) la AutoritateaNationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal ANSPDCP ca operatori de date pentru a tine evidenta locatarilor (proprietari, chiriasi, alte persoane care locuiesc in imobil), in cartea de imobil sau altfel, dar sunt tinute sa respecte cu strictete prevederile legii 677/2001 modificata si completata. Exceptiile de la obligatia de a notifica NU exonereaza operatorul de indeplinirea celorlalte obligatii care-i revin potrivit dispozitiilor legale aplicabile in domeniul protectiei datelor cu caracter personal (informarea persoanelor vizate, confidentialitatea si securitatea prelucrarilor) – ANSPDCP.

Fiind un eveniment petrecut înainte de 25 mai 2018 m-ar interesa mai mult incadrarea cazului privind obligatiile in domeniul protectiei datelor cu caracter personal din perspectiva legislatiei de aplicabile la acel moment, inteleg ca Legea 677/2001.
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Consider că celebrele liste unde sunt afisate, in principal, sumele pe care le au de plata locatarii permit oricărui neavenit care intra in holul blocului să afla cine-unde locuieste, cate persoane sunt in apartament, daca e o singura persoana stie daca e femeie sau barbat – divulgarea numelui este contraventie, conform legii, pentru ca asociatia de proprietari, desi scutita de la a notifica la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal- ANSPDCP, inainte de 25 mai 2018, nu respecta confidentialitatea la care era tinuta, totusi, prin aceasta lege, Legea 677/2001. La avizier e suficient daca se trece numarul apartamentului si cotele de plata – numele si numarul de persoane sunt evidentiate in documentele aflate la asociatie (acolo, in dosare, poate exista lista completata cu ce date e nevoie pentru evidenta asociatiei). Dar, cei mai multi cetateni au ramas cu defectul de a sti ei cine-unde sta, cate persoane sunt, cat consuma s.a.m.d., desi nu e treaba lor, iar daca suspecteaza vreo frauda au dreptul sa ceara acte contabile (in copie) de la asociatie – cum bine stim, insa, cei mai multi nu vor sa verifice pe faţă anumite lucruri pentru ca nu vor sa se stie ca sunt interesati foarte si nu au incredere in cei pe care i-au ales sa administreze imobilul. A scrie numele si numarul persoanelor este si un gest riscant in lumea in care traim.

Pe scurt: am dreptul sa cer (si ei au obligatia sa-mi respecte cererea) ca numele meu sa nu mai fie dezvaluit oricui are acces in imobil, pentru ca in aceste cazuri nu sunt obligat sa-mi dau consimtamantul pentru ca nu incurca pe nimeni ca numele meu si numarul de persoane nu apar intr-o lista destinata informării personale a fiecărui locatar.

Referitor la confidentialitatea datelor in asociatiile de proprietari, de exemplu, în momentul in care afisez numele (in unele cazuri nume si prenume) in dreptul interfonului (cica sa stie lumea unde ma gaseste) se incalca aceasta confidentialitate – ar trebui sa fie numarul apartamentului si codul de sunat in casa. Am dreptul sa cer ca numele meu sa nu fie notat pe lista respectiva si ei au obligatia sa-mi respecte cererea pentru ca aceasta practica intra la „divulgarea datelor catre terti” – oricare neavenit care trece pe acolo poate afla unde locuiesc; celor pe care-i vreau la usa mea le spun eu numarul de apartament. Prin terţ, in dispozitiile legii 677/2001, art. 3 lit. g) se intelege orice persoana fizica sau juridica, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritatile publice, institutiile si structurile teritoriale ale acestora, alta decat persoana vizata, operatorul ori persoana imputernicita sau persoanele care, sub autoritatea directa a operatorului sau a persoanei împuternicite, sunt autorizate sa prelucreze date; [...]

Alte discuții în legătură

Protectia datelor personale Ciubotariu_Marcel Ciubotariu_Marcel intamplator am participat la un seminar privind protectia datelor personale, la care un domn a mentionat faptul ca tabele privind calculul cheltuielilor comune ... (vezi toată discuția)
Contradictie oug 97/2005 vs. legea 677/2001 vldstf vldstf Avem urmatorul act normativ : OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români Art. 38 (2) Cartea ... (vezi toată discuția)
Confidentialitate date personale si publicarea listei cu studenti exmatriculati? tot_me tot_me Confor cu legea 677/2001 persoanele fizice beneficiaza de protectia datelor personale. Sunt student al facultatii de drept care isi desfasoara cursurile in ... (vezi toată discuția)