avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 501 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Taxa pe Valoarea Adaugată - TVA Care sunt cotele de impozitare a tva-ului aplicat ...
Discuție deschisă în Taxa pe Valoarea Adaugată - TVA

Care sunt cotele de impozitare a tva-ului aplicat intr-un salon

Intr-o firma care are ca obiect de activitate principal prestari servicii cod CAN 9602 salon de infrumusetare, cot de impozitare dupa anii in care nu a fost platitor de tva, este de 5% ?
Iar daca are si vanzare de produse se aplica cota de 19% ?
Cum putem scadea produsele consumate pentru prestarea serviciului, respectiv, vopsele, sampoane , masti etc?

Cel mai recent răspuns: Fannouch2005 , utilizator 00:49, 3 Martie 2019
Serviciile de infrumusetare se impun cu cota de 19% TVA. Produsele consumate se dau in consum sau se trec direct pe cheltuieli ca materiale nestocate, dupa cum decide conducerea unitatii.
Din cate stiu eu codul CAN 9602, reprezinta prestari servicii. Cota de impozitare pentru prestare servicii fiind de 5%. De ce trebuie sa se impoziteze cu 19% din moment ce este o prestare de serviciu si nu o revanzare de produse. Sau mai bine spus atunci de ce ne incadram in CAN 9602????
Da, cota redusa de TVA de 5% se aplica pentru unele livrari de bunuri si prestari de servicii, dar printre acestea nu se numara serviciile de infrumusetare.

In Codul fiscal avem:



ART. 291 - Cotele

[...]

(3) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri și prestări de servicii:

a) manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal publicității;

b) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9321 și 9329, potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007, târguri, expoziții și evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. m);

c) livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:

1. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari;

2. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;

3. livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.

4. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței. Norme metodologice

d) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

e) serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea care se încadrează la codul NC 22 03 00 10;

ACTE NORMATIVE

f) dreptul de utilizare a facilităților sportive ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311 și 9313, potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007, în scopul practicării sportului și educației fizice, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. l);

g) transportul de persoane cu trenurile sau vehiculele istorice cu tracțiune cu aburi pe linii înguste în scop turistic sau de agrement;

h) transportul de persoane utilizând instalațiile de transport pe cablu - telecabină, telegondolă, telescaun, teleschi - în scop turistic sau de agrement;

i) transportul de persoane cu vehicule cu tracțiune animală, folosite în scop turistic sau de agrement;

j) transportul de persoane cu ambarcațiuni folosite în scop turistic sau de agrement.

Multumesc mult pentru raspuns!
Acum am inteles!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Refacturare cheltuieli Claudia1986 Claudia1986 Buna, Am si eu o intrebare, cu privire la refacturarea cheltuielilor catre clienti. Am facut cheltuieli diverse (posta, diverse taxe) pentru un client pt ... (vezi toată discuția)
Facturare retururi dupa data de 1 iulie 2010 mihaelah mihaelah Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu urmatorul caz: Care este procedura in cazul retururilor de marfa dupa data de 1 iulie aferente marfii facturate initial ... (vezi toată discuția)
Cumparare masina - tva se schimba viorel2rusu viorel2rusu Buna, Am urmatorul caz, sunt in cursul achizitionarii unei masini noi de 19.000 EUR cu TVA inclus. Am platit un avans de 2.000 EUR, urmand ca in luna ... (vezi toată discuția)