Una dintre propunerile majore ale Băncii Mondiale pentru reforma sistemului fiscal din România este o echilibrare a taxării veniturilor salariale cu taxarea veniturilor independente, astfel încât să nu mai existe diferențe de tratament care să favorizeze activitatea salariată sau activitatea independentă. Despre efectele unei asemenea măsuri am discutat cu Cristina Săulescu de la Cabot Transfer Pricing. Citește articolul
Ca regulă generală, relațiile de muncă presupun o repartizare uniformă a timpului de muncă și o activitate care se desfășoară într-un loc de muncă organizat de către angajator. Însă Codul muncii prevede și o serie de excepții, în funcție de specificul activităților desfășurate, iar în aceste situații angajatorul este cel care trebuie să stabilească organizarea și funcționarea unității în mod corespunzător - adică respectând limitele legale. Citește articolul
Deși munca nedeclarată sau, după caz, ignorarea celor mai elementare reguli care stau la baza relațiilor de muncă sunt în continuare principalele cauze ale conflictelor individuale de muncă, din ce în ce mai des apar relatări pe forumul avocatnet.ro care confirmă, din păcate, ineficiența măsurilor dispuse de autorități până în acest moment. Citește articolul
Compensarea în bani a concediului anual de odihnă nu este posibilă, cu excepția situației în care contractul încetează. Deci, situația în care salariatul i-ar solicita angajatorului sau cea în care ar accepta o ofertă a acestuia pentru plata zilelor de concediu restante nu se încadrează în limitele legale, fiind chiar o interdicție explicită în acest sens. Citește articolul
Executivul ia în considerare propuneri fiscale ambițioase, cu accent pe restructurarea impozitării veniturilor persoanelor fizice - veșnica soluție a guvernanților când vine vorba de umplerea găurilor bugetare. Ca atare, se contemplează trecerea la impozitarea progresivă a veniturilor salariale, înlocuindu-se cota unică de 10%, și eliminarea scutirilor pentru salariații din anumite domenii. Despre aceste chestiuni am vorbit cu Gabriel Biriș, unul dintre cei mai reputați fiscaliști autohtoni. Citește articolul
Sancționarea unor practici nelegale în domeniul voluntariatului este prevăzută într-o lege recent oficializată. Printre faptele care vor fi sancționate cu amenzi între 10.000 și 20.000 lei se numără încheierea de contracte de voluntariat ce maschează activități remunerate în fapt, neînregistrarea contractului, precum și lipsa clauzelor obligatorii din contracte. Practic, se introduce un regim sancționatoriu pentru Legea voluntariatului, în condițiile în care acesta nu există acum. Citește articolul
Ce faci, ca angajator, atunci când ai un angajat aflat în depresie, care nu mai are rezultate pe plan profesional și care refuză să se trateze? Aceasta este întrebarea pe care mi-a adresat-o de curând un manager dintr-o companie care își dorea să renunțe la angajatul respectiv pentru că, dincolo de lipsa de performanță, strica și moralul echipei din care făcea parte. Citește articolul
Dacă salariatul a semnat neinformat un contract individual de muncă și acesta prevede clauze care contravin dispozițiilor legale, avem în vedere, pe lângă slaba informare a lucrătorului, scuzabilă în mare măsură, o gravă încălcare a dispozițiilor legale de către angajator, el fiind cel care trebuie să se asigure că activitatea pentru care angajează personal nu-i pune în pericol pe lucrători și nu le încalcă, cu intenție sau chiar din culpă, drepturile fundamentale. Citește articolul
Unele companii preferă să recompenseze salariații prin planuri de tip stock option plan. Însă din cauză că nu cunosc întotdeauna obligațiile fiscale pe care le au din postura de investitori, angajații pot avea probleme în relația cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Din acest motiv, specialiștii recomandă angajatorilor care implementează planurile respective să-i și îndrume, din punct de vedere fiscal, pe salariați. Citește articolul
Deși, în principiu, dispozițiile legale sunt acoperitoare, nu este suficientă lecturarea lor, ci este necesară interpretarea corectă a acestora, inclusiv prin raportare la celelalte dispoziții care au legătură sau, într-o anumită măsura, le influențează. Un calcul, aparent simplu pentru specialiști, poate pune în dificultate salariații și astfel apar situații în care un salariat poate fi „convins” că numărul de zile lucrate, la care se adaugă și un așa-zis „concediu de odihnă forțat”, depășește numărul de zile lucrătoare dintr-o lună. Citește articolul