De ce time-out-ul este nociv pentru copii

„Gata!” strigi la el și-l trimiți în camera lui. „Poți sta acolo, gândindu-te ce ai făcut!”

Ce urmează?

Copilul se duce în camera lui, închide ușa și analizează cu atenție ce-a făcut? Reflectează  cu regret la comportamentul lui nepotrivit și realizează că trebuie să-și ceară scuze? Cu inima plină de remușcări, el vine în bucătărie și te imploră să-l îmbrățișezi? Ei bine, dacă se întâmplă așa, înseamnă că ești o norocoasă, spune Sandra A. Miller, pe mom.me.

Sau poate că face ce făceai și tu când erai mică și erai trimisă în camera ta ca să te gândești la ce-ai făcut. Poate că stă acolo și fierbe în sinea lui, devenind din ce în ce mai furios și mai supărat că a fost lăsat să se descurce singur cu sentimentele lui. Poate că plânge sau lovește ceva cu pumnii pentru că are doar trei, patru sau cinci ani și nu se poate controla.

Poate că te-a călcat pe nervi doar ca să-ți arate că are nevoie de atenția ta și acesta a fost singurul mod prin care a obținut-o. În situația asta, e posibil ca, atunci când îl lași să iasă din camera lui, să fie plin de resentimente și să se simtă mai distant față de tine.

Dacă ai acționat așa, i-ai transmis următorul mesaj: Descurcă-te singur cu problemele tale pentru că eu nu am timpul și nervii necesari ca s-o fac! Acesta este motivul pentru care time-out-ul este nociv pentru copii.

Sandra A. Miller crede că această metodă de a disciplina un copil este de-a dreptul îngrozitoare. Majoritatea copiilor sunt departe de a fi îngeri, dar autoarea crede că într-o lume în care adulții sunt distrași de telefoanele mobile și de laptopuri, copiii lor au nevoie mai mult ca niciodată să știe că au și ei parte de atenția lor.

Copiii au nevoie de dragostea unui adult și la bine și la greu. Dacă un copil nu-și poate controla furia, atunci lucrurile stau diferit: time-out-ul nu este deloc indicat, ci ajutorul unui specialist. În principiu, este vorba despre copiii obișnuiți care fac năzbâtii obișnuite ca să atragă atenția asupra faptului că le e teamă sau sunt triști sau sunt chinuiți de alte sentimente care-i fac să se comporte urât.

Dacă procedezi așa deseori cu copilul tău, recomandându-i time-out ca să-i dai o lecție, de ce nu-l înveți acea lecție? Data viitoare când se poartă urât, stai lângă el, ascultă-l și, eventual, lasă-l să plângă. Poate că nu ar fi rău să-l lași să lovească ceva sau să agite ca să-și consume energia și să se simtă puternic.

Când se liniștește, va observa că ai stat lângă el, se va convinge că i-ai fost aproape și nu ai început să urli și să-l pedepsești. Va simți că între voi există încă acea legătură. În cele din urmă acesta este cel mai important lucru: faptul că vrei să ai o relație strânsă, plină de iubire, cu copilul tău, care să dureze toată viața.

Time-out-ul nu face altceva decât să promoveze separarea, în timp ce legătura cu copilul devine mai puternică atunci când îi demonstrezi că ești lângă el indiferent de situație. El va descoperi că-l asculți, chiar dacă nu ești de acord cu opinia lui, și va învăța că poate avea încredere în tine, chiar și atunci când nu se poartă așa cum ai vrea.

Gândește în felul acesta: tu la cine apelezi atunci când ești supărată sau indispusă? La mamă? La soț? La cea mai bună prietenă? În situații de genul acesta, ți-a spus vreuna dintre aceste persoane să te duci în camera ta și să te descurci singură?

Despre asta e vorba. Copiii care sunt tratați cu atenție ajung să fie atenție, iubitori și respectuoși.