Sumele reprezentând indemnizații aferente concediilor medicale plătite, pe care angajatorii le-au achitat asiguraților și care se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), în baza alcătuirii unei documentații specifice, se pot recupera din bugetul FNUASS din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în anumite condiții. Citește articolul
La indemnizațiile de concedii medicale există o plafonare temporară a contribuției de asigurări sociale (CAS) plătită de beneficiari statului, plafonare calculată prin raportare la un act normativ care a intrat joi în vigoare. Sunt situații în care beneficiari ai acestor indemnizații au primit în aceste ultime două luni mai puțini bani și care, potrivit actului amintit, trebuie să primească înapoi unele sume până la 31 martie 2018. Iar cei care trebuie să pună în mișcare mecanismul recuperării acestor bani sunt chiar angajatorii. Citește articolul
Modificările fiscale care au intrat în vigoare de la începutul anului și până acum au afectat beneficiarii indemnizațiilor de concedii medicale, în contextul în care a crescut procentul ce trebuie plătit la contribuția la pensie de către salariat și în contextul în care nu s-au ajustat salariile brute pentru a atenua efectele transferului contribuțiilor asupra veniturilor salariale nete. Recent, Guvernul a mai adoptat unele modificări, cu impact benefic pentru cei care au primit mai puțini bani pentru aceste concedii, doar că beneficiile sunt temporare. Din iulie, dacă angajatorii nu iau măsuri, indemnizațiile vor scădea iar. Citește articolul
Salariații asigurați au dreptul la concediu medical pentru a se recupera în urma unor boli obișnuite sau în urma unor accidente care nu au legătură cu munca, potrivit legislației în vigoare. Perioada maximă este, în general, de 183 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungită. Pentru zilele de concediu, salariații au dreptul la o indemnizație lunară ce reprezintă trei sferturi din media veniturilor dintr-o anumită perioadă. Deoarece recent au apărut noutăți referitoare la concediul medical pentru probleme nelegate de muncă, găsești mai jos cele mai importante aspecte în legătură cu acesta. Citește articolul
Mai multe facilități pentru părinții care solicită concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav ar putea fi adoptate până la finalul acestui an, potrivit unui document publicat recent de Ministerul Sănătății. Cele mai importante propuneri vizează creșterea limitei de vârstă a copilului bolnav pentru care se beneficiază de concediu și indemnizație și simplificarea acordării certificatelor de concediu pentru cei care pleacă cu copiii la tratament în străinătate. Citește articolul
Reglementarea concediului de odihna din Codul muncii si a concediului medical din legislatia speciala a dat curs unei controverse cu privire la scaderea din totalul zilelelor de concediu de odihna cuvenite salariatului a zilelor in care acesta s-a aflat in incapacitate temporara de munca, adica in concediu medical. Citește articolul
Tribunalul Calarasi a dat castig de cauza membrilor Sindicatului Liber din Invatamant Calarasi, afiliat la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), apreciind ca retinerea a 25% din indemnizatia de concediu este ilegala, informeaza FSLI. Decizia instantei vine la putin timp dupa ce Tribunalul Valcea a decis ca o primarie trebuie sa le plateasca angajatilor sai diferenta de 25% dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de munca si salariile platite efectiv Citește articolul