Printr-un proiect de ordin aflat în dezbatere publică, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) propune modificarea pachetelor de servicii medicale şi a contractului-cadru, majoritatea schimbărilor vizând depistarea și tratamentul afecțiunilor oncologice și psihooncologia. Citește articolul
O propunere legislativă care a primit luni votul Senatului urmărește completarea actualului cadru legal care reglementează protecția persoanelor cu dizabilități și va permite acestora să beneficieze de servicii stomatologice şi tratamentele dentare suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Modificarea vizează asigurarea gratuită a serviciilor de sănătate dentară acestei categorii de persoane, în contextul discrepanței dintre costurile mari ale tratamentelor stomatologice și valoarea redusă a indemnizației de handicap. Citește articolul
După cum stabilește o lege de modificare a legislației sănătății apărută recent, veniturile angajaților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) se vor majora în următoarea perioadă. Practic, s-a decis ca salariul angajaților din CNAS să se stabilească la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Pentru ca majorarea să fie aplicabilă efectiv, CNAS trebuie să lămurească o serie de aspecte legate de aceasta, în următoarea perioadă, prin ordin. Citește articolul
Cu scopul îmbunătățirii serviciilor medicale oferite în cadrul sistemului public de sănătate, Ministerul Sănătății a stabilit, prin Strategia națională de sănătate 2023-2030, apărută marți în Monitorul Oficial, cadrul pentru planificarea și reorganizarea serviciilor de sănătate. Printre altele, potrivit strategiei, este stabilită introducerea unui proiect-pilot pentru furnizarea de servicii medicale cu plată, în afara programului de lucru al medicilor. Citește articolul
Medicina personalizată, adică oferirea de servicii medicale specifice fiecărui pacient în parte, urmează să fie introdusă din noiembrie și în țara noastră, după cum apare într-o lege publicată recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Pe lângă alte domenii în care au apărut, la începutul acestui an, mai multe schimbări, și în domeniul sănătății există noutăți ce se aplică din 2023. Aici putem aminti, printre altele, creșterea pragului maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate și aplicarea unei măsuri apărute în vara lui 2022, respectiv posibilitatea ca persoanele neasigurate să beneficieze de asistenţă medicală în cabinetele medicilor de familie. Citește articolul
După cum s-a stabilit în iunie, persoanele cu vârsta de până la 40 de ani pot primi comprimate cu iodură de potasiu, ce vor putea fi utilizate în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații. Pentru a intra în posesia pastilelor, cei interesați trebuie să meargă la medicul de familie, pentru a primi o prescripție medicală, în baza căreia vor putea ridica pastilele cu iod de la una dintre cele aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara în care se găsesc. Administrarea pastilelor cu iod se va face doar în cazul unui incident nuclear și doar după un anunț al autorităților în acest sens.
Citește articolulPersoanele cu vârsta de până la 40 de ani vor primi, în curând, comprimate cu iodură de potasiu, distribuția lor urmând a se face gratuit prin intermediul farmaciilor comunitare, în baza unei prescripții medicale, potrivit unui ordin oficializat joi. Pastilele cu iod vor fi distribuite în scop preventiv, administrarea lor urmând a se face doar în cazul unui incident nuclear și doar la indicațiile autorităților. Inițial, ministerul a propus ca distribuția pastilelor cu iod să se facă prin intermediul medicilor de familie, dar cei mai mulți dintre aceștia, respectiv aproape 90% dintre ei, nu au fost de acord, așa că autoritățile au venit acum cu o altă variantă. Citește articolul
Toate persoanele eligibile, de principiu, cele cu vârsta de până la 40 de ani, vor primi gratuit, după jumătatea acestei luni, pastile de iodură de potasiu, potrivit ministerului sănătății. În prealabil însă, respectiv începând cu această săptămână, are loc o campanie de informare privind utilizarea pastilelor de iodură de potasiu și pericolele pe care le implică folosirea lor fără o recomandare. Potrivit planurilor inițiale ale autorităților, distribuția pastilelor cu iod ar fi trebuit să înceapă în acestă săptămână. Iodura de potasiu este folosită doar în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații, pentru a preveni absorbţia de iod radioactiv în organism. Citește articolul
Cea mai mare parte dintre medicii de familie, aproximativ 90%, nu vor ca distribuirea iodurii de potasiu, ce ar trebui să înceapă, potrivit ministrului sănătății, săptămâna viitoare, să se facă prin cabinetele lor, potrivit Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF). Ca alternativă la distribuirea pastilelor cu iod prin cabinetele proprii, medicii de familie propun folosirea primăriilor, farmaciilor sau a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) pentru asta. Citește articolul