Programul de lucru flexibil: Cum procedează angajatorul în cazul salariatului care vrea să decidă singur când începe și când se termină ziua de muncă?

„Ideal ar fi ca salariatul să anunțe la începutul fiecărei săptămâni sau cu altă regularitate intervalul în care intenționează să presteze activitatea. Sub condiția, dacă angajatorul dorește, să fie la locul de muncă într-un interval orar anume. 

Sau angajatorul poate să stabilească acesta limitele pentru programul de lucru individualizat: de pildă, salariatul poate să înceapă activitatea între 9:00 - 11:00 și să termine între 18:00 și 20:00. 

Dar dacă vreau să îi dau salariatului această libertate, ar trebui să convin perioada în care ar trebui să mă informeze cu privire la programul de lucru”, a explicat, în cadrul unei recente conferințe organizate de avocatnet.ro - „Programe de muncă hibrid - soluții juridice și fiscale”,  Ana-Maria Vlasceanu - Avocat Senior, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

„Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă”, precizează Codul muncii. Să admitem că angajatul sau chiar angajatorul dorește ca cel dintâi să lucreze foarte mult într-una sau două dintre zilele săptămânii și mai puțin spre deloc, chiar, în celelalte. E posibil acest lucru? 

• o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă;
• o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.

Mai departe, tot Codul muncii, în același articol, impune respectarea regulilor stabilite și pentru ceilalți angajați, care lucrează cu program fix doar: norma întreagă înseamnă opt ore pe zi și 40 pe săptămână; iar durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Practic, articolele 112 și 114 din Codul muncii trebuie respectate și în aceste cazuri de programe flexibile.

În cadrul conferinței, avocata de la Reff&Asociații a subliniat faptul că angajatorii ar trebui să se ferească de conturarea unor programe flexibile care, de fapt, sunt niște așa-zise „bănci de timp”: într-o săptămână, angajatul ajunge să lucreze și 48 de ore, de exemplu, muncind șase zile, iar în a doua săptămână beneficiază de timp de odihnă mai lung, pentru a compensa, practic, munca în plus de săptămâna trecută.