Certurile între frați. Încă mă mai lupt cu ele. Încă experimentăm tot felul de tehnici noi de a le gestiona. Mi-am pus mâinile în cap de atâtea ori. Am simțit că iau foc, că văd roșu în fața ochilor. Am trecut prin toate fazele furiei, mai ales când motivele se întețeau și se repetau cu viteza luminii, de transformau casa într-un adevărat câmp de luptă. Citește articolul
Circa jumătate dintre respondenții celui mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că nu și-au mai schimbat jobul dinainte de 2019, decizie motivată de o nevoie crescută de stabilitate în contextul tulbure creat de pandemie și de implicațiile economice care i-au urmat. Citește articolul
Îmi doresc pentru copiii mei să știe cum să-și spună povestea în lume. Să știe cum să o scrie în viețile lor și ale altora. Frumos. Cu încredere. Și bunătate. Și dintre toate acestea, parcă cel mai mult tânjesc după un soi de forță lăuntrică pe care vreau să o aibă, un barometru care să le poată spune, mereu, care-i calea de ales. Citește articolul
Conflictele copilului și cum le gestionezi. Părinţii tind să reacţioneze exagerat când vine vorba de conflictele sociale ale copiilor lor. Să vezi doi copii că se ceartă poate fi neplăcut şi deloc confortabil, dar descoperă mai jos de ce nu ar trebui să încerci să rezolvi conflictele sociale ale copilului tău şi ce să faci în schimb, potrivit sleepingshouldbeeasy.com. Citește articolul
Ne amenințăm copiii atunci când simțim că ne scapă lucrurile de sub control. Din păcate, amenințările nu au efectul pe care ni-l imaginăm noi asupra lor. Iată trei tipuri de amenințări pe care chiar nu ar trebui să le folosim cu copiii noștri. Citește articolul
Nu am crezut niciodată că un copil este prea mic să participe la viața familiei. Evident, nu am întrebat-o pe fii-mea la doi ani dacă un job sau altul e potrivit pentru noi, dar am încercat, pe măsura capacității ei de înțelegere, să o implicăm în deciziile noastre. Ne-am gândit mereu că îi va fi mai ușor să hotărască pentru ea când va fi mare. Au fost primii pași spre autonomie. Citește articolul
Nu toți copiii vor lua note mari la examene, teste, teze. Gloria școlară este pentru unii, nu pentru toți. Mai devreme sau mai târziu, în viață vor ieși învingători cei care cred că sunt în stare, cei care au fost iubiți, sprijiniți mai ales atunci când n-aveau coroniță pe cap. Viața bate școala, pentru că-n viață „examenele” sunt mai mult decât niște informații învățate pe de rost. Citește articolul
Numai cine nu are copii nu știe câte artificii nu face un părinte atunci când planifică vacanța cu familia. Trebuie să găsești locuri interesante pentru categorii de vârstă diferite, la prețuri care să nu implice credite, cu o variantă de transport care să nu obosească pe nimeni. Pare complicat, dar oamenii de știință ne spun să nu mai calculăm atât, pentru că ar trebui să considerăm concediile cu copiii niște beneficii pentru toată viața. Citește articolul
Anul 2022 va continua cel mai probabil cu trendul de inspirație din anii 80, așa că nici în ceea ce privește prenumele copiilor situația nu va fi diferită. Cel mai probabil vom auzi din nou destul de des nume ca Pavel, Virgil sau Cristian. Citește articolul
Greșelile părinților față de copii sunt mult mai grave decât greșelile copiilor față de părinți. Primii sunt modelatori. Sunt îndrumători, susținători și protectori. Ceilalți (copiii) cresc, se dezvoltă sub aripa părinților. De aceea, rolul de părinte este foarte important și trebuie luat în serios. De părinte pot depinde viitorul, fericirea, împlinirea, intergarea copilului. Citește articolul