UNBR a stabilit ca, de la 30 septembrie, avocații să țină cont de o serie de tarife minime în relațiile cu clienții. Acestea au fost stabilite prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 272 din 26 august 2017 și au fost publicate pe 31 august pe site-ul UNBR (lista tuturor onorariilor se află atașată acestui articol).
La scurt timp după anunțul cu privire la adoptarea onorariilor minimale, UNBR a transmis un comunicat prin care a anunțat că o serie de prevederi din hotărârea adoptată nu se vor aplica deocamdată, ci abia după ce se vor termina consultările cu barourile.
Astăzi însă, UNBR a transmis pe pagina proprie faptul că hotărârea cu onorariile minimale nu se va mai aplica deloc, întrucât au fost revocate prevederile suspendate și abrogate toate celelalte. Abia după ce vor exista consultări cu toate barourile și acestea vor trimite propuneri pe acest subiect, chestiunea onorariilor minimale va intra iar în discuție.
"S-a adoptat hotărârea de revocare a dispozițiilor Hotărârii Consiliului UNBR privind onorariile minimale care nu au fost puse în aplicare deoarece au fost suspendate înainte de intrarea lor în vigoare prin Decizia 250/2017 a Comisiei Permanente a UNBR și s-au abrogat, în întregime, toate celelalte prevederi ale Hotărârii. S-a decis ca decanii barourilor sa comunice Comisiei Permanente a UNBR, după dezbateri organizate cu membrii barourilor în cadrul adunărilor generale ordinare ale barourilor din primul trimestru al anului 2018, poziția Barourilor privind problema instituirii onorariilor minimale cu caracter de recomandare și propuneri privind cuprinsul Hotărârii ce ar urma sa fie dezbătută în Consiliul UNBR pe această temă, astfel încât să se prezinte în Consiliul UNBR un material complet ce trebuie să cuprindă pozițiile tuturor Barourilor. Consiliul UNBR urmează să dezbată problema având în vedere pozițiile Barourilor și poziția Consiliului Concurentei în raport de evoluția jurisprudenței Curții Europene de Justiție în această problemă", scrie în comunicatul de azi al UNBR.
Instituirea acestor onorarii minime a fost prevăzută de Legea nr. 25/2017, care a adus anul acesta o serie de modificări importante la Legea avocaților nr. 51/1995. "Avocaţii pot conveni cu clienţii onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul U.N.B.R.", se stabilește în prevederile legii. În acest sens, în lege s-a prevăzut ca UNBR să adopte, "cu caracter de recomandare, tabloul onorariilor minimale pentru serviciile prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat".
Unii le-au considerat un pas înapoi pentru profesia de avocat
Primii care și-au afirmat opoziția față de aceste tarife minime au fost cei de la Consiliul Concurenței, care au considerat reintroducerea acestor tarife ca un mare pas înapoi pentru profesia de avocat. Vorbim de reintroducerea acestor onorarii minimale pentru că, în realitate, ele nu constituie deloc o noutate.
Până în 2004 au mai existat astfel de tarife, propuse, la vremea aceea, de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, însă prevederile referitoare la onorariile minimale din Legea avocaților și din Statutul profesiei au fost eliminate prin Legea nr. 255/2004. La momentul respectiv, renunțarea la ele s-a făcut tot la stăruințele celor de la Consiliul Concurenței, care au considerat că reprezintă o practică anticoncurențială și care contravine serios prevederilor din Legea concurenței nr. 21/1996. Anul trecut, în contextul propunerii celor din Comisia juridică, Consiliul Concurenței a luat din nou poziție, după cum relatau atunci cei de la Mediafax.
''Trebuie precizat faptul că o astfel de intervenţie în piaţă a organizaţiei profesionale a avocaţilor a existat şi în trecut, aceasta fiind eliminată din lege în anul 2004, în urma demersurilor autorităţii de concurenţă. Efectele nocive în piaţă s-au păstrat însă mult timp după aceea, mulţi avocaţi raportându-se, în continuare, la onorariile din lista abrogată'', susţinea preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu pentru Mediafax. ''De asemenea, avocaţii nou intraţi pe piaţă nu pot practica onorarii mai mici decât limita minimă stabilită, în scopul atragerii de clientelă şi câştigării astfel a unei poziţi iîn piaţă. Nu în ultimul rând consumatorul este dezavantajat, neputând benefica de onorarii mai mici decât cele fixate, fiind astfel obligat să plătească niveluri de preţ satbilite arbitrar şi care nu sunt rezultatul interacţiunii dintre cerere şi ofertă'', a mai precizat acesta.
În apărarea acestor prevederi s-au aflat considerente precum acela că nu vor mai exista diferențe așa de mari între onorariul aplicat de avocatul X pentru un anumit serviciu juridic și cel aplicat de avocatul Y. Asta se vede însă doar din perspectiva avocatului, pentru că din perspectiva celui care apelează la serviciile sale, lucrurile stau de fapt altfel: cetățeanul X și cetățeanul Y au nevoie de același lucru de la un anumit avocat, însă unul își permite onorariul minim, iar celălalt nu.
Comentarii articol (12)