CCR a criticat recent faptul că din textul de lege al infracțiunii de conducere fără permis lipsește sancțiunea pentru conducerea fără permis a două categorii de vehicule (tractoarele agricole și cele forestiere), iar acestă lipsă a sancțiunii este neconstituțională. La acest moment, având în vedere formularea folosită de legiuitor în Codul penal, corelată cu faptul că tractoarele nu sunt considerate autovehicule (prin Codul rutier), cei care conduc tractoare agricole sau forestiere fără un permis nu comit o infracțiune. Decizia CCR nr. 224/2017 a devenit generală și obligatorie odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională (...) În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că necorelarea dintre art. 335 alin. (1) din Codul penal şi art. 6 pct. 6 teza a doua din O.U.G. nr. 195/2002 (Codul rutier - n.red.) determină un veritabil viciu de neconstituţionalitate, care rezultă din omisiunea reglementării, în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul penal, a tractoarelor agricole sau forestiere ca obiect material al infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere", a stabilit Curtea pe 4 aprilie 2017, potrivit Deciziei CCR nr. 224/2017.
"Având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, Curtea precizează faptul că revine legiuitorului obligaţia să pună de acord cu Legea fundamentală şi cu prezenta decizie, soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, de către o persoană care nu posedă permis de conducere", a precizat Curtea în decizia sa. Prin urmare, conform textului citat de judecători, legiuitorul ar trebui să facă modificările necesare în 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitor, având în vedere că, potrivit Curții, deficiența de reglementare de la infracțiunea de conducere fără permis produce o stare de neconstituționalitate.
Prin decizia sa, Curtea nu a incriminat însă infracțiunea de conducere fără permis a unui tractor, întrucât nu are competența să facă acest lucru, ci i-a atras atenția legiuitorului să ia, în termenul stabilit de legea fundamentală, măsurile necesare pentru ca această incriminare să se regăsească în textul de lege criticat.
Textul declarat neconstituțional (Codul penal) | Definiția autovehiculului (Codul rutier) |
"Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani" | "autovehicul - vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele și tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe sine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatările agricole și forestiere, precum și vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule" |
Excluderea tractoarelor din definiția infracțiunii de conducere fără permis a fost o omisiune nejustificată, Curtea considerând că și aici e vorba de un pericol social ridicat, în aceeași măsură ca la conducerea unei mașini obișnuite. "(...) dacă o asemenea faptă nu este descurajată prin mijloacele dreptului penal, are loc încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, precum drepturile şi libertățile cetățenilor, respectarea Constituției şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală printre valorile supreme", a motivat Curtea. De altfel, judecătorii au criticat vehement această omisiune din textul de lege.
Însă în Codul penal se sancționează și conducerea unui vehicul în baza unui permis valabil pentru alte categorii rutiere, ceea ce înseamnă că cel conduce un tractor, dar nu are permis pentru acesta, ci pentru moped, să zicem, va fi sancționat penal, spre deosebire de cel care nu are permis deloc.
"Este în afara oricărui argument juridic rațional şi rezonabil ca o persoană care posedă permis de conducere, acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere, şi care conduce un asemenea vehicul pe drumurile publice, să poată avea calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în timp ce o persoană care nu deține deloc permis de conducere şi care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, să nu fie sancționată penal", potrivit CCR.
Notă: Deciziile CCR sunt generale și obligatorii odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial. Potrivit Constituției, prevederile declarate neconstituționale își pierd efectele juridice la 45 de zile de la momentul publicării deciziei, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept, însă acest lucru nu înseamnă ieșirea lor din vigoare.
Comentarii articol (12)