Recent, consultanții fiscali au devenit subiectul multor discuții din spațiul public, în contextul revoluției fiscale pe care o pregătesc guvernanții noștri. S-a vorbit foarte mult despre faptul că statul, odată implementat acest nou sistem (mai multe detalii, aici), va angaja un număr uriaș de astfel de consultanți pentru a-i ajuta pe cetățeni să-și respecte obligațiile fiscale pe care le vor avea.
Până una-alta, nu știm ce planuri vor ajunge să se pună în aplicare și cine vor fi acești consultanți angajați de stat în serviciul cetățeanului, dar știm că, în luna iunie, CCF organizează un nou examen pentru cei care vor să devină consultanți fiscali sau consultanți fiscali asistenți.
Profesia de consultant fiscal (asistent) este reglementată prin act normativ, mai exact, prin Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală. Asta înseamnă că cei care vor să fie consultanți cu acte în regulă trebuie să dea examen pentru a intra în profesie (ce presupune un astfel de examen, aici), să se organizeze și să-și desfășoare activitatea așa cum scrie în această ordonanță.
De ajutor pentru tine: Vrei să afli cum să scapi cu bine dintr-un control al Fiscului? Hai la conferința „Inspecţii fiscale, contestații, litigii: Cum le gestionăm cu succes”, organizată de AvocatNet.ro în data de 30 mai 2017.
"Exercitarea independentă a calității de consultant fiscal se realizează numai pe baza raporturilor juridice dintre consultantul fiscal și persoanele fizice sau juridice cărora le acordă consultanță și față de care acesta nu are niciun fel de interese materiale directe sau indirecte, cu excepția onorariilor cuvenite pentru munca prestată în această calitate", se precizează, încă de la început, în actul normativ.
Iată, pe scurt, cu ce se ocupă un consultant fiscal, potrivit OG nr. 71/2001:
- acordă asistență fiscală și prestează servicii profesionale în domeniul fiscal;
- face expertize fiscale extrajudiciare la cererea organelor fiscale sau altor persoane interesate; în egală măsură, realizează și expertize judiciare la solicitarea organelor judecătorești sau de cercetare penală (dar asta presupune să fie înscriși în evidențele Ministerului Justiției - Serviciul profesii juridice conexe) ;
- prestează servicii și asistență de specialitate pentru întocmirea declarațiilor fiscale și certifică astfel de declarații;
- dă asistență pe probleme de procedură fiscală, de pildă, pentru întocmirea documentației pentru exercitarea căilor de atac împotriva titlurilor de creanță și a altor acte administrative fiscale;
- asistă și reprezintă contribuabilii în fața organelor fiscale, inclusiv pe perioada inspecțiilor fiscale;
- acordă asistență privind creanțele bugetului general consolidat;
- asistă persoane în cauzele aflate pe rolul unei autorități jurisdicționale.
Important! Consultanții fiscali sunt obligați să se asigure pentru răspundere profesională, obligație pe care o au, de altfel, și avocații.
Cel care nu are suficientă experiență profesională (de specialitate) și nu are studii economice poate să dea examen pentru a ajunge consultant fiscal asistent. Însă după efectuarea unui stagiu de trei ani, acesta se poate înscrie să dea examen pentru a deveni consultant fiscal. O privire de ansamblu asupra diferențelor dintre cerințele pentru consultant fiscal și cele pentru asistent vă oferă acest material.
Consultanții lucrează individual sau în societăți
"Consultanții fiscali pot să își desfășoare activitatea ca persoane fizice independente sau se pot asocia în societăți care au în obiectul de activitate consultanță fiscală. Societatea trebuie să aibă cel puțin un asociat/acționar și administrator care să aibă calitatea de consultant fiscal", se prevede în OG nr. 71/2001.
Practic, odată ce promovează examenele de intrare în această profesie, consultanții se înscriu ca membri în CCF, prin înregistrarea în Registrul consultanților și al societăților (au la dispoziție 12 luni ca să facă asta). Camera este cea care le coordonează activitatea, care le apără interesele, îi ajută în profesie, le oferă diverse cursuri profesionale ș.a.m.d. Lucrurile funcționează foarte similar cu profesia de avocat, din multe puncte de vedere.
Ca să ne facem o idee despre câți consultanți cu acte în regulă are România la acest moment, CCF ne ajută cu informații pe site-ul propriu. Există 5.502 consultanți fiscali care lucrează individual și peste 400 de societăți de consultanță fiscală, dacă-i adunăm și pe cei care sunt inactivi.
Profesia de consultant fiscal este una liberală, iar acest aspect este foarte important de precizat, mai ales în contextul discuțiilor legate de noul sistem de impozitare pe care îl propun guvernanții pentru viitorul apropiat. În acest sistem, explica, de pildă, ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, pe pagina sa de Facebook, consultanții fiscali ar funcționa asemănător medicilor de familie, ajutându-i pe contribuabili să-și completeze declarațiile și să-și calculeze dările pe care le au de dat la stat.
Doar că pentru asta ar fi nevoie de un număr de consultanți care s-ar ridica undeva la ordinul zecilor de mii, iar unii dintre aceștia ar putea fi, conform ministrului, inclusiv funcționari din cadrul Fiscului. Însă acești consultanți ar fi angajați la stat și și-ar desfășura activitatea potrivit unor alte prevederi legale decât cele din OG nr. 71/2001. În plus, ei ar fi plătiți din buzunarul statului. Prin urmare, nu ar mai exercita o profesie liberală.
Din acest motiv, e foarte posibil ca profesia imaginată în cadrul acestui nou sistem fiscal să fie cu totul diferită de cea reglementată prin OG nr. 71/2001.