Jandarmii au de azi voie să dețină arme tranchilizante și alte dispozitive similare pentru a apăra alte persoane de pericolul pe care-l prezintă animalele și pentru a le imobiliza, conform Legii nr. 212/2017 pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 891 din 14 noiembrie 2017 și azi a intrat în vigoare.
Vorbim doar de armele cu tranchilizante și de cele cu glonț de cauciuc însă. În plus, ei pot deține și folosi inclusiv substanțe tranchilizante, dispozitive cu ultrasunete și substanțe iritante. Cât despre cazurile concrete de folosire a armelor, legea prevede doar situațiile în care animalele sunt violente și periculoase pentru o persoană, fiind absolut necesară intervenția jandarmului (reamintim că Jandarmeria Română e cea care coordonează acțiunile de intervenție în cazul animalelor periculoase).
"În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este autorizat să dețină și să folosească arme cu tranchilizante, substanțe tranchilizante, arme cu glonț de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanțe iritante, precum și orice alte mijloace de protecție și de imobilizare pentru: a) îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora; b) imobilizarea animalelor a căror viață sau integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenții umane", scrie în legea ce a intrat azi în vigoare.
Potrivit actului, armele cu tranchilizante și substanțele cu acest efect se pot folosi numai de către jandarmii care au studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea și responsabilitatea unui medic veterinar.
Comentarii articol (2)