Noile modificări aduse Codului muncii definesc, pentru prima dată în legislația noastră, ideea de muncă nedeclarată. Și acest concept nu înglobează doar situațiile în care nu se încheie un contract de muncă deloc, ci și cele în care se lucrează pe perioada suspendării raportului de muncă, când se lucrează peste program la contractele part time ori când nu se transmit informațiile în Revisal.
OUG nr. 53/2017, actul care a adus aceste modificări Codului muncii, stabilește și noi sancțiuni pentru munca nedeclarată. Astfel, inspectorii de muncă pot aplica acum amenzi de câte 20.000 de lei pentru fiecare persoană depistată fără contract individual de muncă. Cum era până acum? Aveam două situații: dacă inspectorii găseau până la cinci persoane fără contract de muncă, aplicau o amendă între 10.000 și 20.000 de lei pentru fiecare persoană în parte; dacă se găseau mai mult de cinci lucrători la negru, atunci era incidentă altă sancțiune - se activa răspunderea penală, sancțiunea fiind închisoarea de la trei luni la doi ani sau amenda.
Răspunderea penală nu mai e acum posibilă nici pentru primirea la muncă fără contract, nici pentru celelalte forme de muncă nedeclarată (pentru care nu a fost posibilă nici înainte). Însă asta nu e neapărat un lucru rău. Potrivit notei de fundamentare a OUG nr. 53/2017, inspectorii găseau adesea mai mult de cinci persoane fără contract și sesizau organele penale pentru începerea urmăririi penale a angajatorului. Însă pedepsirea acestuia nu se întâmpla, pentru că se renunța destul de des la urmărirea sa penală. Așa că stabilirea ca infracțiune a acestui tip de faptă a angajatorului nu a avut impactul dorit.
Din contră, se arată în nota de fundamentare, a dus chiar la discriminări între angajatori. De ce? Pentru că cei care erau găsiți cu până la patru angajați fără contract primeau câte o amendă între 10.000 și 20.000 de lei pentru fiecare angajat fără contract, pe când cei cu numeroși angajați la negru primeau cel mult o amendă administrativă al cărei cuantum e extrem de mic (între 500 și 1.000 de lei).
"În perioada 2016-iunie 2017, inspectoratele teritoriale de muncă au sesizat organele de cercetare penală cu privire la un număr de 349 de fapte de primire la muncă a unui număr mai mare de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, în peste 90% dintre modalitățile de soluționare transmise inspectoratelor fiind dispusă măsura neînceperii sau încetării urmării penale", se arată în nota ordonanței.
Acum, amenzile se pot aplica pentru fiecare caz de muncă nedeclarată, oricâte astfel de cazuri ar fi la nivelul unității verificate de inspectori. De altfel, atunci când inspectorii de muncă vor constata că există situații de muncă nedeclarată, aceștia vor dispune, ca sancțiune complementară, sistarea activității locului de muncă organizat, supus controlului. Așadar, certitudinea sancțiunii este mai mare acum decât înainte, iar cuantumul amenzii pentru fiecare caz de muncă nedeclarată este unul fix, nu lăsat la aprecierea inspectorului.