În activitatea de administrare a contribuabililor, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se folosește de o serie de indicatori de risc pentru a decide la cine să se ducă în control. Printre aceștia se numără, conform specialiștilor, inclusiv productivitatea muncii. Citește articolul
În cazul în care salariații emit facturi false, aceștia sunt cei care trebuie să achite TVA-ul aferent operațiunilor fictive, în măsura în care angajatorul demonstrează că a fost de bună-credință, a hotărât marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță din Polonia. Citește articolul
Companiile care vor să încadreze străini în muncă pot acum să obțină, la cerere, direct online avizul de angajare sau detașare emis în format electronic de către unitățile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), potrivit unei ordonanțe publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Citește articolul
Sistemul e-Sigiliu, care va fi implementat în 2024 de autoritățile fiscale, implică monitorizarea anumitor transporturi rutiere cu sigilii inteligente. Dacă aceste sigilii sunt deteriorate sau dispar, se vor aplica două sancțiuni - amendarea șoferilor și plata de despăgubiri de către transportatori. Citește articolul
În raportul întocmit pentru controalele fiscale terminate în octombrie 2023, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a prezentat cazul unui angajator căruia inspectorii i-au respins, la deducere, cheltuielile înregistrate cu deplasările angajaților. Motivul? N-au fost prezentate documente justificative pentru cheltuieli. Citește articolul
Banii pe care angajatorii îi plătesc lunar sub forma contribuției asiguratorii pentru muncă (CAM), pentru veniturile salariaților proprii, se împart între mai multe bugete ale statului. În 2024, conform modificărilor decise în cuprinsul legii bugetului de stat, banii din CAM se împart diferit față de anul precedent, cu o scădere considerabilă a procentului ce merge la fondul special pentru garantarea plății creanțelor salariale. Citește articolul
Situația unui angajator care a aplicat eronat facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor a fost prezentată într-un raport despre controalele fiscale terminate în octombrie 2023. În acest caz, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a recalculat retroactiv taxele salariale și a făcut impuneri suplimentare pentru salariații care lucrau în străinătate și n-aveau dreptul la facilități. Citește articolul
Facilitatea ce constă în 200 de lei netaxabili se aplică inclusiv în cazul salariaților cu normă parțială, însă într-un mod diferit față de cum se aplică salariaților cu normă întreagă, măsura fiind prelungită recent prin ordonanță ca să se aplice și în anul 2024. Pe scurt, pentru angajații part time, angajatorii plătesc contribuții majorate la pensii (CAS) și sănătate (CASS) ca pentru un salariu brut de 3.100 de lei (începând din octombrie 2023 și, teoretic, până în decembrie 2024), nu ca pentru salariul minim brut de 3.300 de lei, așa cum ar fi normal. Citește articolul
În situațiile în care salariații IT-iști obțin venituri în perioadele în care au contractele de muncă suspendate, reprezentanții Camerei Consultanților Fiscali (CCF) sunt de părere că aceștia trebuie să beneficieze, pentru sumele respective, de scutirea limitată de impozit pe venit. În acest sens, CCF a obținut recent o confirmare a interpretării de la Ministerul Finanțelor (MF). Citește articolul
Începând din ianuarie 2024, contribuțiile pentru pensii (CAS), sănătate (CASS) și muncă (CAM) trebuie achitate și atunci când vorbim de venituri în bani și/sau în natură acordate salariaților de către terți, nu doar atunci când vorbim de avantaje în bani și/sau în natură. Practic, tratamentul fiscal actual este extins pentru a acoperi și alte venituri în afară de avantaje. Citește articolul