Pentru a putea desfășura mai multe controale în trafic la transportatorii de marfă, Guvernul a oficializat măsuri pentru ca spațiile de parcare adiacente drumurilor naționale și autostrăzilor să poată fi folosite și pentru controlul greutății vehiculelor rutiere. Acest lucru este relevant pentru transportatorii de marfă ce folosesc mașini mari, care ar putea depăși limitele de greutate permise, măsurile vizând atât drumurile existente, cât și cele care se vor construi pe viitor. Citește articolul
Autovehiculele destinate transportului de marfă sau pasageri ce aparțin transportatorilor din țara noastră vor fi supuse, atunci când efectuează inspecția tehnică periodică (ITP), mai multor verificări decât în prezent, conform unui proiect de act normativ pus recent în dezbatere publică la Ministerul Transporturilor. Citește articolul
Poliția Rutieră va desfășura, toată săptămâna aceasta (14 octombrie-20 octombrie) controale la transportatorii rutieri de marfă și la cei de persoane, conform unui comunicat apărut pe site-ul acesteia. Acțiunea face parte dintr-un plan desfășurat, în aceeași perioadă, pe tot teritoriul Uniunii Europene (UE) și vizează verificarea respectării, de către șoferii profesioniști, a normelor de circulație. Citește articolul
Atât tarifele rovinietei, cât și amenzile pentru neplata acestora se vor majora semnificativ în cazul transportatorilor rutieri. Mai exact, pentru transportatorii de persoane se vor majora amenzile, iar pentru cei de mărfuri se vor majora și tarifele, și amenzile. Astfel, de la o amendă maximă de 4.500 de lei, se va ajunge la una de 23.000 de lei. Citește articolul
Atât mașinile utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor, cât și șoferii acestora vor fi controlați, în această săptămână, de către polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni ce se desfășoară la nivel european, potrivit unui comunicat recent al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Citește articolul
Transportatorii rutieri de marfă care folosesc autovehicule cu o greutate maximă autorizată mai mare de 3,5 tone vor plăti tarife mai mari la rovinietă, pentru a putea circulația pe drumurile publice, se arată într-un proiect de act normativ lansat recent în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor. Pentru ca tarifele majorate să se aplice este nevoie numai ca Guvernul să adopte proiectul, iar acesta să fie publicat în Monitorul Oficial. Citește articolul
Firmele ce se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri și de persoane sunt clasificate de autorități, începând din 20 mai 2018, în funcție de gradul de risc prezentat de vehiculele pe care le folosesc, conform unui act normativ al Ministerului Transporturilor (MT) ce se aplică de la data respectivă. Practic, asta înseamnă că transportatorii încadrați la risc ridicat vor fi controlați mai des și mai riguros. Citește articolul
Duminica asta va aduce mai multe modificări legislative importante în domeniul auto, unele fiind importante pentru persoanele fizice, iar altele pentru afaceriștii din domeniul auto. Printre altele, din 20 mai 2018 o să se modifice procedura de notificare a schimbării proprietarului unei mașini, o să apară noi reguli la verificarea transportatorilor rutieri și o să existe reguli ușor diferite referitoare la inspecția tehnică periodică (ITP). Citește articolul
Transportatorii care reinvestesc profitul în achiziționarea de vehicule noi ar urma să fie scutiți de la plata impozitului la stat, reiese dintr-un proiect de act normativ înscris recent în dezbaterile Senatului. Concret, vizați ar fi nu numai transportatorii rutieri, ci și cei navali sau aerieni. În prezent, Codul fiscal nu prevede o asemenea facilitate. Citește articolul
Din 2019, cel puţin 30% dintre mijloacele de transport achiziţionate într-un an de către autorităţile publice vor trebui să aibă motoare acţionate prin gaz natural, hidrogen sau electricitate, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Obligaţia va reveni şi societăţilor de taxi, dar începând din 2020. Citește articolul