De la 1 aprilie 2024, contribuabilii care nu transmit facturile B2B în sistemul e-Factura vor risca amendarea în cadrul controalelor fiscale. Problema, însă, este că textul Legii 296/2023 este neclar, astfel că e greu de spus dacă amenzile se vor aplica pentru fiecare factură neraportată sau pentru mai multe amenzi neraportate la un termen anume. Citește articolul
Din iulie 2024, sistemul e-Factura va deveni unicul canal de transmitere a facturilor între emitenți și destinatari, în cadrul relației B2B. Prin urmare, cei care vor accepta facturi în alt format decât cel impus de autorități vor risca amendarea cu echivalentul TVA-ului înscris în respectivele facturi și vor pierde, practic, dreptul deducerii taxei. Totuși, măsura contravine jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și mai mulți specialiști atrag atenția că vor apărea probleme din cauza asta. Citește articolul
Trecerea la obligativitatea de a folosi sistemul e-Factura pentru toate operațiunile din relația B2B, începând cu 1 ianuarie 2024, vine și cu unele necunoscute. De exemplu, situația firmelor care vor avea facturi neraportate în sistem în perioada de grație din primele trei luni ale anului este neclară și ar putea apărea complicații la controalele ulterioare ale Fiscului. Citește articolul
Deoarece, de la 1 ianuarie 2024, transmiterea în e-Factura a tuturor facturilor din relația B2B devine obligatorie, este important de reținut că facturile electronice pot fi încărcate și manual. Totuși, specialiștii avertizează că gestionarea manuală este o variantă bună doar pentru contribuabilii cu activitate redusă. Citește articolul
În contextul obligativității, de la 1 ianuarie 2024, de a transmite în e-Factura toate facturile din relația B2B, companiile ar trebui să-și actualizeze procedurile interne privind deplasările salariaților. Cu alte cuvinte, trebuie făcut în așa fel încât facturile din deplasări să fie emise direct pe firmă, pentru a putea fi încărcate în e-Factura. Citește articolul
E-Factura a devenit un subiect major pentru mediul de afaceri din România, mai ales în contextul noilor reglementări care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024. În acest context, avocații, ca și alte categorii de persoane impozabile, vor trebui să să transmită facturile către persoane juridice prin sistemul național RO e-Factura.
Citește articolulAtunci când vine vorba de gestionarea facturilor electronice începând din 1 ianuarie 2024, este important de precizat că nu vorbim de o muncă ce trebuie alocată neapărat contabililor. Potrivit specialiștilor, gestionarea documentelor trebuie alocată în funcție de volumul activității unei companii, iar automatizările pot reduce destul de mult munca respectivă. Citește articolul
Regulile actuale privind arhivarea vor rămâne la fel și în 2024, atrag atenția specialiștii. Astfel, în contextul folosirii obligatorii a e-Factura în relația B2B, firmele vor trebui să se asigure doar că, în plus, păstrează fișierele XML sigilate de Ministerul Finanțelor după transmiterea lor în sistem. În același timp, e bine de știut că autoritățile lucrează la posibilitatea de a transmite automatizat și anexele facturilor. Citește articolul
Implementarea facturării electronice obligatorii în relația dintre firme, începând din ianuarie 2024, aduce cu sine tot felul de nelămuriri ale contribuabililor. Iar una dintre ele este ce efecte va avea această măsură asupra regimului documentelor justificative? Citește articolul
Ca urmare a regulilor din specificațiile tehnice aferente sistemului e-Factura, reprezentanții Camerei Consultanților Fiscali (CCF) atrag atenția că există situații în care firmele trebuie să dubleze facturile care includ operațiuni cu și fără TVA. Astfel, ideal ar fi să se transmită în sistem o singură factură pentru aceste situații, pentru ca firmele să nu fie supuse unei sarcini administrative excesive și costisitoare. Citește articolul