ACCES PREMIUM
De ce premium?
e-Factura: Pentru calcularea scadenței, data comunicării este cea la care factura devine disponibilă pentru descărcare în SPV
În cazul în care vorbim de vânzări de bunuri riscante în relația B2B, ambele părți fiind înregistrate în e-Factura, data comunicării facturii, pentru a calcula scadența, este considerată a fi data la care factura electronică devine disponibilă pentru descărcare, pentru beneficiar, în Spațiul Privat Virtual (SPV). Dacă beneficiarul nu este înregistrat în sistem, atunci scadența se calculează așa cum se înțeleg părțile.
Articolul continuă mai jos
„Factura va veni prin SPV. Ce e important e că, pentru beneficiarii care sunt înregistrați în sistem, data comunicării facturii va fi data la care factura e disponibilă pentru a fi descărcată de către beneficiari. Cu alte cuvinte, în momentul în care aveți scadențe care se calculează în funcție de un număr de zile adăugate la data comunicării, puteți folosi ca termen de referință data la care factura e disponibilă pentru beneficiar să o descarce - că o descarcă sau că n-o descarcă, e problema lui.
Pentru acei beneficiari care nu sunt înregistrați în sistem, data comunicării va fi data agreată prin contract sau prin modul de transmitere a facturilor”, a clarificat joi, la o conferință fiscală organizată de avocatnet.ro,
Alexandru Comănescu, Director la KPMG România.
Mai exact, conform
regulilor pentru funcționarea e-Factura, ce sunt în Ordinul Ministerului Finanțelor 1.365/2021, data comunicării facturii electronice este considerată data la care aceasta este disponibilă pentru descărcare în e-Factura, iar disponibilitatea pentru descărcare este valabilă numai timp de 60 de zile. Ulterior, facturile sunt arhivate electronic și pot fi eliberate doar la cerere.
Conform legislației actuale, sistemul e-Factura este opțional în relația B2G (achiziții publice) și în relația B2B (
numai pentru vânzările de produse cu risc fiscal ridicat). De la 1 iulie 2022, pentru acele produse riscante comercializate în
relația B2B, dar și pentru
relația B2G, e-Factura va deveni obligatoriu.
Citește mai mult despre
clarificari practice e-Factura,
e-Factura,
factura electronica,
factura fiscala,
facturare,
facturare electronica,
facturi
Specialiști citați în acest articol
Alexandru Comănescu are o experiență de peste 17 ani în domeniul serviciilor de consultanță fiscală. A gestionat numeroase proiecte legate de impozitarea indirectă, precum și revizuiri fiscale și a oferit asistență pe parcursul inspecțiilor fiscale desfășurate de autorități. Alexandru Comănescu susține cursuri specializate atât pentru clienții KPMG, cât și pentru parteneri externi. Este implicat activ în eforturile de modernizare a mediului fiscal din România, prin participarea în grupurile de lucru din cadrul organizațiilor investitorilor, precum FIC și Amcham.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)