Pe lângă condamnare, cei ce conduc vehicule sub influența alcoolului (cu alcoolemie peste 0,8 la mie) și drogurilor vor risca suspendarea dreptului de a conduce timp de până la zece ani, potrivit unui proiect legislativ ce a primit marți votul decisiv din Parlament. Citește articolul
Actualele reguli aplicate în cazul accidentelor rutiere ce implică animale sălbatice se vor modifica, potrivit unui proiect legislativ pus recent în dezbaterea senatorilor, astfel încât șoferii să poată fi despăgubiți chiar dacă în zonă există indicatoare ce avertizează asupra existenței animalelor, spre deosebire de ceea ce se-ntâmplă acum. Citește articolul
Legea care va permite șoferilor să conducă și motociclete de până la 125 centimetri cubi (în anumite condiții) a fost oficializată miercuri, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Citește articolul
Printr-un nou regulament european sunt făcute ajustări importante ale unor reguli mai vechi aplicabile transportului rutier de călători efectuat în mod ocazional în Uniunea Europeană (UE). Astfel, prin flexibilizarea pauzelor și perioadelor de repaus, se urmărește îmbunătățirea calității serviciilor de transport și a condițiilor de muncă ale șoferilor, fără a afecta siguranța rutieră. Citește articolul
După cum apare într-un proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică, un duplicat al permisului de conducere se va putea obține în cazul modificării oricăror date ce apar pe el, nu doar în cazul schimbării numelui sau în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării acestui document, ca acum. Citește articolul
Europa va introduce normei de poluare Euro 7 începând din anul 2025, conform noului regulament adoptate de Consiliul Uniunii Europene (CUE). Acest standard va lua în considerare, pentru prima dată, și particulele provenite de la frâne și pneuri, nu doar cele din gazele de eșapament. Totuși, Euro 7 menține limitele de emisii și condițiile de testare pentru mașinile mici ale Euro 6, dar le reduce și le modifică pe cele pentru vehiculele grele. Producătorii de vehicule vor trebui să se conformeze noilor norme, dar adoptarea acestora nu va limita comercializarea vehiculelor deja aflate în circulație, chiar dacă acestea nu sunt conforme standardelor de poluare Euro 7. Citește articolul
Cei ce surprind comportamente agresive în trafic vor putea trimite înregistrările audio-video polițiștilor, care, în baza acestora, vor putea sancționa șoferii, potrivit unui proiect de ordonanță repus recent în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne. Pentru sancționarea șoferilor indisciplinați în trafic, polițiștii vor putea utiliza, de asemenea, date de monitorizare a traficului rutier primite de la administratorii drumurilor publice, iar în aceste cazuri, polițiștii vor putea sancționa mai multe tipuri de abateri de la regulile de circulație, nu doar comportamentul agresiv în trafic, așa cum se întâmplă în cazul înregistrărilor făcute cu camere de bord sau telefoane. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune, printr-un proiect de ordin pus joi în dezbatere publică, crearea cadrului legal ce va permite obținerea unui duplicat al permisului de conducere din fața calculatorului, fără să mai fie nevoie de deplasarea la serviciile de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Citește articolul
Ținând cont de faptul că, în această perioadă, au fost anunțate furtuni în mai toate regiunile țării, proprietarii de mașini ce sunt avariate de obiecte aflate pe domeniul public și în administrarea autorităților trebuie să știe că pot cere acestora plata unor sume ce pot fi folosite pentru repararea vehiculelor. Astfel, chiar dacă nu au o asigurare CASCO, cei ce-și găsesc mașina avariată de căderea unui copac, de exemplu, pot cere autorităților locale, în instanță, plata unor despăgubiri. Citește articolul
Traficul intens din marile aglomerări urbane a făcut ca popularitatea vehiculelor ușoare, alternative ale autoturismului ori ale mijloacelor de transport în comun (și ele confruntate cu blocajele rutiere), să crească. Consecința este evidentă, numărul motocicletelor, bicicletelor ori trotinetelor prezente în trafic crescând de la an la an, dar și cel al evenimentelor rutiere în care acestea sunt implicate. Citește articolul