Statutul asistenților maternali profesioniști, adică acele persoane care primesc în plasament un copil, asigurându-i îngrijirea și educarea, ar putea fi modificat astfel încât să includă o serie de beneficii în raportul lor de muncă, dacă o propunere legislativă înregistrată miercuri la Senat va ajunge să se aplice. Astfel, aceștia vor beneficia de protecție socială în caz de întrerupere temporară a activității, iar contractul individual de muncă ar putea fi încheiat pe o perioadă nedeterminată. Citește articolul
Puși de cele mai multe ori în fața faptului împlinit, mulți candidați ajung să semneze o dată cu ceea ce cred că este un contract de muncă legal, o serie de documente, declarații sau cereri care fie sunt abuzive, fie nu sunt legale. Pentru a atrage atenția asupra unor practici în afara legii pe care le pot avea unii angajatori, prezentăm cele mai importante documente care nu trebuie semnate înainte de a te angaja: Citește articolul
Obligația de a majora salariul celor care îl primesc la nivel minim timp de 24 de luni se va aplica efectiv din 1 ianuarie 2024, atât pentru salariații noi, cât și pentru cei cu contracte în derulare dinainte de 2022. Important de știut este faptul că nou introdusa prevedere în Codul muncii nu face diferență între contractele individuale de muncă (CIM), obligația aplicându-se și contractelor part-time, și celor full-time, dar și celor încheiate pe perioadă nedeterminată sau cu durată fixă. Citește articolul
Anterior încheierii ori modificării contractului de muncă, angajatorii au obligația de a informa persoana care solicită angajarea sau salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice. Odată ce angajatul sau viitorul angajat semnează, acesta nu ar mai putea invoca faptul că nu a fost informat de către angajator. Iată un exemplu din practică, ajuns în fața judecătorilor români, care ilustrează această situație:
Sancțiunile pe care inspectorii de muncă le pot aplica atunci când constată situații de muncă nedeclarată s-au majorat, fiind introdusă recent și o sancțiune pentru munca subdeclarată, scopul fiind descurajarea muncii la negru sau încurajarea declarării în mod corect a contractelor individuale de muncă. Citește articolul
În privința verificării aptitudinilor profesionale în cadrul perioadei de probă a unui angajat cu dizabilități există două prevederi legislative contradictorii. Pentru a clarifica această situație, iată care dintre prevederile legate de perioada de probă din Codul muncii sau Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se aplică. Citește articolul
Toate regulile după care se derulează un contract de muncă se regăsesc în Codul muncii, iar dacă angajatorul este obligat să știe ce drepturi și obligații are, la fel de informați ar trebui să fie și salariații. În acest articol, vrem să clarificăm diferențele între tipurile de încetări ale contractului de muncă și care sunt efectele lor. Citește articolul
Codul muncii va suferi, de sâmbătă, o nouă modificare, în condițiile în care astăzi a fost oficializată legea care majorează termenul în care pot fi formulate cererile de soluționare a unui conflict de muncă, de la 30, cât este în prezent, la 45 de zile calendaristice. Termenul de soluționare face referire la conflictele de muncă apărute ca urmare a deciziilor unilaterale ale angajatorilor. Citește articolul
În prezent, contractul individual de muncă poate fi elaborat și încheiat chiar și dacă viitorul salariat are un act de identitate care a expirat, acest lucru fiind posibil pentru că Legea 55/2020 stabilește, încă din mai 2020, că valabilitatea actelor personale se menține pe perioada stării de alertă și până la 90 de zile de la încetarea ei. Citește articolul
Cât timp perioada de probă este una dintre mențiunile regăsite în contractul individual de muncă semnat atât de salariat, cât și de angajator, toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislația muncii sunt aplicabile ambelor părți. Citește articolul