Operatorii din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) vor avea de îndeplinit și o serie de condiții de autorizare pentru a face activitatea de operare în Arhivă, potrivit unui proiect de lege adoptat azi de Senat. Printre aceste condiții se va număra și procurarea unei polițe de asigurare civilă profesională pentru o limită minimă de un milion de euro, dar alternativ cu obținerea unei garanții de la instituție de credit. Instituțiile de credit nu se vor putea autoriza ca operatori sau agenți ai Arhivei, interdicția fiind introdusă de senatori în proiect. Citește articolul
Contribuția anuală pe cote de venituri datorată de practicienii în insolvență se calculează, mai nou, ca un procent unic de 0,8%, indiferent de nivelul veniturilor, potrivit unor modificări recent aduse statutului acestei profesii. Citește articolul
Onorariile practicienilor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare se plătesc, de acum înainte, raportat la un tarif de până la 4.000 lei, potrivit unor modificări recente în legislația practicienilor în insolvență. Noutăți sunt aduse, de asemenea, și cu privire la cheltuielile ce pot fi plătite din fondul de lichidare. Citește articolul
Numai anumiți specialiști vor putea fi numiți administratori sau lichidatori în procedurile de insolvență a persoanelor fizice. Potrivit Legii falimentului personal, e vorba de executori judecătorești, practicieni în insolvență, avocați sau notari. Pentru a fi înscriși pe lista specială a administratorilor și lichidatorilor, ei vor trebui nu doar să aibă o reputație neștirbită și oarecare vechime în profesie, dar și să treacă de un examen, în unele situații. În plus, e necesar ca aceștia să fie pregătiți în acest timp în corpurile profesionale din care fac parte. Sumele pe care le vor putea primi lunar pentru aceste funcții se vor ridica până la 500 de lei, dar nu vor fi scoase din buzunarele insolvenților. Citește articolul
O serie de modificări aduse anul trecut la Legea notarilor publici au fost completate și de modificări la regulamentele care vizează accesul în profesia de notar și examenul de definitivat, potrivit unor proiecte de acte care au intrat în vigoare recent. Spre exemplu, notarii stagiari au acum două oportunități pentru a-și lua definitivatul, iar media minimă de promovare este sub cea stabilită până acum de regulament. În plus, aceștia nu-și mai pierd calitatea de stagiar dacă lipsesc nejustificat de la două examinări. Citește articolul
Mai nou, notarii au posibilitatea să-și facă publicitate pentru a-și atrage clienții, potrivit unor modificări recent aduse Codului deontologic al profesiei. Publicitatea individuală era o chestiune interzisă până acum și catalogată drept concurență neloială. Notarii au voie acum să-și atragă sau să-și recompenseze clienții fideli sub diverse forme, pot să anunțe public ce tarife practică și pot afișa pe paginile lor de internet inclusiv calculatoare de tarife. Practic, noile modificări aduc o relativă relaxare a regimului concurenței între notari. Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat recent lista cu practicienii în insolvență pe care-i va avea în vedere în procedurile deschise în cazul contribuabililor cu datorii la stat. Practic, cei care sunt agreați de ANAF vor putea să depună oferte pentru a fi selectați în procedurile de insolvență unde este creditor organul fiscal. Citește articolul
Auditorii financiari care vor să lucreze ca persoane fizice autorizate (PFA) nu mai trebuie să facă o cerere specială pentru a obține o adeverință de exercitare a profesiei, ci trebuie doar să facă o simplă mențiune într-un registru special, potrivit celor mai noi modificări la legislația specifică profesiei. De asemenea, cei care vor să renunțe la calitatea de auditor nu mai sunt obligați să respecte un termen de preaviz, iar neachitarea cotizațiilor și taxelor ar putea duce la retragerea mai rapidă a calității de auditor. Citește articolul
Persoanele care vor dori să devină funcționari publici vor avea de susținut două concursuri diferite, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE). Mai precis, primul concurs va fi unul național, pentru o verificare generală a cunoștințelor și competențelor, iar al doilea concurs va fi pe post, pentru o verificare mai țintită a cunoștințelor și competențelor. Citește articolul
Programul de lucru al medicilor a suferit unele modificări importante, potrivit unui act recent intrat în vigoare și care prevede nu doar un program redus pentru gărzile obligatorii, ci și dreptul medicilor de a beneficia de un repaus de o zi în urma gărzii efectuate. În plus, actul mai dispune și înființarea obligatorie a gărzilor la toate spitalele din sistemul sanitar de stat. Citește articolul