Comisia Europeană a propus un plan excepțional de redresare economică în valoare de 2,4 trilioane de euro, sumă ce va fi direcționată către toate statele comunitare și sectoarele afectate de criza COVID, scopul acesteia fiind de a combate și minimiza eventualele pagube materiale ce ar putea apărea în urma crizei generate de perioada pandemiei, care a afectat toată Uniunea Europeană. Citește articolul
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în calitate de administrator, va lansa în curând "Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor", cu o alocare de circa 900 de milioane euro. Citește articolul
Sunt ultimele luni în care Uniunea Europeană (UE) și Guvernul României pun la dispoziție fonduri de până la 1 miliard de euro pentru susținerea financiară a afacerilor din sectoare cheie ale economiei care doresc să realizeze investiții pentru dezvoltarea business-urilor, cât și ajutorarea sectoarelor afectate de criza COVID-19, prin posibilitatea obținerii de sprijin financiar sub formă de fonduri nerambursabile sau ajutoare de stat. Citește articolul
Cei ce beneficiază de fonduri europene și sunt afectați de măsurile excepționale luate în contextul epidemiei cu COVID-19 pot suspenda contractele de finanțare, potrivit decretului prezidențial prin care s-a instituit, de la începutul săptămânii, starea de urgență la nivel național. Citește articolul
Angajatorii persoanelor cu dizabilități ce solicită o subvenție de la stat pentru a-și cumpăra diverse dispozitive asistive vor putea primi lunar nu mai puțin de 2.250 de lei de la autorități, potrivit unui comunicat recent al Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS). Firmele care angajează astfel de persoane cu dizabilități vor primi suma pentru fiecare persoană angajată și timp de un an și jumătate. Citește articolul
Companiile românești pot obține, în perioada imediat următoare, fonduri europene între unul și cinci milioane de euro prin Programul Operațional Regional, axa prioritară 2, ”Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, prioritatea de investiție 2.2, ”Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și extinderea activității”. Acestea trebuie să aibă între 3 și 249 angajați și să fi fost profitabile în 2018. Procedura de obținere a fondurilor a fost simplificată, eliminându-se o serie de documente, spre a facilita accesul companiilor la acest program. Citește articolul
Societățile comerciale cu activitate în domeniul cercetării și dezvoltării vor avea posibilitatea de a accesa, alături de alte entități publice sau private, fonduri europene nerambursabile de până la trei milioane de euro, în cadrul unui nou apel de apel ce debutează astăzi. Fondurile nerambursabile sunt gestionate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), iar termenul limită prevăzut pentru înscrierea la finanțare este 20 februarie 2019. Citește articolul
Investițiile realizate de către întreprinderile mici și mijlocii, dar și de către alte categorii de solicitanți pentru procesarea produselor agricole sau pomicole vor fi sprijinite, în perioada următoare, prin intermediul unei scheme de finanțare aprobate recent prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Sunt sprijinite proiectele care prevăd crearea unor lanțuri alimentare integrate, iar lansarea schemei de finanțare se va produce în curând, fiind gestionată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Citește articolul
Bugetul Uniunii Europene (UE) pentru perioada 2021-2027 va trebui să facă față unei duble provocări, respectiv ieșirea Marii Britanii din UE, dar și contextul internațional instabil. Prin urmare, propunerea de buget înaintată de Comisia Europeană la începutul acestei luni este construită pe reducerea de cheltuieli și pe alocarea unor noi resurse în egală măsură. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a prezentat în cadrul unei conferințe de presă felul în care România ar putea fi afectată de aceste schimbări. Citește articolul
Pentru a evita pierderea unor sume importante de bani din fonduri europene, Programul Operațional Inițiativa pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (POIIMM) va fi inclus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) sub forma unei axe de finanțare distincte. În plus, o sumă suplimentară de o sută de milioane de euro va fi realocată unor noi apeluri de proiecte destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii. Măsurile descrise fac parte dintr-o ordonanță de urgență deja intrată în vigoare. Citește articolul