Camera Consultanților Fiscali (CCF) a adresat recent o solicitare cu privire la emiterea unui punct de vedere Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la regimul fiscal aplicabil asigurărilor voluntare de sănătate și serviciilor medicale sub formă de abonament și suportate de către angajatori/salariați, având în vedere modalitatea în care ele se derulează în practică și prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
ANAF Sector 2 a răspuns solicitării CCF printr-un punct de vedere în care a exprimat următoarele aspecte, ținând cont de toate modificările pe acest subiect, aduse în Codul fiscal de la începutul lui 2017 și până acum:
-
sumele ce reprezintă prime de asigurare voluntară de sănătate și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament suportate de angajați și/sau angajatori pentru salariații proprii nu se mai analizează prin raportare la Legea sănătății; referirile la Legea nr. 95/2006 au dispărut din Codul fiscal din 26 martie anul acesta, prin dispozițiile Legii nr. 72/2018;
-
plafonul în limita căruia se acordă deducerea la calculul impozitului pe venit pentru sumele suportate de angajați este echivalentul în lei a 400 de euro/an;
-
plafonul de 400 de euro/an aplicat în cazul primelor de asigurare voluntară de sănătate și a serviciilor medicale sub formă de abonament suportate de angajator pentru angajații proprii reprezintă, pentru angajați, avantaje în natură neimpozabile;
-
angajații beneficiază:
- de o deducere la calculul impozitului pe venit în sumă de 400 de euro/an, dacă sumele sunt suportate de către aceștia;
-
de un avantaj neimpozabil de 400 de euro/an, dacă sumele sunt suportate de angajator pentru angajații proprii;
- la impozitul pe profit, cheltuielile suportate de angajator reprezentând servicii medicale sub formă de abonament pentru angajații lor abonați sunt cheltuieli deductibile la determinarea rezultatului fiscal, dacă sunt asimilate salariilor.
Detalieri: care sunt aceste beneficii acordate salariaților
Prin legislația fiscală, salariații români sunt încurajați să își facă abonamente de sănătate în sistemul medical privat. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2017 a fost introdusă în Codul fiscal ideea ca salariații care au abonamente de sănătate la clinici private să le poată deduce din impozitul pe venitul salarial, în limita echivalentului în lei a 400 de euro pe an. E vorba, mai exact, de abonamentele pe care aceștia și le fac singuri la clinici private.
Mai mult, de la jumătatea lunii iulie, deducerea primelor de asigurare de sănătate și a serviciilor medicale sub formă de abonament suportate de angajați s-a extins și pentru persoanele aflate în întreținerea acestora, dar tot cu respectarea limitei de 400 de euro/an.
Dar și angajatorul poate face astfel de cheltuieli pentru salariații săi. Primele de asigurare de sănătate privată și abonamentele medicale private pe care firma le oferă angajaților sunt scutite atât de impozit, cât și de contribuții sociale, în plafonul anual de 400 de euro de persoană (pentru abonamentele suportate de angajați nu se acordă deduceri sau excepții la baza de calcul a contribuțiilor sociale).
"Sumele reprezentând servicii medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de către angajator pentru persoanele aflate în întreținerea angajaților, reprezintă avantaje în natură care se includ în veniturile impozabile de natură salarială în luna în care se plătesc", a precizat ANAF Sector 2 în răspunsul oferit CCF.
Totuși, în practică, a arătat CCF în adresa trimisă Fiscului, în majoritatea situațiilor, asigurărilor voluntare de sănătate acoperă servicii care fac parte din pachetul de servicii medicale de bază și pentru care nu există obligații de coplată. Asta ar face ca ele să nu mai fie eligibile pentru facilitatea de a fi considerate ca neimpozabile (la impozitul pe salarii), respectiv să nu mai fie incluse în baza de calcul a contribuțiilor. Același lucru fiind valabil și la serviciile furnizate prin abonamente.
În realitate, având în vedere modificarea Codului fiscal prin Legea nr. 72/2018, referirile la Legea nr. 95/2006 au fost eliminate. Altfel spus, natura acelor abonamente și prime de asigurare voluntare și conținutul lor nu se mai raportează la Legea sănătății și, deci, nu se mai pun probleme referitor la încadrarea lor pentru acordarea beneficiilor fiscale pentru angajați.
Comentarii articol (2)