În România, o persoană singură are dreptul să adopte un copil. Iar orientarea sa sexuală nu poate fi o piedică

Am mai subliniat recent, cu ocazia discuțiilor care degenerează obiectul referendumului de modificare a Constituției, despre faptul că nu va afecta procedurile de adopție din România și nici legislația aferentă acestora. O chestiune poate mai puțin cunoscută unora este că Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției le dă dreptul persoanelor singure (necăsătorite) să adopte un copil.

Deși nu este corect nici în limbaj juridic, nici în limbaj comun, o să pun un semn de egalitate între "persoană singură" și "necăsătorit(ă)". În realitate, persoana singură, adoptator, poate fi realmente singură sau într-o relație care nu presupune logodna ori căsătoria cu altă persoană: de sex diferit sau de același sex.

Da, în legislația adopției de la noi nu există condiții referitoare la orientarea sexuală a celui care adoptă. Există numeroase alte condiții pentru a putea adopta, dar aceasta nu este și nu va putea fi nici în viitor o condiție negativă. Principalul motiv: suntem, ca țară, parte la numeroase angajamente internaționale care nu ne-ar permite să facem discriminări în funcție de orientarea sexuală.

O persoană singură homosexuală nu poate fi împiedicată de autoritățile române să adopte un copil, în contextul în care ar bifa toate celelalte condiții din legislație. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, respectiva persoană va putea da în judecată statul pentru discriminare. Să admitem că nu-și va găsi dreptatea în țară și, după ce va fi epuizat toate căile legale de aici, va intenta României un proces la CEDO. Unde, cel mai probabil, va câștiga.

Interzicerea discriminării la adopție

Primul articol al Convenției europene a drepturilor omului (care e obligatorie pentru noi) se intitulează fix așa: interzicerea generală a discriminării. Și prevede următoarele: "1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în  special, pe  sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere,  naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1".

Convenția nu recunoaște în sine dreptul la adopție, dar prin cauzele în care s-a pronunțat până acum s-a conturat deja foarte bine includerea acestuia în dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Într-un manual realizat de CEDO cu privire la nediscriminare găsim câteva exemple în care diverși europeni au avut probleme la adopție, în statele lor, din cauza orientării lor sexuale. Aproape toate cauzele vizează persoane singure sau aflate în parteneriate/relații/concubinaje care nu sunt recunoscute în vreun fel de legislațiile naționale.

De fiecare dată unde s-au găsit criterii de discriminare, CEDO a recunoscut acest lucru și a indicat că acestea ar trebui fie înlăturate în statul respectiv. De exemplu, în cazul unei franceze, pe care autoritățile au refuzat-o la adopție pe motiv că nu există un exemplu masculin în căminul pe care-l va avea copilul adoptat, iar femeia avea orientări sexuale homosexuale, CEDO a concluzionat că drepturile femeii au fost încălcate pe unicul criteriu al discriminării față de orientarea sa sexuală (cazul E.B. vs. France, 2008), deși legal avea posibilitatea să adopte ca persoană singură, la fel ca orice altă persoană heterosexuală din Franța.

Cazurile prezentate în manualul CEDO sunt suficiente ca să prognozăm ce șanse de reușită va avea un român care va da statul în judecată la CEDO pentru discriminare la adopție.