Cine poate beneficia de ajutor de la stat cu șomajul tehnic
Ajutorul statului pentru șomajul tehnic în contextul actual, dat de epidemia de coronavirus și de decretarea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, este reglementat suplimentar prin OUG nr. 30/2020, apărută pe 21 martie în Monitorul Oficial, dar modificată luni prin OUG nr. 33/2020. Șomajul tehnic există însă, ca reglementare primară, deși nu poartă această denumire, în Codul muncii.
În contextul coronavirusului și stării de urgență, Guvernul a decis să acorde un ajutor financiar angajatorilor pentru a-i încuraja să nu concedieze angajații, ci să-i trimită în șomaj tehnic. Astfel, Guvernul oferă o acoperire a indemnizației de șomaj cel mult 75% din câștigul salarial mediu brut. Potrivit Codului muncii, indemnizația de șomaj tehnic e de cel puțin 75% din salariu. În cazurile în care suma de la stat nu acoperă 75% din salariul de bază, firmele pot acoperi diferența (dacă vor și dacă au bani destui).
Potrivit ordonanței 30, cu ultimele modificări aduse, pot primi ajutorul statului pentru plata salariaților trimiși în șomaj tehnic toți angajatorii care au fost afectați direct sau indirect de coronavirus, dar numai pentru perioada de stare de urgență. Sunt vizați atât angajatorii care își întrerup activitatea, cât și cei care și-o reduc. De asemenea, nu e vorba doar de firme, ci și de alte tipuri de angajatori - persoane fizice autorizate, de exemplu, care pot avea angajați (indemnizația nu se cere pentru ele însă - au dreptul, dacă nu au angajați, la un alt tip de ajutor de la stat).
Important! Firmele pot recurge la șomajul tehnic, în condițiile Codului muncii, oricând, nu doar în acest context. Acum e vorba doar despre un ajutor de la stat cu plata indemnizațiilor de șomaj tehnic, care sunt obligatorii prin Codul muncii - acum sau cu altă ocazie, angajatorii care se folosesc de mecanismul șomajului tehnic trebuie neapărat să plătească o indemnizație de cel puțin 75% din salariu celor trimiși în șomaj.
Care sunt condițiile impuse pentru a obține ajutorul
Deși se prevăzuse inițial, certificatul de stare de urgență NU mai este necesar pentru a obține acest ajutor cu indemnizația.
Toți angajatorii care vor cere bani de șomaj tehnic pentru salariați vor depune o cerere, e declarație pe propria răspundere și o listă cu angajații ce vor primi banii. Toate vor fi trimise prin e-mail, la agențiile teritoriale de muncă.
Banii vor veni direct în conturile beneficiarilor, potrivit ordonanței.
Atenție! Sumele de la stat nu au regim de decontare: banii se cer înainte, apoi sunt plătiți și se rețin din aceștia impozitul și contribuțiile la pensii și sănătate. Mai exact, banii vin în doar 15 zile de la depunerea documentației necesare. Apoi, în maximum trei zile lucrătoare de la viramentul bancar, indemnizațiile nete trebuie să ajungă la salariați.
Pentru perioada 16-31 martie 2020, angajatorii pot depune deja cererile. Pentru perioada 1-14 aprilie 2020 (cel puțin), angajatorii vor cere banii la începutul lunii mai 2020. Cele două perioade reprezintă intervalul stării de urgență - nu e exclus ca perioada stării de urgență să fie prelungită.
Câteva aspecte fiscale
În OUG nr. 30/2020 scrie că indemnizația de șomaj tehnic din perioada stării de urgență este supusă impozitării și plății contribuțiilor sociale obligatorii. Nu se datorează contribuție asiguratorie pentru muncă, dar salariații în șomaj tehnic sunt asigurați automat pentru concedii medicale, potrivit OUG nr. 33/2020.
Calculul, reținerea și plata impozitului, a contribuției la pensii și a contribuției la sănătate se realizează de către angajator din indemnizațiile încasate din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile sociale obligatorii aferente unei luni.
Declararea impozitului și a contribuțiilor se realizează de angajator prin depunerea declarației 112 până la termenul de 25 al fiecărei luni, care este și termen de plată a obligațiilor fiscale - întocmai ca în cazul salariilor, mai exact.
Întrebări și răspunsuri
1. Pentru cât timp se subvenționează indemnizația pentru angajații în șomaj tehnic?
Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Această perioadă este stabilită acum la 30 de zile, însă nu este exclusă ipoteza prelungirii sale.
2. Toți angajații trebuie trimiși în șomaj tehnic?
Nu, fiecare firmă se poate afla într-o situație diferită: sunt companii forțate de stat să închidă, din cauza stării de urgență, ceea ce poate însemna că toți cei care desfășurau activitatea în localurile închise ar trebui să intre în șomaj tehnic, dar sunt companii care nu sunt nevoite să închidă întreaga activitate, ci, poate, doar anumite ramuri sau departamente.
3. Care e situația angajaților pe timpul șomajului tehnic?
Aceștia sunt, în continuare, angajați ai firmei. Potrivit Codului muncii, ei se află la dispoziția angajatorului. Atunci când se decide reluarea activității, salariații se întorc la lucru și primesc din nou salariile obișnuite. Asta poate însemna și că activitatea să se reia la jumătatea lunii, ceea ce va complica puțin lucrurile pentru departamentele de contabilitate, care vor trebui să jongleze și cu indemnizația, pentru o parte din lună, și cu salariul, pentru restul.
Atenție! Contractele de muncă sunt suspendate în această perioadă (se transmite în Revisal), dar angajații sunt în continuare asigurați la sănătate și cotizează la pensii (cu mai puțin, dar cotizează).
4. Angajații în șomaj tehnic mai au dreptul la alte indemnizații în perioada cât stau acasă?
Indemnizația de șomaj tehnic nu poate fi cumulată cu ajutorul de șomaj, acela fiind acordat celor care nu mai au niciun raport de muncă, așa cum nu poate fi cumulată cu indemnizația pentru zilele libere acordate părinților pentru a sta acasă cu copiii în această perioadă, conform Legii nr. 19/2020.
5. Ce drepturi au angajații cu mai multe contracte?
Dacă salariații au mai multe contracte de muncă și unul dintre ele este activ (normă întreagă), nu primesc șomaj tehnic, însă dacă toate sunt inactive - primesc șomaj tehnic pentru contractul cu salariul cel mai bun.