Cele mai multe campanii și acțiuni ce se vor desfășura de către ITM-uri în 2021 se întind pe perioada întregului an, aflăm din calendarul publicat. Sunt verificate, desigur, ca în fiecare an, chestiunile ce privesc munca nedeclarată, înregistrările din Revisal, regulile de sănătate și securitate în muncă (SSM), dar și aplicarea unor reguli speciale, în contextul pandemiei, precum și sectoare a căror activitate s-a intensificat în acest context. Iată ce acțiuni și campanii se vor derula anul acesta, în funcție de momentul începerii:
Ianuarie - martie
Campanie naţională de verificare a modului de respectare a cerinţelor minime de SSM la lucrările din domeniul construcţiilor. Pentru că în 2020, sectorul construcțiilor a fost pe locul II la numărul de accidente de muncă înregistrate, precum și la accidentele mortale la locul de muncă, Inspecția Muncii a decis că „se impune intensificarea acţiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii și sănătăţii în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile”. Sunt vizate de controale firmele cu codurile CAEN 41, 42 și 43. Campania se extinde pe tot parcursul anului 2021.
Pentru că suntem în continuare în plină pandemie COVID-19, Inspecția Muncii va derula, pe tot parcursul anului acesta, acțiuni de control privind prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus .
Mai departe, în contextul în care activitățile de curierat au luat amploare în 2020, inspectorii au în 2021 planificată, pe tot parcursul anului, o campanie privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul - activităţi de poștă și de curier – cod CAEN 53.
Aceeași campanie vizează și angajatorii care desfășoară activităţi ca servicii externe de prevenire și protecţie - cod CAEN 7490B. „De asemenea, având în vedere condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească angajatorii care prestează servicii externe de prevenire și protecţie pentru alţi angajatori, este necesară verificarea condiţiilor în care prestează activitatea și proprii lor salariaţi”, potrivit calendarului Inspecției Muncii pe anul 2021.
Acțiune de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din microîntreprinderi (1 - 9 lucrători). Pe tot parcursul anului acesta, inspectorii își propun conștientizarea de către firmele mici că este necesară respectarea cerințelor de SSM și să identifice situația actuală a activităților de prevenire și protecție realizate în microîntreprinderi. De ce aceste firme în mod deosebit? Pe de o parte, microîntreprinderile reprezintă ponderea semnificativă a întreprinderilor din economie și, întrucât vorbim de firme mici, acestea se confruntă adesea cu resurse limitate, riscuri profesionale necunoscute/neevaluate și nu aplică întotdeauna măsurile adecvate de prevenire și protecție în cazul angajaților.
Anul trecut a apărut în peisajul legislativ Registrul electronic al zilierilor, devenind obligatoriu pentru toți cei care utilizează acest tip de muncă. În acest context, pe tot parcursul anului 2021 se va derula o acţiune de informare și conștientizare cu privire la modul în care se derulează activitatea de înregistrare a zilierilor în registrul electronic. Inspectorii vor să facă inițial sesiuni de informare și să acorde susport teoretic și practic la sediile ITM.
De asemenea, în primele două trimestre ale anului, inspectorii vor derula o campanie națională pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru de către angajatorii cu un număr mai mare de 50 de salariaţi.
De asemenea, pe tot parcursul lui 2021, se vor desfășura următoarele campanii și acțiuni:
- Campanie privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia: construcţii, protecţie și pază, service auto, depozite, comerţ - lanţurile de aprovizionare (încărcare-descărcare), notariate, birouri avocatură și de arhitectură;
- Campanie naţională pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de funcţionare și procedura de înregistrarea agenţilor de plasare forţă de muncă în străinătate;
- Campanie naţională pentru verificarea modului de respectare a dispoziţiilor legale în domeniul relaţiilor de muncă de către agenţii de muncă temporară/ utilizatorii salariaţilor temporari - inspectorii și-au propus să verifice firmele cu activitate principală în acest domeniu - cod CAEN 7820 - în privința respectării prevederilor referitoare la contractele de punere la dispoziție, contractele de muncă temporară și registrul general de evidență a salariaților;
- Acţiune de control privind obligaţiile angajatorilor de a implementa măsurile necesare pentru asigurarea securităţii și protecţia lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă de suprafaţă, diviziunile CAEN 05, 07, 08;
- Acţiune de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate și sănătate în muncă la transportatorii rutieri și la beneficiarii serviciilor de transport rutier - transportul de marfă este unul dintre sectoarele de activitate în care se accidentează un număr mare de lucrători - o pondere mare în statistici o au lucrătorii care se accidentează în condiţiile în care vehiculul se oprește sau în timpul operaţiunilor de încărcare și descărcare la sediul angajatorului beneficiar al transportului;
- Acţiune de informare și verificare a modului în care angajatorii respectă prevederile art.129 din Legea nr.62/2011 a dialogului social - se verifică cine nu are contract colectiv de muncă, deși are peste 21 de salariați;
- Acțiune de informare și verificare a angajatorilor cu privire la Revisal.
Aprilie - iunie
Pe lângă campaniile și acțiunile în derulare, începute în ianuarie, din aprilie și până la finele lui septembrie, va avea loc o acţiune de verificare a modului în care angajatorii au îndeplinit măsurile pentru normalizarea condiţiilor de muncă la locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite.
Despre ce e vorba, mai exact? Potrivit Legii nr. 13/2019, avizele de încadrare la condiții deosebite mai sunt valabile doar până în septembrie 2021, dată până la care firmele trebuie să normalizeze condițiile de muncă ale angajaților cu pricina. Inspectorii vor să verifice dacă firmele s-au achitat de această obligație.
Iulie - Septembrie
În al treila trimestru al anului, Inspecția Muncii va derula o campanie privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii zilierilor și normelor sale de aplicare.
Iar în perioada iulie-decembrie, va avea loc o acțiune de identificare și combatere a cazurilor de muncă nedeclarată în domeniul prestărilor de servicii. Inspectorii vor căuta inclusiv cazurile de muncă nelegală cu copii și tineri.
Octombrie - Decembrie
Ca în fiecare an, inspectorii vor derula în ultimele luni ale anului 2021 o acțiune de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice.