„Reamintim persoanelor fizice care realizează venituri din meditații că au obligația de a se înregistra fiscal și de a îndeplini obligațiile declarative și de plată, în condițiile legii.
Veniturile din meditații se încadrează în categoria veniturilor din activități independente, fiind reglementate de prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Titlul IV - Capitolul II).
Persoanele care realizează venituri din meditații au obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), în termen de 30 de zile de la data începerii activității, în vederea declarării veniturilor estimate (definitivarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate în condițiile legii, funcție de situația fiscală concretă, se realizează în anul fiscal următor, până la termenul limită de depunere a declarației)”, transmite Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, într-un recent comunicat.
Ceea ce subliniază cei de la Fisc aici e că acele cadre didactice care fac meditații cu elevii acasă trebuie să declare acele venituri și să le fiscalizeze, oricare ar fi valoarea lor. Asta înseamnă, întâi de toate, să se înregistreze ca persoane fizice autorizate (PFA) ori ca întreprindere individuală (II). Ultima oară când scriam pe acest subiect, în 2017, ANAF ne spunea același lucru: profesorii trebuie să se ducă la Registrul Comerțului și să-și facă un PFA/II.
Util: PFA-urile pot fi înființate direct online, fără a te duce la ONRC
În urma acestei autorizări, meditatorul intră oficial în rândul contribuabililor care plătesc impozit pentru activitățile independente (și eventuale contribuții sociale). Dar mai întâi, după ce s-a înregistrat, trebuie să completeze declarația unică. Chiar dacă aceasta are un termen general de depunere și plată a impozitului pe 25 mai, profesorii nu ar trebui să aștepte anul viitor ca să o depună și să plătească dările fiscale. Codul fiscal prevede că aceasta se depune în termen de maximum 30 de zile de la data de la care încep să se obțină respectivele venituri. Prin declarație, aceștia estimează cam ce venituri vor obține din meditații anul acesta și, în funcție de asta, cam ce ar avea de plătit.
Dacă veniturile pe 2021 depășesc 12 salarii minime brute, atunci ei vor trebui să plătească nu doar cei 10% impozit, ci și contribuții sociale (25% pensii și 10% sănătate).
Util: Situații când trebuie să depui declarația unică în timpul anului
ANAF-ul are dreptul să verifice situația fiscală a persoanelor fizice supuse impozitului pe venit, cum este și cazul cadrelor didactice. Orice venituri pe care contribuabilul meditator ar fi trebuit să le declare și pentru care trebuiau plătite impozitele aferente vor fi impozitate, iar organele fiscale vor percepe și dobânzile și penalitățile aferente (impozitare din urmă, practic). Codul de procedură fiscală stabileşte că organul fiscal are dreptul de a controla dacă o persoană are venituri nedeclarate printr-o verificare fiscală prealabilă documentară a ansamblului situaţiei fiscale personale. Verificarea constă într-o comparație între veniturile declarate de contribuabil și situația fiscală personală a acestuia, iar orice venituri constatate de organele fiscale, a căror sursă nu este identificată (pentru acestea, cel verificat va fi pus să aducă justificări), vor fi impozitate cu 10%, dar în mod complementar, se vor stabili și penalizările.
Comentarii articol (2)