„Instituirea unui tratament diferit trebuie să fie justificată obiectiv şi rezonabil. Or, nimic nu justifică de ce actuala reglementare prevede penalităţi de întârziere, precum şi majorări de întârziere doar în sarcina debitorului - contribuabil, iar nu şi în sarcina debitorului - organ fiscal, ambii fiind în aceeaşi situaţie juridică: debitori într-un raport de drept fiscal. Aceleaşi reguli care se impun contribuabilului trebuie să fie aplicate și organului fiscal. În lumina acestui principiu al egalităţii în faţa legii, consacrat prin articolul 16 din Constituţia României, organul fiscal trebuie să fie sancţionat şi/sau amendat în acelaşi fel cu contribualilul, atunci când nu-şi respectă obligaţiile sau întârzie în îndeplinirea lor”, explică inițiatorii propunerii legislative.
Concret, se prevede, mai întâi, că pentru sumele de restituit/rambursat de către Fisc contribuabilului se vor datora penalități de întârziere. Astfel, „Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, şi până la data stingerii obligaţiei, inclusiv. Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere și se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor”, scrie în proiect.
Ba mai mult, este subliniat că penalitățile de întârziere se vor aplica în plus față de obligația Fiscului de a plăti dobânzi pentru sumele de restituit sau de rambursat (0,02% pentru fiecare zi de întârziere). Apropo de dobânzi, un alt proiect dezbătut recent la Senat (și respins) prevede ca acestea să fie acordate automat, nu la cererea contribuabilului îndreptățit (votul decisiv va aparține tot deputaților).
În afară de prevederea ce vizează Fiscul, mai avem, apoi, și o prevedere ce vizează autoritățile locale. Mai precis, nu doar contribuabilii să datoreze majorări de întârziere atunci când au datorii la autoritățile locale (1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale), ci și acestea din urmă să aibă obligația atunci când au sume de restituit sau de rambursat. „Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul sumelor nerestituite sau nerambursate”, scrie în proiect.
În fine, documentul mai conține și alte ajustări procedural-fiscale notabile:
- cererile depuse de către contribuabil la Fisc se vor soluționa în termen de cinci zile lucrătoare de la înregistrare, nu în 45 de zile, ca acum;
- de principiu, tot în cinci zile lucrătoare urmează să se facă și restituirea, la cererea contribuabilului, pentru sumele plătite sau încasate fără a fi datorate;
- popririle bancare urmează să fie ridicate mult mai repede decât în prezent.