Regulamentul european 1.150/2019 se aplică direct în toate statele membre ale Uniunii Europene, deci inclusiv în România, începând cu data de 12 iulie 2020. Guvernul, prin OUG 23/2021, a desemnat, practic, o autoritate autohtonă care să vegheze la respectarea actului normativ european și a stabilit amenzile ce pot fi aplicate. Ordonanța a apărut azi în Monitorul Oficial, dar se va aplica efectiv din 12 aprilie 2021.
Concret, CC va face cercetări pentru identificarea încălcărilor regulamentului nou atât în baza sesizărilor primite (dacă acestea prezintă motive serioase pentru demararea unei investigații), cât și din oficiu (dacă are destule indicii despre o posibilă încălcare, în baza unei analize preliminare).
O sesizare transmisă la CC va trebui să includă:
- informații despre identitatea întreprinderii care o depune;
- indicarea entității reclamate;
- detalii despre presupusa încălcare a regulamentului european;
- informații și documente care susțin sesizarea;
- motivele în temeiul cărora se invocă un interes legitim;
- posibilul prejudiciu produs.
Practic, dacă o sesizare este incompletă și firma care o depune nu revine cu informațiile cerute de Consiliu, aceasta va fi considerată retrasă.
În urma unei cercetări aprofundate, Consiliul va putea aplica un avertisment sau o amendă contravențională, care va putea ajunge până la 1% din cifra de afaceri (în cazul cumulului de contravenții, se va putea aplica o sumă de maximum 2% din cifra de afaceri). În plus, se vor putea dispune, complementar, și măsuri corective.
Deciziile emise de CC vor fi comunicate părților în 30 de zile de la emitere. Acestea vor putea fi contestate, în maximum 30 de zile de la primire, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Totodată, este important de precizat că deciziile ce cuprind sancțiuni vor fi considerate titluri executorii, fără alte formalități, după ce trec cele 30 de zile în care pot fi contestate.
Printre faptele care vor putea fi sancționate de CC se vor număra furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare în cadrul cercetărilor. În acest caz, se va aplica o amendă între 0,01% și 1% din cifra de afaceri totală. Iar pentru nerespectarea obligațiilor impuse prin decizia CC, se va aplica o amendă cominatorie de până la 1% din cifra de afaceri totală pentru fiecare zi de întârziere.
Pe partea de respectare a Regulamentului 1.150/2019, OUG 23/2021 prevede avertismentul pentru încălcările mai puțin grave și amenzi între 0,1% și 1% din cifra de afaceri pentru cele grave. Firmele nou-înființate vor risca amenzi între 5.000 și un 500.000 de lei.
Încălcările regulamentului european vor putea fi sancționate în cadrul unui termen de prescripție de trei ani.
Comentarii articol (0)