Ordinul MTI nr. 548/2022, apărut spre sfârșitul lunii mai și care se aplică începând de azi, stabilește, printre altele, tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători ce se vor utiliza în următoarea perioadă. Acestea se majorează, începând de azi, față de cele utilizate până acum cu circa 20%.
De exemplu, pentru o călătorie cu trenul între 21-30 de kilometri, la clasa I se plătesc acum nouă lei (tarif întreg), față de opt lei anterior, iar la clasa a II-a, 5,5 lei, față de 4,5 lei înainte. Noile tarife pot fi descărcate de la finalul articolului.
De asemenea, ordinul stabilește și reglementarea plății contravalorii călătoriilor cu trenul prin mesaje scurte - SMS.
Tarifele de transport care pot fi achitate, cel puțin teoretic, de azi prin intermediul serviciilor de mesaje scurte - SMS oferite de operatorii de comunicații mobile pot fi stabilite de operatorii de transport feroviar public de călători și în moneda euro, fiind achitate la cursul băncii cu care colaborează operatorul de transport feroviar public de călători.
În acest caz, tarifele stabilite de autorități pot fi depășite doar pentru a acoperi sumele rezultate din conversia valutară a tarifelor și sumele reprezentând costul serviciilor SMS.
Până acum, cei ce voiau să călătorească cu trenul puteau cumpăra bilete doar de la ghișeele din gări sau online, de pe site-ul CFR Călători.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Administrativ și Imobiliare (Facilities)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 548/2022
Citește mai mult despre tren, transport feroviar, transportatori feroviari, transport, cfr calatori
Reminder: De azi, tarifele pentru călătoriile cu trenul se majorează cu circa 20%
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Începând de azi, prețurile biletelor de tren se majorează cu aproximativ 20% față de cele de până acum, potrivit unui ordin al Ministerului Transporturilor apărut în mai. De asemenea, ordinul stabilește și că, în afară de variantele pe care le au de mai multă vreme la dispoziție pentru a cumpăra bilete de tren, respectiv direct de la ghișeele din gări sau online, cei ce călătoresc pe calea ferată pot achita contravaloarea călătoriei și prin intermediul telefonului, mai exact, prin SMS.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Administrativ și Imobiliare (Facilities)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 548/2022
Citește mai mult despre tren, transport feroviar, transportatori feroviari, transport, cfr calatori
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)