În 2023 s-a stabilit cadrul unui nou sistem de taxare a utilizării drumurilor publice, ce urmează să se aplice de la începutul anului viitor. Concret, rovinieta se va aplica, din 2026, doar mașinilor ușoare, de până la 3,5 tone, iar pentru camioane se va plăti o nouă taxă, numită TollRo. Cu toate că legislația primară a noului sistem de taxe de drum a apărut acum aproape doi ani, autoritățile nu au venit încă și cu normele de aplicare a acestuia, termenul legal fiind deja depășit cu câteva luni, în condițiile în care a fost stabilit pentru 31 martie 2025. Citește articolul
Printr-un ordin apărut joi, Ministerul Transporturilor a stabilit o procedură pentru imobilizarea vehiculelor de transport în cazul în care șoferii acestora nu respectă perioadele legale de conducere, pauzele și perioadele de odihnă. În plus, ordinul recent conține și modelul procesului-verbal utilizat în situațiile de ridicare a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. Citește articolul
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a modificat, în aprilie, normele referitoare la informarea persoanelor cu dizabilități cu privire la transportul public. Schimbările includ obligativitatea afișării prețului călătoriilor în sistem Braille în interiorul vehiculelor, precum și înlocuirea termenului „handicap” cu „dizabilitate”, pentru a evita o etichetare stigmatizantă. Ordinul ANPC intră în vigoare în data de 11 mai. Citește articolul
Reglementările legate de condițiile de instalare, reparare sau inspecție a tahografelor utilizate de transportatorii rutieri, dar și cele privind limitatoarele de viteză ce sunt montate pe autovehicule - RNTR 8, apărute în noiembrie 2024, vor fi modificate, potrivit unui proiect de ordin pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI). Astfel, se propune armonizarea prevederilor legale apărute acum câteva luni cu modificările apărute între timp în legătură cu omologarea de tip a tahografelor, a senzorilor de mișcare, a modelelor de foaie de înregistrare sau de card de tahograf, precum și autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de instalare, reparare sau inspecție a tahografelor utilizate în transporturile rutiere ori a limitatoarelor de viteză, dar și îmbunătățirea, simplificarea și clarificarea prevederilor RNTR 8, ca urmare a discuțiilor purtate de autoritățile din domeniu cu partenerii sociali. Citește articolul
Actuala legislație stabilește că persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază, în anumite condiții, de transport gratuit, atât în orașe, cât și la nivel interurban, indiferent dacă aleg să meargă cu trenul, autobuzul sau cu mașina mică. În cazul în care nu se respectă regulile utilizării banilor pentru asigurarea transportului interurban, de pildă, interdicția de vânzare a bonurilor de carburant primite de persoanele cu dizabilități, sancțiunile sunt mari, valoarea amenzilor ce se pot aplica depășind 60.000 de lei. Citește articolul
Potrivit legislației în vigoare, persoanele cu dizabilități pot beneficia, ca alternativă la transportul interurban gratuit, de bani pentru combustibilul necesar deplasărilor cu autoturismul. De acești bani poate beneficia orice persoană cu handicap grav sau accentuat, chiar dacă nu deține o mașină, deoarece legislația stabilește că pentru transport se pot folosi și mașini care aparțin unor membri ai familiei, asistentului personal sau însoțitorului. Citește articolul
Cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, dar și regulile după care funcționează Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) au fost modificate, potrivit unei ordonanțe ce se aplică de azi. Modificările stabilite vizează clarificarea unor aspecte legate de gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, verificarea aparatelor de înregistrare a perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto, dar și finanțarea ISCTR. Citește articolul
Printr-un ordin apărut miercuri, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a stabilit noi reglementări cu privire la condițiile de instalare, reparare sau inspecție a tahografelor utilizate de transportatorii rutieri, dar și în ceea ce privește limitatoarele de viteză ce sunt montate pe autovehicule. Astfel, au apărut mai mult schimbări, inclusiv în legătură cu valabilitatea inspecției tahografelor sau a limitatoarelor de viteză, dar și cu atestarea persoanelor care efectuează inspecția tahografelor. Citește articolul
Pentru a se asigura că drepturile persoanelor cu dizabilități sunt respectate în toate cazurile, Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre apărută în septembrie, modificarea regulilor transportului interurban gratuit de care beneficiază aceste persoane, una dintre noutățile apărute atunci fiind eliminarea posibilității de refuz al asigurării transportului acestora în cazul în care biletul a fost emis într-un alt județ. Acum, autoritățile au introdus, printr-un ordin apărut în această dimineață, procedura de decontare și de asigurare a transferurilor financiare necesare decontării serviciilor de transport interurban furnizate persoanelor cu handicap în baza biletelor de călătorie gratuită. Citește articolul
Legislația privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se va modifica, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Parlament, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se deplaseze la direcțiile de asistență socială, care, în anumite cazuri, se află la mulți kilometri de casă, pentru a-și ridica documentele ce le dau dreptul la transport gratuit, ci să le poată ridica și de la primăria din localitatea în care au domiciliul. Citește articolul