ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Privind înapoi înspre ultimele luni care au trecut, există un singur lucru pe care îl întrezăresc ca fiind nu nepărat o schimbare, o cotitură fundamentală, ci o descoperire mai mult. Pentru generațiile și pentru categoriile de oameni care nu s-au confruntat niciodată cu ceva major, de talia unei pandemii precum cea prin care trecem acum, descoperirea că poți să te adaptezi este uluitoare. Să-ți dai seama că omul e suficient de creator, de răbdător, de optimist încât să treacă prin ceva ce lovește neașteptat în lumea lui cât de cât normală.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Conventia cu Simona a fost că astăzi scriem despre lucrurile care s-au schimbat, de la începutul crizei coronavirus și până acum, despre lucrurile cu care vom rămâne și așa mai departe. M-am tot gândit și am identificat câteva lucruri care nu-mi plac la versiunea actuală a societății. Unele existau deja, dar acum s-au acutizat. Am identificat și câteva lucruri cu care cred că vom rămâne chiar și dupa finalizarea pandemiei. Iată părerea mea.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
"Poate pentru că am crescut într-un mediu de relativ confort, în familii bune, în condiții de trai decente, în cartiere bune, am fost la cele mai bune școli din județ", încercam să concluzionăm într-o discuție mai deunăzi. Că, până la urmă, violență e peste tot, nu că n-am văzut-o și noi, nu că ne-a ferecat cineva ochii și ne-a ținut departe de filme cu bătăi, jocuri cu împușcături, nu că nu s-ar fi bătut colegii noștri între ei, din când în când, nu că n-am fi știut că "se comunică" și așa. Că pentru mulți bătaia e singurul rai pe care îl cunosc, atât de multă că toleranța crește și, odată cu ea, se schimbă la față și normalitatea - asta am văzut-o târziu, după ce am scos capul din coconul foarte confortabil în care am crescut.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Bătaia nu-i singura dramă ce se ascunde sub covoarele multor români. Chiar nu e. La fel cum nu-s nici băutura ori lăcomia. Nici furtul nu mai e ce-a fost, din moment ce l-am scos din sfera lucrurilor reale și l-am dus în altă parte, peste principii și viitor, peste speranțe și drepturi. Cu toate astea, putem trăi și într-o lume în care oameni străini își fură, zilnic, viitorul. Ce mi se pare o dramă reală pentru lumea în care trăim e că multor părinți nu le mai pasă de copiii lor decât cu creierul (dacă le mai pasă vreun pic). Puțini mai folosesc inima. Iar povestea de mai jos e mult mai întâlnită decât ți-ai închipui.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Titlul e un fragment dintr-un articol interbelic ce descrie minunățiile campaniilor electorale de atunci. Mi s-a părut interesant și astăzi, mulți ani mai târziu, când ni se promit proiecte extraordinare, dar continuă să ne lipsească multe dintre lucrurile de bază. În continuarea seriei de dialoguri editoriale pe care am pornit-o în urmă cu câteva luni, împreună cu și la propunerea colegei mele Simona Voiculescu, astăzi discutăm despre un subiect la fel de complicat precum fizica cuantică: ”ce așteptări avem, cu adevărat, de la primarul nostru?” Să vedem, mai întâi, cum continuă articolul interbelic. Sunt curios dacă vi se pare cunoscută ideea.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Tocmai ce închideam, momente în urmă, fereastra de lucru pe ziua de astăzi, că-mi și apare de niciunde, în mijlocul ecranului, o reclamă mare cu unul dintre candidații la Primăria Generală a Capitalei. Sunt peste tot, nu te mai poți ascunde nicăieri de ei. Frecvența cu care îmi apar reclamele candidaților îmi aduce aminte de speranța excesivă pe care ne-o punem în persoana unui singur om, fie el președinte, primar, consilier, deputat, senator...
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Când reușești să aduci pe butuci nu unul, ci mai multe sisteme care alcătuiesc un stat, când cvasitotalitatea măsurilor pe care le propui și pe care ajungi să le iei sunt puse la îndoială și se catapultează singure în eșec, când nu mai reușești să vezi nici măcar pereții tunelului, darmite luminița de la capăt, cine poate să te aducă ușor, ușor la liman? Pentru că corupția și impostura singure nu au produs atâtea stricăciuni, dacă nu s-ar fi însoțit și cu o repulsie totală față de omul de specialitate și părerea lui.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Politicienii încurajează această stare de lucruri, pentru că sunt atât de importanți încât nu suportă să fie contrați de cineva. Și, din panoplia celor care i-ar putea contrazice, expertul ajunge să fie, deseori, un fel de băiat cu mingile de pe terenul de fotbal. Adică, pe bune, una e să îi contreze un contra-candidat la cine știe ce funcție ori o celebritate recunoscută de numărul mare de urmaritori. Dar un expert? Ce audienta ai putea obține atunci când combați un expert? Plus că ăștia tind să folosească diferite cuvinte alambicate, te pot prinde în off-side cu pretențiile lor de oameni educați. Mai bine nu. Mai bine să se ducă ei, experții, la treaba lor, să ne lase pe noi în pace. Așa arată astăzi politicile publice referitoare la educație. Asta e cheia în care trebuie ele citite.Nevoia de educație e doar promisiune electorală, așa cum sunt pistele de biciclete și voucherele pentru vacanțe la băi.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Cum se întâmplă de multe ori când o moțiune de cenzură este depusă în Parlament, ies la iveală conflicte politice ce pot ajunge inclusiv la divergențe de natură constituțională, apărute între puterile statului. Chiar vineri, Curtea Constituțională (CCR) a fost sesizată în vederea soluționării unei asemenea divergențe ivite între Guvern, pe de o parte, și Parlament, pe de alta. În esență, e vorba de faptul că, în Parlament, a fost depusă o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului, aspect pe care Executivul îl contestă ca fiind neconstituțional - din cauză că nu pot fi depuse moțiuni de cenzură în timpul vacanței parlamentare. Problema e că, într-un asemenea context, i s-ar da mână liberă Guvernului să comită abuzuri, fără ca Parlamentul să poată interveni - pentru o perioadă.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Are aproape 2 metri. Un păr negru, dat pe spate, sculptat, parcă, în ulei. E bine îmbrăcat. Stă lângă mine la semafor, vorbește la telefon și nu spune decât "Da!", "Da!", "Da!", monoton, supus, de parcă omul în sine ar fi purtat pe umeri povara lumii întregi. Are o mască neagră, se asortează cu costumul. O ține fixată chiar sub nas. Are umerii căzuți. Pare învins. Face un pas în față, deși pe lângă trotuar trec mașini în viteză. Apoi, imediat ce s-a retras pe trotuar, face un alt pas înainte.
Citește articolul
avocatnet.ro explicăm legislația
Simona Voiculescu 
Alin Popescu 
Alexandros Bakos 