Într-un viitor apropiat, divertismentul va fi definit de fragmentarea extremă a elementelor licențiabile și de microplățile algoritmice asociate acestora. Filmele vor deveni colaje generate de AI, cu actori sintetici precum Tilly Norwood, un personaj virtual care caută reprezentare în industrie. Această transformare ridică întrebări fundamentale despre rolul actorilor reali, drepturile de autor și viitorul creației artistice, într-o lume unde inteligența artificială e mai mult decât un instrument. E conținutul însuși. Citește articolul
Pare un exercițiu de imaginație. Dar în 2025, nu mai e doar atât. Inteligența artificială a devenit traducătorul universal al epocii noastre. În universități și laboratoare din toată lumea, proiecte precum Ceti (Cetacean Translation Initiative) folosesc modele de tipul large language models pentru a descifra „codas” (secvențele rapide de clickuri prin care comunică balenele). Google tocmai a lansat DolphinGemma, o rețea neuronală antrenată pe 40 de ani de date despre delfini. Iar în Alaska, cercetătorii au purtat, deja, un schimb de sunete, în timp real, cu o balenă cu cocoașă pe nume Twain. Citește articolul
Cu câteva zile în urmă, cei de la Apple au lansat o tehnologie care poate schimba, cu adevărat, lumea. Cu intrarea în piață a unui jucător atât de mare (au și alte companii servicii similare, în aceeași direcție), ideea ar putea deveni o modă pentru alți producători. Însă, așa cum se întâmplă de obicei, marile schimbări aduc și responsabilități la fel de mari. Citește articolul
În ultimul an, am avut mereu sentimentul că e ceva ciudat în aer, liniștea aceea ciudată, ca înaintea unui scurtcircuit, deși societatea românească s-a porcăit mai presus decât în oricare alte vremuri. Și ideea asta mi-a adus aminte de ceva. Cea mai derutantă idee din Fundația lui Asimov nu e că imperiul se prăbușește, ci că face asta în timp ce pare stabil. Aparatele încă mai funcționează. Oamenii încă mai trăiesc bine. Universitățile încă mai predau. Avem tot ce ne trebuie, până într-o zi când... nimic nu mai merge.
Citește articolulDacă tot e vremea priorităților, îmi permit să vin și eu cu o sugestie. Cred că, sus, printre primele lucruri de gândit pe termen scurt, ar fi și o strategie practică, aplicabilă imediat, prin care forța de muncă și mediul economic din România să fie pregătite pentru evoluția AI din această perioadă. Cu rezultate în 6 luni, nu în 6 ani. Citește articolul
Transformarea unor infractori / interlopi / anarhiști în mega-starurile societății are, ca efect popularizarea fără precedent a unei atitudini în care regulile, morala și interacțiunea de bun simț sunt înlocuite de altceva, mult mai nociv. Pentru că, dacă îți petreci vremea urmărind oameni care-ți explică mereu ce proști sunt cei care nu fură, vei vedea furtul ca pe o perspectivă de luat în seamă. Oare libertatea de expresie, în zilele noastre, mai e același lucru cu libertatea de expresie de acum 100 de ani? Am avut discuția asta pe Linkedin și mi se pare atât de interesantă, încât merită să o avem și aici. Citește articolul
Trei întâmplări interesante ce, la prima vedere, par din lumi diferite, ar putea fi piese ale unui puzzle mai mare, care să ne intereseze pe toți. Iată de ce spun asta. Mai întâi, întâmplările: Citește articolul
Ne-am obișnuit să râdem, să fim ironici, să comentăm știrile din săptămână ca pe un circ perpetuu ce se desfășoară în fața noastră. Doar că, în același timp, citind știrile ne-am obișnuit și cu alte lucruri. Eu, spre exemplu, m-am obișnuit să-mi fie frică, de câte ori plec cu mașina la drum lung în România. Oricând poți pieri într-un morman de fiare, victimă a unui dobitoc pentru care șoseaua e doar prilej să-și arate mușchii. M-am obișnuit să mă rog să nu ajung în spital, pentru că s-ar putea să mor cu zile, m-am obișnuit să-mi educ singur copilul, pentru că școala, în România, e cum e. Cumva, m-am obișnuit să nu mai am speranțe și nici așteptări de la instutuții și oameni. Și, o să ziceți, de vină sunt politicienii. Eu nu cred asta. Și o să vă dau un exemplu.
Ideea din titlu e un mod de viață în România. Un fel de-a fi, prin care unii se extrag de sub regulile pe care societatea le-a construit ca să fie funcțională. Pe termen scurt, fără remușcări sau fără să se gândească prea mult la consecințe, își construiesc propriile reguli și îi ignoră pe ceilalți. Îi ignoră sfidându-i: ”Ai treabă aici. 2 minute stau, ce te enervezi așa? Plec repede!” Citește articolul