Potrivit Codului fiscal, persoanele care realizeaza doar venituri din chirii, dobanzi sau investitii (dividende) sunt obligate sa plateasca contributia de asigurari sociale de sanatate. Astfel, ele datoreaza CASS la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, in cuantum de 5,5% din veniturile realizate.
Totusi, indiferent de sumele de bani realizate lunar, legislatia fiscala impune niste limite, inferioare si superioare, pentru calculul CASS.
Astfel, cota de 5,5%, reprezentand contributia la sanatate, se aplica unei baze de calcul, care nu poate fi mai mica decat un salariu minim brut pe tara, daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia.
Asta inseamna ca, in momentul de fata, baza de calcul pentru contributia de asigurari sociale de sanatate (adica venitul minim la care se raporteaza CASS) nu poate fi mai mica de 975 de lei. In consecinta, suma minima de plata pentru contributia la sanatate este, in prezent, de aproape 54 de lei.
5,5% x 975 de lei = 53,625 de lei
Cu alte cuvinte, o persoana cu un depozit bancar, care ii aduce in fiecare luna o dobanda de cativa lei, este obligata sa plateasca lunar pentru acesti bani 54 de lei pentru CASS, in cazul in care nu este angajata cu contract de munca sau pensionata.
Informatia a fost confirmata in repetetate randuri de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, cel mai recent pe pagina sa de Facebook, in cadrul sesiunii saptamanale de asistenta si indrumare online, care a avut loc pe 10 iunie.
De la 1 iulie, contributia minima la sanatate se majoreaza din nou
Suma minima de plata ca CASS pentru cei care realizeaza doar venituri din dobanzi, chirii sau dividende va creste de la inceputul lunii viitoare, odata cu majorarea salariului minim pe economie.
Incepand de la 1 iulie, salariul minim va urca cu 75 de lei, pana la valoarea de 1.050 de lei, conform HG nr. 1091/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014.
Cum baza de calcul a CASS nu poate fi mai mica decat un salariu minim brut pe tara, incepand de luna urmatoare, contributia minima la sanatate va fi mai mare cu aproape 4 lei decat in prezent, ajungand la 58 de lei, lunar.
5,5% x 1050 de lei = 57,75 de lei
Cum se plateste de obicei CASS
Stabilirea platilor anticipate cu titlu de CASS, datorate de persoanele fizice se realizeaza de catre organul fiscal competent, printr-o decizie de impunere, pe baza declaratiei de venit estimat/declaratiei privind venitul realizat pe care contribuabilii trebuie sa o transmita Fiscului.
Potrivit reglementarilor in vigoare, in decizia de impunere prin care se stabilesc platile anticipate, baza de calcul a CASS se va evidentia lunar, iar plata contributiei se va efectua trimestrial, in patru rate egale, pana la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Totodata, trebuie sa stiti ca incadrarea in plafonul maxim al bazei lunare de calcul a CASS, respectiv valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut, se va face de catre organul fiscal competent prin decizia de impunere privind platile anticipate.
Comentarii articol (43)