De la 15 iunie, grație unor reguli impuse de Uniunea Europeană (UE), nu se mai pot aplica taxe suplimentare pentru convorbirile efectuate, mesajele trimise și datele mobile folosite în UE, Islanda, Norvegia și Lichtenstein. Așadar, am intrat în era în care nu mai facem cost suplimentar când plecăm din țară într-unul dintre aceste state.
Vă explicam, cu altă ocazie, că noile condiții se aplică în mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, achiziționate atât înainte de 15 iunie 2017, cât și după această dată. Și subliniam atunci faptul că se aplică celor care au deja roaming inclus în abonament. Vă spuneam, de asemenea, că există și anumite limitări și că operatorii de telefonie au dreptul să aplice taxe suplimentare dacă remarcă, spre exemplu, că se vorbește mai mult în roaming decât în țară (despre toate acestea, pe larg, aici).
Așa cum puncta ANCOM încă din iunie, sistemul acesta nou de tarifare ("Roam like at home") nu se aplică celor care nu beneficiază de roaming prin abonamentul lor (planul tarifar), indiferent când l-au făcut. Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, că trebuie să fim foarte atenți atunci când vrem să cumpărăm un abonament nou sau să-l schimbăm pe cel vechi, să nu contractăm, de fapt, un plan tarifar care nu include roaming (iar ieșirea dintr-un contract de servicii de telefonie mobilă se face destul de greu, cum știm cu toții).
De asemenea, ANCOM ne avertizează că, dacă există prevederi în contract în acest sens, furnizorul nostru ar putea să modifice condițiile aplicabile abonamentului pe care îl avem, inclusiv să ne scoată serviciul de roaming cu totul. Totuși, dacă prevederile contractuale îi permit, furnizorul tău poate să modifice unilateral condițiile aplicabile planului tarifar pe care l-ai achiziționat. Această modificare poate viza, de exemplu, creșterea prețului planului tarifar, reducerea beneficiilor naționale incluse sau chiar preschimbarea acestuia într-un plan tarifar fără serviciul de roaming în UE/SEE, scrie în comunicatul dat în iunie de Autoritate.
Dacă face acest lucru, furnizorul are însă următoarele obligații: să ne anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte de modificarea contractului și să ne acorde dreptul de denunțare unilaterală a contractului, fără plata unor despăgubiri, dacă nu suntem de acord cu modificările făcute (adică să rupem contractul, fără să plătim nimic).
"Roam like at home nu ți se aplică dacă ai ales în mod expres altă modalitate decât aceasta pentru tarifarea serviciului de roaming în UE/SEE. Chiar dacă ai făcut o astfel de alegere ai dreptul să te întorci la Roam like at home, fără costuri suplimentare", mai scriu cei de la ANCOM pe pagina proprie de internet.
Concluzie: Operatorii de telefonie mobilă nu sunt obligați să pună la dispoziție serviciul de roaming în orice abonament și orice plan tarifar pe care îl au în ofertă. Ei au doar obligația să respecte regulile impuse la nivelul UE în ceea ce privește aplicarea tarifelor.
Comentarii articol (1)