Promisiunea de vanzare a clubului Rapid semnata luni seara de catre oamenii de afaceri George Copos si Fathi Taher a insemnat si un act de profunda civilizare juridica a mediului fotbalistic romanesc.
Articolul continuă mai jos
Dupa ce timp de ani de zile tranzactiile in Liga 1 s-au facut in majoritatea cazurilor apelandu-se la cunostintele de specialitate ale unor nespecialisti - presedinti de cluburi proveniti din fosti fotbalisti nedusi pe la scoala sau impresari ale caror talente au deschis anchete DNA - anvergura acestei afaceri a necesitat prezenta unui numar important de avocati care au pregatit etapele tranzactiei. Conform unor amanunte asupra carora presa nu a insistat, avocatii celor doi oameni de afaceri au lucrat mai mult de o luna la actele ce ar urma sa consfinteasca vanzarea dupa ce atat vanzatorul, cat si cumparatorul, vor indeplini o serie de conditii finale.
Cine pierde, cine castiga?
Cazurile in care afacerile facute de diversi cu Taher sau Copos au insemnat situatii “win-win” sunt atat de greu de identificat incat, foarte probabil, una dintre parti urmeaza sa se vaite la un moment dat ca a fost cumva pacalita. Sau, mai elegant si avocateste spus, una dintre parti ar putea sa se bucure ca a avut avocati mai buni decat cealalta. Concret, Taher este un om de business care a sustinut marti seara in emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea TV ca nu pierde vreodata in afaceri.
De partea cealalta, Copos este un om de afaceri in privinta caruia faptele arata ca a pierdut doar in situatii in care s-a zgarcit in privinta unor sume infime raportate la potenta sa financiara (vezi cei 50.000 de dolari pe care a refuzat sa-i plateasca Resitei pentru a-l transfera pe Chivu la Rapid sau cele cateva zeci de mii pe care nu i-a platit Tractorului Brasov pentru a-l avea pe Tiberiu Ghioane definitiv, fapt ce a dus la transferarea jucatorului, fara acordul Rapidului, la Dinamo Kiev pentru 2 milioane de Euro). In plus, Taher a reusit de-a lungul vremii sa fie beneficiarul unor contracte de privatizare in care asistenta avocatilor sai a fost mai mult decat maiastra (Electroputere, Laminorul) sau a a jonglat inclusiv juridic pe scena unor afaceri precum Marriott sau Bancorex. In privinta lui Copos ar mai fi de amintit ca talentul avocatilor sai l-au ajutat pe acesta inclusiv sa introduca si apoi sa scoata din actionariatul Rapidului oameni de afaceri extrem de puternici precum Dan Ostahie (Altex), Florin Talpes (Softwin) sau Jean Valvis (LaDorna). Situatiile descrise mai sus nu arata doar ca Taher si Copos sunt doi oameni de afaceri foarte abili, ci si faptul ca se inconjoara mereu de avocati excelenti.
Apropo, o intrebare pentru cunoscatori: cine stie care sunt casele de avocatura cu care lucreaza cei doi?
PS: Gheorghe Florea, presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, a fost solicitat de Copos pentru a apara cauza clubului Rapid in fata Comisiei de Disciplina care a judecat incidentele de la meciul Rapid - Steaua.
Comentarii articol (0)