Versiunea actualizata include modificarile aduse de:
- HG nr. 37/2008 publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 45 din 21.01.2008.
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 46 alin. (2) lit. b) din Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Prezenta hotarare stabileste cerintele minime pentru supravegherea sanatatii lucratorilor fata de riscurile pentru securitate si sanatate, pentru prevenirea imbolnavirii lucratorilor cu boli profesionale cauzate de agenti nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum si a suprasolicitarii diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de munca.
Art. 2. - In sensul prezentei hotarari, supravegherea sanatatii lucratorilor reprezinta totalitatea serviciilor medicale care asigura prevenirea, depistarea, dispensarizarea bolilor profesionale si a bolilor legate de profesie, precum si mentinerea sanatatii si a capacitatii de munca a lucratorilor.
Art. 3. - Potrivit prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, Ministerul Sanatatii Publice este autoritatea competenta in domeniul medicinii muncii si al supravegherii starii de sanatate a lucratorilor.
Art. 4. - (1) Supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata de catre medicii specialisti de medicina muncii.
(2) Pana la data de 31 decembrie 2010, medicii specialisti in medicina generala ori in medicina de familie, care au obtinut, potrivit legii, atestat in specialitatea medicina de intreprindere, pot desfasura activitati in domeniul supravegherii sanatatii lucratorilor, cu exceptia incheierii fisei de aptitudine prevazute la art. 16 alin. (6).
CAPITOLUL II
Obligatiile angajatorilor
Art. 5. - (1) Angajatorul trebuie sa se afle in posesia unei evaluari a riscului asupra sanatatii lucratorilor.
(2) Evaluarea riscului asupra sanatatii se actualizeaza daca s-au produs schimbari semnificative din cauza carora evaluarea ar fi depasita sau atunci cand rezultatele supravegherii sanatatii o impun.
Art. 6. - Angajatorii din orice domeniu de activitate, atat din sectorul public, cat si din sectorul privat, sunt obligati sa respecte reglementarile in vigoare privind supravegherea sanatatii lucratorilor.
Art. 7. - Angajatorii sunt obligati sa asigure fondurile si conditiile efectuarii tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sanatatii lucratorilor, acestia nefiind implicati in niciun fel in costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.
CAPITOLUL III
Servicii medicale profilactice
Art. 8. - (1) Serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sanatatii lucratorilor sunt: examenul medical la angajarea in munca, de adaptare, periodic, la reluarea activitatii, promovarea sanatatii la locul de munca.
(2) Serviciile medicale profilactice prevazute la alin. (1) se efectueaza potrivit prevederilor anexei nr. 1, precum si ale actelor normative specifice.
(3) In cazuri argumentate medical, stiintific, statistic, examenele medicale profilactice se vor adapta periodic, specific noilor riscuri profesionale.
(4) Testarea psihologica a aptitudinilor in munca se face potrivit prevederilor anexei nr. 1.
Art. 9. - (1) In sensul prezentei hotarari, aptitudinea in munca reprezinta capacitatea lucratorului din punct de vedere medical de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical.
(2) Pentru stabilirea aptitudinii in munca, medicul specialist de medicina muncii poate solicita si alte investigatii si examene medicale de specialitate, suplimentare celor prevazute la art. 8.
Art. 10. - In conditiile in care medicul de medicina muncii face recomandari de tip medical, aptitudinea este conditionata de respectarea acestora, iar in fisa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "apt conditionat".
Art. 11. - (1) Inaptitudinea temporara in munca, in sensul prezentei hotarari, reprezinta incapacitatea medicala a lucratorului de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea in munca, pana la reevaluarea sanatatii de catre medicul de medicina muncii.
(2) In situatia in care lucratorul se afla temporar, din cauza unei boli, in situatia de incapacitate medicala privind desfasurarea activitatii la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical de medicina muncii, medicul de medicina muncii stabileste inaptitudinea temporara pana la disparitia cauzei medicale, iar in fisa de aptitudine - anexa nr. 5, avizul medical va fi "inapt temporar".
Art. 12. - (1) Inaptitudinea permanenta in munca, in sensul prezentei hotarari, reprezinta incapacitatea medicala permanenta a lucratorului de a desfasura activitatea la locul de munca in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical privind aptitudinea in munca.
(2) Toate cazurile de inaptitudine medicala permanenta vor fi rezolvate de catre medicii de medicina muncii in colaborare cu medicii de expertiza capacitatii de munca, care se vor informa reciproc asupra rezolvarii situatiei de fapt.
Art. 13. - Examenul medical al lucratorilor la angajarea in munca stabileste aptitudinea/aptitudinea conditionata/ inaptitudinea permanenta sau temporara in munca pentru profesia/functia si locul de munca in care angajatorul ii va desemna sa lucreze privind:
a) compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afectiuni prezente in momentul examinarii si viitorul loc de munca;
b) existenta/inexistenta unei afectiuni ce pune in pericol sanatatea si securitatea celorlalti lucratori de la acelasi loc de munca;
c) existenta/inexistenta unei afectiuni ce pune in pericol securitatea unitatii si/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate;
d) existenta/inexistenta unui risc pentru sanatatea populatiei careia ii asigura servicii.
Art. 14. - In functie de rezultatul examenului medical la angajarea in munca, medicul de medicina muncii poate face propuneri pentru:
a) adaptarea postului de munca la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice si la starea de sanatate a lucratorului, in situatia prevazuta la art. 15 lit. b);
b) indrumarea persoanei care urmeaza a fi angajata catre alte locuri de munca;
c) includerea in circuitul informational si operational din sistemul sanitar a acelor persoane care necesita o supraveghere medicala deosebita.
Art. 15. - Examenul medical la angajarea in munca se efectueaza pentru:
a) lucratorii care urmeaza a fi angajati cu contract individual de munca pe perioada determinata sau nedeterminata;
b) lucratorii care isi schimba locul de munca sau sunt detasati in alte locuri de munca ori alte activitati;
c) lucratorii care isi schimba meseria sau profesia.
#PAGEBREAK#
Art. 16. - (1) Examenul medical la angajarea in munca se face la solicitarea angajatorului, care va completa fisa de solicitare a examenului medical la angajare, conform modelului prevazut in anexa nr. 2, si fisa de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevazut in anexa nr. 3.
(2) In situatia schimbarii locului de munca, lucratorul este obligat sa prezinte copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul sau de munca anterior.
(3) Examenul medical la angajarea in munca consta in:
a) anamneza medicala profesionala si neprofesionala si examenul clinic general, conform modelului dosarului medical prevazut in anexa nr. 4;
b) examenele medicale clinice si paraclinice, conform modelului de fisa prevazut in anexa nr. 1.
(4) La indicatia medicului de medicina muncii, pentru stabilirea incompatibilitatilor medicale cu riscurile profesionale evaluate, examenul medical la angajarea in munca pentru locurile de munca si activitatile cu expunere la factori de risc profesional cuprinde si examene medicale suplimentare celor prevazute in anexa nr. 1.
(5) Rezultatele examenului clinic si ale celorlalte examene medicale se inregistreaza in dosarul medical.
(6) Medicul specialist de medicina muncii, in baza fisei de solicitare a examenului medical la angajare, fisei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical si a examenelor medicale efectuate, completeaza fisa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare: apt, apt conditionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de munca respectiv.
(7) Abrogat.
Art. 17. - Fisa de aptitudine care finalizeaza examenul medical la angajarea in munca se completeaza numai de catre medicul de medicina muncii, in doua exemplare, unul pentru angajator si celalalt pentru lucrator.
Art. 18. - Examenul medical de adaptare in munca se efectueaza la indicatia medicului specialist de medicina muncii in prima luna de la angajare si are urmatoarele scopuri:
a) completeaza examenul medical la angajarea in munca, in conditiile concrete noilor locuri de munca (organizarea fiziologica a muncii, a mediului de munca, relatiile om-masina, relatiile psihosociale in cadrul colectivului de munca);
b) ajuta organismul celor angajati sa se adapteze noilor conditii;
c) determina depistarea unor cauze medicale ale neadaptarii la noul loc de munca si recomanda masuri de inlaturare a acestora.
Art. 19. - Efectuarea examenului medical periodic are urmatoarele scopuri:
a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii in munca pentru profesia/functia si locul de munca pentru care s-a facut angajarea si s-a eliberat fisa de aptitudine;
b) depistarea aparitiei unor boli care constituie contraindicatii pentru activitatile si locurile de munca cu expunere la factori de risc profesional;
c) diagnosticarea bolilor profesionale;
d) diagnosticarea bolilor legate de profesie;
e) depistarea bolilor care constituie risc pentru viata si sanatatea celorlalti lucratori la acelasi loc de munca;
f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unitatii, pentru calitatea produselor sau pentru populatia cu care lucratorul vine in contact prin natura activitatii sale.
Art. 20. - Examenul medical periodic se efectueaza obligatoriu tuturor lucratorilor.
Art. 21. - Frecventa examenului medical periodic este stabilita prin fisele intocmite conform modelului prevazut in anexa nr. 1 si poate fi modificata numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului.
Art. 22. - Examenul medical periodic cuprinde urmatoarele:
a) inregistrarea evenimentelor medicale care s-au petrecut in intervalul de la examenul medical in vederea angajarii sau de la ultimul examen medical periodic pana in momentul examenului medical respectiv;
b) examenul clinic general, conform dosarului medical prevazut in anexa nr. 4;
c) examenele clinice si paraclinice, conform modelului de fisa prevazut in anexa nr. 1 si examenului indicat de catre medicul specialist de medicina muncii;
d) inregistrarea rezultatelor in dosarul medical prevazut in anexa nr. 4;
e) finalizarea concluziei prin completarea fisei de aptitudine, conform modelului prevazut in anexa nr. 5, de catre medicul specialist de medicina muncii, in doua exemplare, unul pentru angajator si celalalt pentru lucrator.
Art. 23. - Examenul medical la reluarea activitatii se efectueaza dupa o intrerupere a activitatii de minimum 90 de zile, pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive, in termen de 7 zile de la reluarea activitatii, cu respectarea dispozitiilor art. 22.
Art. 24. - Efectuarea examenului medical la reluarea activitatii are urmatoarele scopuri:
a) confirmarea aptitudinii lucratorului pentru exercitarea profesiei/functiei avute anterior sau noii profesii/functii la locul de munca respectiv;
b) stabilirea unor masuri de adaptare a locului de munca si a unor activitati specifice profesiei sau functiei, daca este cazul;
c) reorientarea spre un alt loc de munca, care sa asigure lucratorului mentinerea sanatatii si a capacitatii sale de munca.
Art. 25. - Medicul de medicina muncii are dreptul de a efectua examenul medical la reluarea activitatii ori de cate ori il considera necesar, in functie de natura bolii sau a accidentului pentru care lucratorul a absentat din productie.
Art. 26. - Promovarea sanatatii la locul de munca reprezinta supravegherea activa a sanatatii lucratorilor in raport cu caracteristicile locului de munca si, in mod particular, cu factorii de risc profesionali.
Art. 27. - In vederea constientizarii nevoilor si obiectivelor privind sanatatea si securitatea in munca in randul lucratorilor, medicii specialisti cu pregatire in domeniu efectueaza activitati specifice de promovare a sanatatii la locul de munca pentru realizarea bunastarii lucratorilor, bazate pe identificarea problemelor acestora.
Art. 28. - Serviciile de medicina muncii participa la realizarea si implementarea programelor de informare, educare si formare profesionala cu privire la sanatatea si securitatea in munca pentru lucratorii la care s-a efectuat supravegherea sanatatii prin examene medicale profilactice.
Art. 29. - Pentru promovarea masurilor privind adaptarea la munca a lucratorilor si pentru imbunatatirea conditiilor de munca si de mediu, medicii de medicina muncii desfasoara activitate de consiliere privind sanatatea si igiena ocupationala a lucratorului si a reprezentantilor acestora din intreprindere si din comitetul de sanatate si securitate in munca, dupa caz, si colaboreaza cu organismele din domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Art. 30. - Persoana examinata poate contesta rezultatul dat de catre medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea in munca.
Art. 31. - Contestatia prevazuta la art. 30 se adreseaza autoritatii de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, in termen de 7 zile lucratoare de la data primirii fisei de aptitudine in munca.
Art. 32. - Autoritatea de sanatate publica judeteana sau a municipiului Bucuresti desemneaza o comisie formata din 3 medici specialisti de medicina muncii si convoaca partile implicate in termen de 21 de zile lucratoare de la data primirii contestatiei.
Art. 33. - Decizia comisiei este consemnata intr-un proces-verbal si este comunicata in scris persoanei examinate medical.
Art. 34. - Concluzia procesului-verbal este consemnata in fisa de aptitudine, in care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat.
CAPITOLUL IV
Dispozitii finale
Art. 35. - La aplicarea masurilor preventive tehnico-organizatorice la locurile de munca, angajatorii vor tine seama de rezultatele supravegherii sanatatii.
Art. 36. - Lucratorii trebuie sa fie informati in legatura cu rezultatele proprii ale supravegherii sanatatii lor.
Art. 37. - Dosarul medical si fisa de expunere la riscuri profesionale se pastreaza la structura de medicina muncii unde s-au efectuat examenele medicale de angajare si examenul medical periodic.
Art. 38. - Inregistrarile medicale sunt pastrate o perioada de timp cel putin egala cu durata medie de expunere - afectare a starii de sanatate, pentru fiecare categorie de risc profesional, astfel:
a) cabinetul de medicina muncii pastreaza dosarele medicale, fisele de expunere la riscuri profesionale si datele de morbiditate profesionala;
b) angajatorul pastreaza lista locurilor de munca cu riscuri profesionale si concluzia examinarii medicale (fisa de aptitudine);
c) in cazul schimbarii structurii de medicina muncii cu care a fost realizata supravegherea starii de sanatate a lucratorilor, inregistrarile medicale se predau noului cabinet de medicina muncii agreat de angajator.
Art. 39. - Lucratorul este obligat sa se prezinte la examenele medicale de supraveghere a sanatatii la locul de munca, conform planificarii efectuate de catre medicul de medicina muncii cu acordul angajatorului.
Art. 40. - Orice lucrator are dreptul sa consulte medicul specialist de medicina muncii, pentru orice simptome pe care le atribuie conditiilor de munca si activitatii desfasurate.
Art. 41. - La schimbarea locului de munca in alta unitate, lucratorului i se vor inmana, la solicitare, copii ale dosarului sau medical si ale fisei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina muncii a unitatii respective.
Art. 42. - Angajatorii in procedura de faliment vor informa structura de medicina muncii, care va preda la randul ei inregistrarile medicale autoritatii de sanatate publica judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.
Art. 43. - La intreruperea temporara sau definitiva a activitatii lucratorului, structura de medicina muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului sau de familie.
Art. 44. - Medicul specialist de medicina muncii si medicul de familie al lucratorului se vor informa reciproc si operativ referitor la aparitia unor modificari in starea de sanatate a lucratorului.
Art. 45. - Pentru protectia sanatatii comunitare, in cazul sectoarelor cu riscuri (alimentar, zootehnic, farmaceutic, aprovizionare cu apa potabila, servicii catre populatie, cazare colectiva, piscine, salubritate etc.), examenele medicale la angajare, periodic, la reluarea muncii se pot completa cu examinarile specifice sectorului de activitate, la indicatia medicului specialist de medicina muncii.
Art. 46. - Dosarului medical ii sunt aplicabile prevederile art. 21-25 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, referitoare la dreptul la confidentialitatea informatiilor si viata privata a pacientului.
Art. 47. - Lucratorii au acces, la cerere, la toate informatiile referitoare la starea lor de sanatate.
Art. 48. - Anexele nr. 1-5 fac parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 49. - Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga art. 48-81 din titlul II cap. VI si anexele nr. 4, 5, 6, 7 si 8 din Normele generale de protectie a muncii, aprobate prin Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale si al ministrului sanatatii si familiei nr. 508/933/2002, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 880 din 6 decembrie 2002.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
---------------
Ministrul sanatatii publice,
Gheorghe Eugen Nicolaescu
Ministrul muncii, familiei si egalitatii de sanse,
Paul Pacuraru
Ministrul economiei si finantelor,
Varujan Vosganian
Bucuresti, 11 aprilie 2007.
Nr. 355.
______
Nota Avocatnet.ro:
-Anexele 1-5 vi le prezentam ca fisier atasat.
Comentarii articol (3)