Motivul pentru care scriu este unul real. Recunosc deschis ca e primul an in care ma gandesc sa plec din Romania. Si daca actuala stare de lucruri se va scurge si dincolo de 6 decembrie, pentru inca 5 ani, probabil ca o sa am mult de luptat cu gandurile ca sunt idiot ca mai stau aici. Si mi-e frica de faptul ca recunosc sentimentul acesta la mult prea multi prieteni si cunoscuti de-ai mei. Oameni care alta data ar fi zambit la ideea ca e nevoie sa-si lase viata in urma ca sa poata trai.
Articolul continuă mai jos
Privind la televizor, astazi, incepi sa gandesti pervers. Si nu ma refer la canalele cu mondenitati ori subiecte tabloide. Nu. Vorbesc despre canalele de stiri. Care te invata ca nu contezi decat tu pe lumea asta. Ca pofta ta e mai importanta ca pofta celorlalti. Si ma intreb unde am fi fost daca de-a lungul istoriei toti ar fi tratat asa relatia cu semenii lor.
Singurul raspuns care-mi vine in cap e ca doar naivii se dedica celorlalti. Si ca pe lume sunt din ce in ce mai putini oameni naivi si din ce in ce mai multi oameni prelucrati. Am spus “naiv” gandindu-ma la un alt cuvant, mai puternic, dar prefer sa las textul in limite decente.
Pentru ca decenta e un cuvant pe care il auzim din ce in ce mai des, purtat in conversatii din ce in ce mai naucitoare. Decenta nu e ceva pe care il azvarli in ochii concetatenilor. Si nici nu e ceva pe care il porti in piept. Nu. Pentru ca vine odata cu umilinta si cu ideea de modestie. Si ea, decenta, e ce cred eu ca ne-ar salva pe noi de propria noastra nebunie temporara. Pentru ca avem cu siguranta nevoie de salvare. O salvare pe care sa ne-o aducem singuri, fara sa-i asteptam pe altii sa ne-o promita pentru viitor.
Avem mare nevoie de momente in care unu sau altul se opreste in drum si se intreaba “ce dracu pot face eu ca sa indrept lucrurile?”. De momente in care ne insiram unul in spatele celuilalt si tragem cu totii de aceeasi sfoara. De momente in care, la fel ca oamenii din Coreea de Sud, sa ne donam bijuteriile din aur ca sa ajutam statul sa supravietuiasca.
La noi, o astfel de idee nu doar ar starni rasul, ci i-ar atrage initiatorului o corectie fizica din partea audientei. De ce? Pentru ca la noi, ideea de solidaritate sociala pare a fi compromisa definitiv. Nu doar pentru prezent, ci si pentru viitorul in care ni se va arunca in fata un exemplu sau altul, ca argument al delasarii.
Ne doare undeva de tot ce ne inconjoara. Si suntem atat de blocati in sentimentul asta incat refuzam sa admitem ca lucrurile care se intampla in momentul asta ni se intampla noua, fiecaruia dintre noi. Ca tot ce auzim si vedem ne afecteaza fizic, psihic si material. Ca ne pierdem slujbele, afacerile, partenerii de viata si chiar mintile acceptand rolul de mutalaul satului, plimbat in lesa de smecheri si tupeisti. In schimb, alegem sa spunem ca nu mai privim la televizor, nu mai citim ziare, nu mai mergem la vot pentru ca ne-am scarbit.
Ne-am scarbit de politicieni? Adevarat. Ne-am scarbit de programe electorale? Adevarat. Ne-am scarbit de indolenta care ne inconjoara? Adevarat. Ne-am scarbit de ideea de mai bine? Asta e ce ma ingrijoreaza pe mine. Faptul ca am ajuns sa vedem binele ca pe o promisiune electorala. Ca ne imaginam viitorul intr-o varianta idilica, fara sa ne intrebam cine dracului ne duce pe noi spre acel viitor.
Stiu, e greu, ne e greu, suntem stresati, obositi, umiliti si satui. Dar stiti care-i partea interesanta? Ca orice am zice, orice am face, suntem obligati sa mergem inainte. Si unii vad viitorul in strainatate, iar altii prefera sa nu vada in fata ochilor decat ziua de azi. “Maine” e o ceata inconsistenta, in care bucati separate se leaga pentru a da o directie: vacanta, film, teatru, mers la tara, fotbal, coafor, plaja, biliard, discoteca, masina, casa, club si enumerarea poate sa continue la nesfarsit.
Adevarul e ca toate lucrurile de mai sus formeaza viata noastra. Si o farama de adevar e si faptul ca multi dintre noi nu suntem gata sa renuntam la ele. Pentru ca nu asta e motivul pentru care ne-am batut ani de zile sa ajungem acolo unde suntem azi. Nu asta e motivul pentru care unii parinti au facut credite sa-si sustina copii. Nu asta e motivul pentru care unii s-au luptat cu boala si au invins. Nu asta e motivul pentru care oameni simpli au platit impozite si taxe, au inteles ca trebuie stransa cureaua, au inghitit in sec la jaful unora sau altora. Nu pentru asta ne-am pregatit noi in ultimii ani. Refuz sa cred ca suntem o natiune de oameni care renunta. Refuz sa cred ca majoritatea romanilor sunt prosti, fanatici si dornici sa arunce cu banii pe fereastra.
Am scris toate aceste lucruri constient de faptul ca oricum, orice as spune va trece neobservat. Pentru ca fiecare dintre noi are propriile trairi si propriile himere pe care le cauta in spusele altora. Si se intampla foarte rar sa ne identificam unii cu altii prin text.
Motivul pentru care scriu este unul real. Recunosc deschis ca e primul an in care ma gandesc sa plec din Romania. Si daca actuala stare de lucruri se va scurge si dincolo de 6 decembrie, pentru inca 5 ani, probabil ca o sa am mult de luptat cu gandurile ca sunt idiot ca mai stau aici. Si mi-e frica de faptul ca recunosc sentimentul acesta la mult prea multi prieteni si cunoscuti de-ai mei. Oameni care alta data ar fi zambit la ideea ca e nevoie sa-si lase viata in urma ca sa poata trai.
Noi, ca natiune, avem nevoie sa ne regasim decenta. Avem nevoie sa ne privim in ochi si sa realizam ca suntem pe marginea unei prapastii identitare. Pentru ca tocmai ne-am aruncat la cos speranta si am ales sa supravietuim intr-un soi de film de prost gust.
Noi avem nevoie sa fim o societate. Pentru ca acum suntem grupuri de oameni, impotmolite in mizerie, intr-un spatiu oarecare.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (10)