Dezamagirile generatiei mele ...

24 Octombrie 2009

Timp de citire: 1 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Ne-am nascut la comanda, in urma unui decret, intr-un regim in care nu avea-i voie sa gandesti liber, sa ai propriile idei, sa iti spui opinia, regim in care ti se impunea mentalitatea de turma dependenta de un conducator. Si cu toate acestea am crescut, am avut valori, idealuri, modele….

Astazi ma gandesc daca le mai am?‼ Nu, nu cred ca mai sunt, totul a fost distrus, strivit, au disparut ca un fum.

Eram tineri, frumosi, mandrii de noi ca eram studenti (lucru care azi a devenit o activitate in masa), fiecare din noi visand la ziua cand va lua repartitie, isi va face stagiatura si va urca pe scara sociala, va putea sa practice meseria pentru care se pregatise.

Dar nu, nu a fost asa….Noi am fost primii someri. De ce? Pentru ca luand repartitiile, la nici un an au aparut si restructurarile de personal, ce functionau pe principiul:„ultimul venit, primul plecat”. Deci, trebuia sa ne descurcam. Ok! Atunci am luat drumul pribegiei, am plecat la cules de capsuni, constructii, menaj, etc. Macar acolo este locul de unde o iei de la „0”, acolo oricum pentru ei esti un „nimeni”, un emigrant , eticheta ce te va urmari toata viata.

Oricum, nu cred ca mai conteaza ce studii ai si nici ce eticheta porti (ce a fost de distrus, s-a distrus).

Ce, cu facultate nu poti taia lemne sau c ara sacul cu ciment?Sapa santuri sau orice se nimereste? Si te uiti in urma , parca cu regret uneori si cu un minim de revolta (ca pana si aia este pe cale de disparitie) si te intrebi: pentru ce atata zbucium, emotii la examene, pentru ce toate astea?!

Dar cui ii mai pasa de acest lucru…?

EDITORIAL

Dezamagirile generatiei mele ...

Nicoleta Serban ,

Comentarii articol (19)